12
Şi El a început să le vorbească în pilde: „Un om a sădit o vie şi a împrejmuit-o cu un gard şi a săpat o groapă pentru teasc şi a zidit un turn şi a arendat-o unor agricultori şi a plecat din ţară.
Şi, la vremea cuvenită, a trimis la agricultori un rob, ca să primească de la agricultori din roadele viei.
Şi ei I-au luat şi I-au bătut şi I-au trimis înapoi fără nimic.
Şi iarăşi a trimis la ei un alt rob; şi pe acela I-au lovit în cap şi I-au necinstit.
Şi a trimis un altul, şi ei I-au omorît; şi mulţi alţii, pe unii bătîndu-i, dar pe alţii omorîndu-i.
Mai avea unul singur, un fiu iubit; l-a trimis cel din urmă la ei, zicînd: ‘Vor respecta pe fiul meu!’
Dar agricultorii aceia au zis între ei: ‘Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorîm, şi moştenirea va fi a noastră’.
Şi I-au luat şi I-au omorît şi I-au aruncat afară din vie.
Ce va face deci domnul viei? Va veni şi va nimici pe agricultorii aceia, şi via o va da altora.
10 Oare n-aţi citit scriptura aceasta: ‘Piatra, pe care au lepădat-o zidarii, aceasta a devenit capul unghiului.
11 Aceasta a fost de la Domnul, şi este minunată în ochii noştri’?”
12 Şi ei căutau să-L prindă, totuşi se temeau de mulţime, căci au cunoscut că pentru ei spusese El pilda. Şi L-au lăsat şi au plecat.
13 Şi au trimis la El pe unii din farisei şi din irodiani, ca să-L prindă cu vorba.
14 Şi ei au venit şi I-au zis: „învăţăto­rule, ştim că eşti iubitor de adevăr, şi nu-Ţi pasă de nimeni; căci nu Te uiţi la faţa oamenilor, ci întemeiat pe adevăr înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu. Este permis să dăm impozit Cezarului, sau nu? Să dăm, sau să nu dăm?”
15 El însă, cunoscîndu-le făţărnicia, le-a zis: „De ce Ma ispitiţi.’ Aduceţi-Mi un dinar ca să-l văd”.
16 Dar ei I-au adus. Şi El le-a zis: „Ale cui sînt chipul acesta şi inscripţia?” Ei însă I-au zis: „Ale Cezarului”.
17 Isus însă le-a zis: „Daţi Cezarului cele ale Cezarului, şi lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu”. Şi ei se minunau mult de EI.
18 Şi nişte saduchei, care zic că nu este înviere, au venit la El şi L-au întrebat, zicînd:
19 „învăţătorule, Moise ne-a scris: ‘Dacă moare fratele cuiva şi lasă în urmă o soţie şi nu lasă copii, frate­le său să ia pe soţia lui şi să ridice urmaşi fratelui său’.
20 Erau şapte fraţi; şi cel dintîi a luat o soţie şi a murit fără să lase urmaşi.
21 Şi al doilea a luat-o şi a murit nelăsînd urmaşi; şi al treilea la fel.
22 Şi cei şapte n-au lăsat urmaşi. La urma tuturor, a murit şi femeia.
23 La înviere, cînd vor învia, căruia dintre ei îi va fi ea soţie? Căci toţi şapte au avut-o de soţie”.
24 Isus le-a zis: „Oare nu de aceea vă rătăciţi voi, că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?
25 Căci, cînd vor învia dintre cei morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii din ceruri.
26 Dar, în ce priveşte morţii, că învie, n-aţi citit în cartea lui Moise, unde se vorbeşte despre ‘rug’, cum i-a spus Dumnezeu, zicînd: ‘Eu sînt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov’?
27 El nu este Dumnezeul celor morţi, ci al celor vii. Mult vă rătăciţi!”
28 Şi apropiindu-se unul din cărturari care-i auzise vorbind, văzînd că El le răspunsese bine, L-a întrebat: „Care este cea dintîi poruncă dintre toate?”
29 Isus a răspuns: „Cea dintîi este: ‘Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru este singurul Domn’,
30 şi: ‘Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu toi sufletul tău şi cu toată mintea ta şi cu toată puterea ta’.
31 A doua este aceasta: ‘Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi’. Nu este altă poruncă mai mare decît acestea”.
32 Şi cărturarul I-a zis: „Bine, învăţătorule. Adevărat ai zis că El este Unul singur, şi că nu este altul afară de El,
33 şi că a-L iubi cu toată inima şi cu toată priceperea (şi cu tot sufletul) şi cu toată puterea, şi a iubi pe aproapele ca pe sine, este mult mai mult decît toate arderile de tot şi jertfele”.
34 Şi Isus, văzîndu-l că a răspuns cu pricepere, i-a zis: „Tu nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu”. Şi nimeni nu mai îndrăznea să-L întrebe ceva.
35 Şi începînd să vorbească, Isus a zis pe cînd îi învăţa în templu: „Cum zic cărturarii că Cristosul este fiul lui David?
36 Însuşi David a zis în Duhul Sfînt: ‘Domnul a zis Domnului meu: Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe duşmanii Tăi sub picioarele Tale’.
37 David însuşi îl numeşte Domn; şi de unde este El fiu al lui?” Şi mulţimea cea mare îl asculta cu plăcere.
38 Şi, în învăţătura Lui, El zicea: „Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi şi să primească saluturi prin pieţe,
39 şi scaunele dintîi în sinagogi şi locurile de cinste la ospeţe,
40 care mănîncă casele văduvelor şi se roagă lung de ochii lumii. Ei vor primi o condamnare mai aspră”.
41 Şi aşezîndu-Se în faţa vaselor darurilor, El privea cum aruncă mulţimea bani în vasele darurilor; şi mulţi bogaţi aruncau mult.
42 Şi a venit o văduvă săracă, şi a aruncat doi Ieptoni care fac un codrant.
43 Şi El, chemînd la Sine pe ucenicii Săi, le-a zis: „Adevărat vă spun: Această văduvă săracă a aruncat mai mult decît toţi cei ce au aruncat în vasele darurilor;
44 căci toţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din lipsa ei, a aruncat tot ce avea, întreaga ei subzistenţă”.