1 Care este deci superioritatea iudeului, sau care este folosul tăierii împrejur?
2 Mult în orice privinţă. Mai întîi de toate, că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu.
3 Căci ce? Dacă unii au fost fără credinţă, lipsa lor de credinţă va face fără efect credincioşia lui Dumnezeu?
4 Departe de asta! Ci Dumnezeu să fie găsit adevărat, dar fiecare om un mincinos, după cum este scris: „Ca să fii îndreptăţit în cuvintele Tale, şi să învingi cînd eşti judecat”.
5 Dar dacă nedreptatea noastră slujeşte să arate dreptatea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva Dumnezeu este nedrept cînd îşi aplică mînia? – Vorbesc în felul omului –.
6 Departe de asta! Altfel cum va judeca Dumnezeu lumea?
7 Dar dacă, prin minciuna mea, adevărul lui Dumnezeu a prisosit spre gloria Lui, de ce mai sînt şi eu judecat ca păcătos?
8 Şi este cumva aşa, cum sîntem vorbiţi de rău şi cum spun unii că zicem noi: „Hai să facem răul, ca să vină binele”? Condamnarea acestora este dreaptă.
9 Ce deci? Avem vreo întîietate? Nu, deloc! Căci am învinuit mai înainte, atît pe iudei, cît şi pe greci, că toţi sînt sub păcat,
10 după cum este scris: „Nu este nici un drept, nici unul singur.
11 Nu este nimeni care să înţeleagă. Nu este nimeni care să caute pe Dumnezeu.
12 Toţi s-au abătut; au devenit împreună nefolositori. Nu este nici unul care să practice bunătatea, nici unul singur.
13 Gîtlejul lor este un mormînt deschis; cu limbile lor înşelau; venin de aspidă este sub buzele lor;
14 gura le este plină de blestem şi de amărăciune;
15 picioarele lor sînt iuţi ca să verse sînge;
16 pustiirea şi nenorocirea sînt pe căile lor,
17 şi n-au cunoscut calea păcii;
18 nu este teamă de Dumnezeu înaintea ochilor lor”.
19 Ştim însă că tot ce spune Legea vorbeşte celor ce sînt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să ajungă sub judecata lui Dumnezeu,
20 pentru că din faptele Legii nici o carne nu va fi îndreptăţită înaintea Lui, căci prin Lege vine cunoştinţa păcatului.
21 Dar acum, fără Lege, a fost arătată dreptatea lui Dumnezeu – căreia i s-a adus mărturie în Lege şi Profeţi –:
22 şi anume dreptatea lui Dumnezeu, prin credinţa în Isus Cristos, pentru toţi (şi peste toţi) cei ce cred. Căci nu este deosebire;
23 căci toţi au păcătuit şi sînt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu,
24 fiind îndreptăţiţi, în dar, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus,
25 pe care Dumnezeu L-a înfăţişat public ca jertfă de ispăşire, prin credinţă, prin sîngele Lui, spre arătarea dreptăţii Lui; din pricina lăsării nepedepsite a păcatelor săvîrşite mai înainte, prin îngăduinţa lui Dumnezeu,
26 pentru arătarea dreptăţii Lui în vremea de acum, astfel încît El să fie drept, şi să îndreptăţească pe cel ce este din credinţa în Isus.
27 Unde este deci lauda? Este exclusă. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credinţei.
28 Căci noi socotim că omul este îndreptăţit prin credinţă, fără faptele Legii.
29 Sau, Dumnezeu este numai al iudeilor? Nu şi al neamurilor? Da, şi al neamurilor,
30 întrucît Dumnezeu este Unul singur, care va îndreptăţi tăierea împrejur din credinţă, şi netăierea împrejur prin credinţă.
31 Deci, noi facem Legea fără efect prin credinţă? Departe de asta! Ci noi statornicim Legea.