1 Ce vom zice deci că a găsit Avraam, strămoşul nostru după carne?
2 Căci dacă Avraam a fost îndreptăţit din fapte, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.
3 Căci ce zice Scriptura? „Dar Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca dreptate”.
4 Însă, celui ce face fapte, plata nu i se socoteşte ca un har, ci ca o datorie;
5 dar celui ce nu face fapte, însă crede în Cel ce îndreptăţeşte pe cel neevlavios, credinţa lui este socotită ca dreptate.
6 După cum şi David rosteşte fericirea omului căruia Dumnezeu îi socoteşte dreptatea, fără fapte.
7 „Fericiţi sînt aceia ale căror fărădelegi au fost iertate, şi ale căror păcate au fost acoperite!
8 Fericit este bărbatul căruia Domnul nu-i socoteşte cu nici un chip păcatul!”
9 Rostirea fericirii acesteia este deci peste tăierea împrejur, sau şi peste netăierea împrejur? Căci zicem: Lui Avraam credinţa „i s-a socotit ca dreptate”.
10 Cum i s-a socotit deci? Fiind în tăierea împrejur, sau în netăierea împrejur? Nu în tăierea împrejur, ci în netăierea împrejur.
11 Şi el a primit semnul tăierii împrejur ca pecete a dreptăţii credinţei pe care o avea fiind în netăierea împrejur, ca el să fie tatăl tuturor celor ce cred care sînt în netăiere împrejur, spre a li se socoti şi lor dreptatea;
12 şi tată al tăierii împrejur, nu numai al celor din tăierea împrejur, ci şi al celor care umblă pe urmele credinţei tatălui nostru Avraam, pe care o avea cînd era în netăierea împrejur.
13 Căci nu prin Lege i s-a dat lui Avraam sau seminţei lui promisiunea că va fi moştenitor al lumii, ci prin dreptatea credinţei.
14 Căci, dacă cei din Lege sînt moştenitori, credinţa a fost zădărnicită şi promisiunea a fost făcută fără efect,
15 căci Legea produce mînie; dar unde nu este Lege, nu este nici încălcare.
16 De aceea este din credinţă, ca să fie potrivit harului, astfel ca promisiunea să fie sigură pentru toată sămînţa: nu numai pentru cea care este din Lege, ci şi pentru cea din credinţa lui Avraam, care este tată al nostru al tuturor,
17 – după cum este scris: „Te-am rînduit tată al multor naţiuni” – înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, Cel care face vii pe cei morţi şi care cheamă ceea ce nu este, ca şi cum ar fi.
18 El, împotriva nădejdii, a crezut cu nădejde, ca să devină tată al multor naţiuni, potrivit celor spuse: „Aşa va fi sămînţa ta”.
19 Şi, fără să devină slab în credinţă, el a privit la trupul lui, care era deja mort – avînd cam o sută de ani –, şi la starea de moarte a pîntecelui Sarei,
20 totuşi, cu privire la promisiunea lui Dumnezeu nu s-a îndoit în necredinţă, ci a fost întărit în credinţă, dînd glorie lui Dumnezeu,
21 şi fiind deplin încredinţat că, ce a promis El, este puternic să şi facă.
22 De aceea i s-a şi socotit ca dreptate.
23 Dar nu numai din pricina lui este scris că i s-a socotit,
24 ci şi din pricina noastră, cărora trebuie să ne fie socotită, noi care credem în Cel ce a înviat dintre cei morţi pe Isus, Domnul nostru,
25 care a fost dat pentru nelegiuirile noastre, şi a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră.