1 Când s-a decis îmbarcarea noastră pentru Italia, Paul şi alţi câţiva deţinuţi au fost predaţi lui Iulius, ofiţer al cohortei imperiale. 2 Ne-am suit la bordul unei corăbii din Adramitium, care urma să navigheze spre coastele Asiei. Cu noi era Aristarcus, un macedonean din Tesalonic.
3 În ziua următoare am debarcat la Sidon. Iulius, care îl trata pe Paul cu omenie, i-a permis să se ducă la prietenii lui şi să primească îngrijirile lor. 4 Plecaţi de acolo, am mers de-a lungul insulei Cipru, pentru că vânturile erau contrare. 5 După ce am traversat marea care scaldă Cilicia şi Pamfilia, am ajuns la Mira în Licia. 6 Acolo, găsind o corabie din Alexandria care se ducea în Italia, ofiţerul ne-a îmbarcat pe ea.
7 Timp de mai multe zile am navigat încet, şi nu fără greutate am ajuns în dreptul insulei Cnidus, unde vântul nu ne-a lăsat să debarcăm. Am depăşit atunci capul Salmone pentru a trece pe la sudul Cretei. 8 Am mers cu dificultate de-a lungul insulei şi am ajuns la un loc numit „Porturi bune“, aproape de oraşul Laseea.
9 Se scursese destul de mult timp şi navigarea devenea periculoasă, căci trecuse deja chiar timpul postului. De aceea, Paul i-a avertizat, 10 zicând: „Oameni buni, văd că navigarea nu se va face fără pagubă şi că vor fi multe pierderi, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, ci şi pentru noi înşine“.
11 Dar ofiţerul se încredea mai mult în căpitanul şi în proprietarul corăbiei decât în cuvintele lui Paul. 12 Întrucât portul nu era potrivit pentru iernat, cei mai mulţi au fost de părere să-l părăsească pentru a încerca să ajungă la Fenix, un port din Creta orientat spre sud-vest şi nord-vest, ca să petreacă iarna acolo.
13 Când a început să sufle un vânt uşor din sud, ei credeau că-şi pot atinge ţinta, aşa că au ridicat ancora şi au început să navigheze aproape de coasta Cretei.
14 Dar curând s-a dezlănţuit dinspre insulă un vânt cu forţa unui uragan numit Eurachilon. 15 Corabia a fost purtată fără să se poată împotrivi vântului, şi noi ne-am lăsat duşi în derivă. 16 Pe când treceam pe lângă o insulă mică numită Cauda, abia am putut să ţinem sub control barca de salvare a corăbiei. 17 După ce au luat-o la bord, au folosit frânghiile ca să încingă corăbia. De teamă să nu eşueze pe Sirta, au coborât pânzele şi astfel s-au lăsat duşi de vânt.
18 Cum eram bătuţi violent de furtună, a doua zi au aruncat încărcătura în mare, 19 iar a treia zi au aruncat cu mâinile lor greementul corăbiei. 20 Soarele şi stelele n-au apărut timp de mai multe zile, şi furtuna era atât de puternică, încât în final ne-am pierdut orice speranţă că vom fi salvaţi.
21 Ei nu mai mâncaseră de mult timp. Atunci Paul s-a ridicat în mijlocul lor şi le-a zis: „Oameni buni, ar fi trebuit să mă ascultaţi şi să nu fi plecat din Creta, ca să evitaţi aceste pagube şi aceste pierderi. 22 Dar acum vă invit să prindeţi curaj, căci niciunul dintre voi nu-şi va pierde viaţa, ci doar corabia va fi pierdută. 23 Într-adevăr, în această noapte mi-a apărut un înger al Dumnezeului căruia Îi aparţin şi pe care Îl servesc 24 şi mi-a zis: «Nu te teme, Paul! Tu trebuie să te înfăţişezi înaintea împăratului, şi iată că Dumnezeu ţi i-a acordat pe toţi cei care navighează cu tine». 25 De aceea, prindeţi curaj, oameni buni, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi-a spus El! 26 Acum însă trebuie să eşuăm pe o insulă“.
27 În a paisprezecea noapte, cam pe la miezul nopţii, pe când eram duşi încolo şi încoace pe Marea Adriatică, marinarii au bănuit că se apropie de uscat. 28 Au aruncat sonda şi au găsit 36 de metri adâncime. Un pic mai departe, au aruncat-o din nou şi au găsit 27 de metri. 29 De teamă să nu eşueze pe recife, au coborât patru ancore de la pupa şi se rugau să se facă ziuă.
30 Dar, pe când marinarii încercau să scape de pe corabie şi au coborât pe mare barca de salvare sub pretext că aruncă ancorele de la proră, 31 Paul a zis ofiţerului şi soldaţilor: „Dacă aceşti oameni nu rămân în corabie, nu puteţi fi salvaţi“. 32 Atunci soldaţii au tăiat frânghiile bărcii de salvare şi au lăsat-o să cadă.
33 Chiar înainte de a se crăpa de ziuă, Paul i-a încurajat pe toţi să mănânce, spunând: „Astăzi este a paisprezecea zi de când sunteţi în aşteptare fără să mâncaţi nimic. 34 Vă invit deci să mâncaţi ceva, căci acest lucru este necesar pentru salvarea voastră. Niciunul dintre voi nu-şi va pierde măcar un fir de păr de pe cap“.
35 După ce a zis aceasta, a luat pâine, I-a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, apoi a frânt-o şi a început să mănânce. 36 Atunci toţi au prins curaj şi au mâncat şi ei. 37 Noi eram de toţi 276 de oameni pe corabie. 38 După ce şi-au potolit foamea, au uşurat corabia aruncând grâul în mare.
39 Când s-a făcut zi, marinarii n-au recunoscut uscatul, dar au zărit un golf cu o plajă şi au decis, dacă era posibil, să facă corabia să eşueze acolo. 40 Au desprins ancorele şi le-au lăsat în mare, dezlegând în acelaşi timp frânghiile care ţineau cârma. Apoi au ridicat în vânt vela cea mică şi s-au îndreptat spre ţărm, 41 dar s-au lovit de un banc de nisip, unde au făcut să eşueze corabia. Prora s-a înfipt în nisip rămânând imobilizată, în timp ce pupa era ruptă în bucăţi de violenţa valurilor.
42 Soldaţii erau de părere să-i omoare pe deţinuţi, ca nu cumva vreunul să scape înotând, 43 dar ofiţerul, care voia să-l salveze pe Paul, i-a împiedicat să-şi pună planul în aplicare. El a ordonat celor care ştiau să înoate să se arunce primii în apă şi să ajungă la uscat, 44 iar celorlalţi să se agaţe de scânduri sau rămăşiţe din corabie, şi astfel au ajuns cu toţii teferi la ţărm.