1 Şi El a plecat de acolo şi S-a dus în cetatea Sa natală, şi ucenicii Lui L-au urmat.
2 Şi cînd a venit sabatul, a început să-i înveţe în sinagogă. Şi mulţi, auzindu-L, erau uimiţi, zicînd: „De unde are El acestea, şi ce înţelepciune îi este dată? Şi cum se fac astfel de fapte puternice prin mîinile Lui?
3 Nu este Acesta tâmplarul, fiul Mariei, şi fratele lui Iacov şi al lui Iose şi al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sînt surorile Lui aici cu noi?” Şi se poticneau în El.
4 Şi Isus le-a zis: „Un profet nu este dispreţuit decît în cetatea lui natală şi între rudele lui şi în casa lui”.
5 Şi n-a putut să facă acolo nici o faptă puternică, ci doar Şi-a pus mîinile peste cîţiva bolnavi şi i-a vindecat.
6 Şi Se minuna de necredinţa lor. Şi El străbătea satele în circuit şi-i învăţa.
7 Şi El a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi cîte doi, şi le-a dat autoritate asupra duhurilor necurate.
8 Şi le-a poruncit ca să nu ia nimic pe drum decît numai un toiag; nici pîine, nici traistă, nici bani de aramă la brîu,
9 ci să se încalţe cu sandale; şi El a zis: „Nu vă îmbrăcaţi cu două cămăşi!”
10 Şi le-a zis: „în orice casă veţi intra, rămîneţi acolo pînă veţi pleca de acolo.
11 Şi, în care loc nu vă vor primi, nici nu vă vor asculta, plecînd de acolo să scuturaţi praful de sub picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor. (Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai suportabil pentru Sodoma şi Gomora decît pentru cetatea aceea)”.
12 Şi ei au plecat şi au predicat ca oamenii să se pocăiască.
13 Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu ulei pe mulţi bolnavi, şi-i vindecau.
14 Şi împăratul Irod a auzit despre aceasta, căci Numele Lui ajunsese cunoscut, şi a zis: „Ioan Botezătorul a înviat dintre cei morţi, şi de aceea lucrează faptele puternice în El”.
15 Dar alţii ziceau: „Este Ilie”. Alţii însă ziceau: „Este un Profet ca unul din profeţi”.
16 Irod însă, auzind aceasta, a zis: „Cel pe care I-am decapitat, Ioan, el a înviat”.
17 Căci Irod însuşi trimisese să prindă pe Ioan şi-l legase în închisoare, din pricina Irodiadei, soţia lui Filip, fratele său, pentru că se căsătorise cu ea.
18 Căci Ioan zisese lui Irod: „Nu-ţi este permis să ai pe soţia fratelui tău!”
19 Dar Irodiada avea ciudă pe el şi do­rea să-l omoare, şi nu putea,
20 căci Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfînt, şi îl ocrotea; şi, cînd îl auzea, era foarte nedumerit; totuşi îl asculta cu plăcere.
21 Şi a venit o zi potrivită, cînd Irod, de ziua naşterii lui, a dat un ospăţ curtenilor săi şi comandanţilor şi mai-marilor Galileii.
22 Şi cînd a intrat fiica Irodiadei şi a dansat, ea a plăcut lui Irod şi celor ce şedeau împreună cu el la masă. împăratul a zis fetei: „Cere-mi orice doreşti, şi-ţi voi da”.
23 Şi el i-a jurat: „îţi voi da orice-mi vei cere, pînă la jumătate din împărăţia mea”.
24 Şi, ieşind afară, ea a zis mamei ei: „Ce să cer?” Dar ea a zis: „Capul lui Ioan Botezătorul”.
25 Şi intrînd îndată cu grabă la împărat, ea a cerut, zicînd: „Doresc să-mi dai îndată, pe o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul”.
26 Şi împăratul s-a întristat foarte mult, dar, din pricina jurămintelor şi a celor ce şedeau la masă, n-a vrut s-o refuze.
