3
Petru şi Ioan se suiau împreună la templu, la ora de rugăciune – trei după-amiază. Şi un bărbat, olog din naştere, era adus şi aşezat în fiecare zi la poarta templului numită „Frumoasă“ ca să ceară milostenie de la cei care intrau în templu. Văzând că Petru şi Ioan erau pe punctul de a intra în templu, el le-a cerut milostenie. Petru, însoţit de Ioan, s-a uitat ţintă la el şi i-a zis: „Uită-te la noi!“ El îi privea cu atenţie, aşteptând să primească ceva de la ei. Atunci Petru i-a zis: „Nu am nici argint, nici aur, dar ceea ce am, îţi dau: în numele lui Iesus Cristos din Nazaret, [ridică-te şi] umblă!“ Apoi l-a prins de mâna dreaptă şi l-a ridicat. Picioarele şi gleznele i s-au întărit imediat; dintr-o săritură a fost în picioare şi a început să umble. El a intrat cu ei în templu, umblând, sărind şi lăudându-L pe Dumnezeu.
Tot poporul l-a văzut umblând şi lăudându-L pe Dumnezeu. 10 Ei l-au recunoscut ca fiind cel care stătea la Poarta Frumoasă a templului ca să ceară milostenie şi s-au umplut de uimire şi mirare din cauza a ceea ce i se întâmplase.
11 Întrucât el se ţinea după Petru şi Ioan, tot poporul, uimit, a alergat spre ei la porticul numit cel al lui Solomon.
12 Când Petru a văzut acest lucru, a răspuns poporului: „Israeliţilor, de ce vă miraţi de lucrul acesta sau de ce vă aţintiţi privirile asupra noastră, de parcă prin propria noastră putere sau prin pietatea noastră l-am fi făcut să umble pe omul acesta? 13 Dumnezeul lui Abraham, [Dumnezeul] lui Isaac, [Dumnezeul] lui Iacob, Dumnezeul strămoşilor noştri L-a glorificat pe servitorul Său Iesus, Cel pe care L-aţi arestat şi L-aţi renegat înaintea lui Pilat, care era de părere să-I dea drumul.
14 Dar voi L-aţi renegat pe Cel Sfânt şi Drept şi aţi cerut ca un ucigaş să fie graţiat pentru voi. 15 L-aţi ucis pe Iniţiatorul vieţii, pe care Dumnezeu L-a înviat şi cu privire la care noi suntem martori. 16 Prin credinţa în numele lui Iesus l-a întărit numele Lui pe acest om pe care-l vedeţi şi pe care-l cunoaşteţi; credinţa care vine prin El i-a dat această vindecare completă, în prezenţa voastră a tuturor.
17 Şi acum, fraţilor, ştiu că aţi acţionat din neştiinţă, la fel ca şi conducătorii voştri. 18 Dar Dumnezeu a împlinit astfel ceea ce anunţase dinainte prin gura tuturor profeţilor, şi anume că Mesia al Său trebuia să sufere.
19 Schimbaţi-vă deci atitudinea şi convertiţi-vă, pentru ca păcatele să vă fie şterse, 20 să vină din partea Domnului timpuri de înviorare şi să-L trimită pe Mesia care vă era destinat, Iesus. 21 Pe El trebuie să-L primească cerul până în momentul restaurării totale despre care a vorbit Dumnezeu de mult timp prin gura [tuturor] sfinţilor Săi profeţi.
22 Moise a spus [într-adevăr strămoşilor noştri]: Domnul, Dumnezeul vostru va ridica dintre fraţii voştri un Profet ca mine; voi Îl veţi asculta în tot ce vă va zice; 23 oricine nu va asculta de acel Profet va fi exterminat din mijlocul poporului.
24 Şi toţi profeţii care au vorbit începând cu Samuel şi cu succesorii lui au anunţat şi ei aceste zile. 25 Voi sunteţi moştenitorii profeţilor şi ai legământului pe care l-a încheiat Dumnezeu cu strămoşii voştri, zicându-i lui Abraham: Toate familiile pământului vor fi binecuvântate în descendenţa ta. 26 Pentru voi L-a ridicat mai întâi Dumnezeu pe Servitorul Său [Iesus] şi L-a trimis ca să vă binecuvânteze prin întoarcerea fiecăruia dintre voi de la căile voastre rele!“