1 Dar toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de El ca să-L asculte.
2 Şi fariseii şi cărturarii cîrteau între ei, zicînd: „Acesta primeşte pe păcătoşi şi mănîncă cu ei”.
3 El însă le-a spus pilda aceasta, zicînd:
4 „Care om dintre voi, avînd o sută de oi şi pierzînd pe una singură dintre ele, nu lasă pe cele nouăzeci şi nouă pe islaz şi se duce după cea pierdută, pînă o găseşte?
5 Şi după ce a găsit-o, o pune pe umeri, bucurîndu-se.
6 Şi după ce a venit acasă, cheamă pe prietenii şi pe vecinii săi, zicîndu-le: ‘Bucuraţi-vă împreună cu mine, pentru că mi-am găsit oaia care era pierdută’.
7 Vă spun: Aşa va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decît pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care n-au nevoie de pocăinţă.
8 Sau care femeie, avînd zece drahme, dacă a pierdut o singură drahmă, nu aprinde o lampă şi nu mătură casa şi nu caută cu grijă pînă cînd o găseşte?
9 Şi după ce a găsit-o, cheamă pe prietenele şi pe vecinele ei, zicînd: ‘Bucuraţi-vă împreună cu mine, pentru că am găsit drahma pe care o pierdusem’.
10 Vă spun, aşa este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte”.
11 Dar El a zis: „Un om avea doi fii.
12 Şi cel mai tînăr din ei a zis tatălui: ‘Tată, dă-mi partea de avere care îmi revine’. El însă le-a împărţit averea.
13 Şi nu după multe zile, fiul cel mai tînăr a strîns totul şi a plecat într-o ţară depărtată, şi acolo şi-a risipit averea, trăind destrăbălat.
14 Dar după ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă.
15 Şi s-a dus şi s-a lipit de unul din cetăţenii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii.
16 Şi el tînjea să se sature cu roşcovele pe care le mîncau porcii, şi nimeni nu i le dădea.
17 Dar venindu-şi în fire, a zis: ‘Cîţi argaţi ai tatălui meu au prisos de pîine, dar eu pier aici de foame!
18 Mă voi scula şi mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta.
19 Nu mai sînt vrednic să fiu chemat fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi’.
20 Şi sculîndu-se, a venit la tatăl său. Dar, pe cînd era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat şi a căzut pe gîtul lui şi l-a sărutat mult.
21 Fiul însă i-a zis: ‘Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta, nu mai sînt vrednic să fiu chemat fiul tău’.
22 Dar tatăl a zis robilor săi: ‘Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; şi puneţi-i un inel în mînă şi sandale în picioare.
23 Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi înjunghiaţi-l, şi mîncînd, să ne veselim,
24 pentru că acest fiu al meu era mort, şi a venit iarăşi la viaţă; era pierdut, şi a fost găsit’. Şi au început să se veselească.
25 Fiul cel mai mare era însă la cîmp. Şi cînd a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri.
26 Şi chemînd la sine pe unul din slujitori, a început să întrebe ce să fie acestea.
27 Dar el i-a zis: ‘A venit fratele tău, şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit înapoi sănătos’.
28 El însă s-a mîniat şi nu voia să intre; dar tatăl său a ieşit şi l-a rugat.
29 Dar el, răspunzînd, a zis tatălui său: ‘Iată, eu îţi slujesc de atîţia ani, şi niciodată nu am călcat o poruncă de-a ta; şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied ca să mă veselesc cu prietenii mei;
30 Însă cînd a venit acest fiu al tău, care ţi-a mîncat averea cu curvele, i-ai înjunghiat viţelul cel îngrăşat’.
31 Dar el i-a zis: ‘Fiule, tu totdeauna eşti cu mine, şi tot ce am eu este al tău.
32 Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort şi a venit iarăşi la viaţă, şi era pierdut şi a fost găsit’”.