27 Şi îndată împăratul, trimiţînd un ostaş din garda sa personală, a poruncit să-i aducă capul. Şi el s-a dus şi l-a decapitat în închisoare,
28 şi i-a adus capul pe o farfurie, şi l-a dat fetei, şi fata l-a dat mamei ei.
29 Şi ucenicii lui, cînd au auzit aceasta, au venit şi i-au luat cadavrul şi I-au pus într-un mormînt.
30 Şi apostolii s-au adunat la Isus şi I-au dat de ştire tot ce făcuseră şi tot ce învăţaseră pe oameni.
31 Şi El le-a zis: „Veniţi la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin”. Căci erau mulţi care veneau şi se duceau, şi ei n-aveau vreme nici să mănînce.
32 Şi ei au plecat în corabie, spre un loc pustiu, la o parte.
33 Şi mulţi i-au văzut plecînd şi i-au recunoscut, şi au alergat împreună pe jos din toate cetăţile şi au sosit înaintea lor acolo.
34 Şi cînd a ieşit din corabie, El a văzut o mare mulţime; şi I s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca nişte oi care n-au păstor; şi a început să-i înveţe multe.
35 Şi, fiindcă ceasul ajunsese deja tîrziu, ucenicii Lui s-au apropiat de El, zicînd: „Locul este pustiu, şi ceasul este deja tîrziu.
36 Dă-le drumul să se ducă în cătunele din jur şi prin sate, ca să-şi cumpere ce să mănînce”.
37 Dar răspunzînd, El le-a zis: „Daţi-le voi să mănînce”. Şi ei I-au zis: „Să ne ducem să cumpărăm pîini de două sute de dinari şi să le dăm să mănînce?”
38 El însă le-a zis: „Cîte pîini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi”. Şi, aflînd, au zis: „Cinci, şi doi peşti”.
39 Şi El le-a poruncit să-i pună pe toţi să şadă, grupuri-grupuri, pe iarba verde.
40 Şi ei au şezut jos cete-cete, de cîte o sută şi de cîte cincizeci.
41 Şi luînd cele cinci pîini şi cei doi peşti şi uitîndu-Se spre cer, El a binecuvîntat şi a frînt pîinile şi le dădea ucenicilor Săi, ca ei să le pună înaintea lor, şi pe cei doi peşti i-a împărţit la toţi.
42 Şi au mîncat toţi şi s-au săturat;
43 şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu bucăţile frînte din pîine şi din peşti.
44 Şi cei ce mîncaseră pîinile erau cinci mii de bărbaţi.
45 Şi îndată, El a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui de cealaltă parte, spre Betsaida, pînă va da El drumul mulţimii.
46 Şi, după ce Şi-a luat rămas-bun de la ei, S-a dus spre munte ca să Se roage.
47 Şi cînd s-a făcut seară, corabia era în mijlocul mării, şi El era singur pe uscat.
48 Şi văzîndu-i strîmtoraţi cu vîslitul, căci vîntul le era împotrivă, într-a patra strajă din noapte a venit spre ei, umblînd pe mare, şi voia să treacă pe lîngă ei.
49 Dar cînd L-au văzut ei umblînd pe mare, li s-a părut că este o fantomă şi au strigat,
50 căci toţi L-au văzut şi s-au tulburat. Dar El a vorbit îndată cu ei şi le-a zis: „îndrăzniţi, Eu sînt, nu vă temeţi!”
51 Şi S-a suit la ei în corabie, şi vîntul a încetat. Şi ei erau nespus de uimiţi în ei înşişi,
52 căci nu înţeleseseră minunea cu pîinile, ci inima le era împietrită.
53 Şi după ce au trecut dincolo, au venit în ţinutul Ghenezaretului şi au tras la mal.
54 Şi cînd au ieşit din corabie, recunoscîndu-L îndată,
55 oamenii au alergat prin tot ţinutul acela şi au început să aducă pe paturi pe cei fiind bolnavi, pe unde auzeau că era El.
56 Şi oriunde intra El, în sate sau în cetăţi sau în cătune, puneau pe cei bolnavi în pieţe şi-L rugau să le dea voie doar să atingă ciucurele hainei Lui. Şi toţi cîţi îl atingeau erau salvaţi.