12
De aceea şi noi, întrucât suntem înconjuraţi de un nor aşa mare de martori, să ne debarasăm de tot ce ne stânjeneşte şi de păcatul care ne prinde atât de uşor în mreje şi să alergăm cu perseverenţă în cursa care ne stă înainte! S-o facem aţintindu-ne privirile asupra lui Iesus, care face să se nască credinţa şi care o duce la perfecţiune, care, pentru bucuria pusă înaintea Lui, a îndurat crucea, dispreţuind ruşinea, şi S-a aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu. Gândiţi-vă într-adevăr la Cel care a îndurat o asemenea ostilitate contra Lui din partea păcătoşilor, ca să nu vă lăsaţi copleşiţi de descurajare!
În lupta voastră împotriva păcatului încă nu v-aţi împotrivit până la vărsarea sângelui vostru şi aţi uitat încurajarea pe care v-o adresează ca unor fii: Fiul meu, nu dispreţui disciplinarea Domnului şi nu te descuraja când te mustră, pentru că Domnul îl disciplinează pe cel pe care îl iubeşte şi îi pedepseşte pe toţi cei pe care îi recunoaşte ca fii.
Înduraţi cu răbdare încercările în vederea disciplinării; Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci ce fiu nu este disciplinat de tatăl lui? Dar dacă sunteţi scutiţi de disciplinarea de care au parte toţi copiii, atunci sunteţi copii nelegitimi şi nu fii adevăraţi. Pe lângă aceasta, noi toţi am avut taţi pământeşti care ne-au disciplinat, şi i-am respectat; n-ar trebui cu atât mai mult să ne supunem Tatălui spiritului nostru ca să trăim? 10 Taţii noştri ne disciplinau pentru puţin timp, cum credeau de bine, dar Dumnezeu ne disciplinează în folosul nostru, ca să avem parte de sfinţenia Lui.
11 Este adevărat că orice disciplinare pare mai întâi un motiv de întristare, nu de bucurie, dar mai târziu produce la cei care au fost pregătiţi de ea un rod dătător de pace: dreptitudinea.
12 De aceea, întăriţi-vă mâinile fără vlagă şi genunchii slăbiţi! 13 Faceţi cărări drepte pentru picioarele voastre, pentru ca membrul şchiop să nu fie scos din încheietură, ci mai degrabă să fie vindecat!
14 Urmăriţi pacea cu toţi oamenii şi sfinţenia, fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul Iesus!
15 Vegheaţi ca nimeni să nu ducă lipsă de graţia lui Dumnezeu, ca nicio rădăcină de amărăciune, dând lăstari, să provoace suferinţă, şi prin ea mulţi să fie infectaţi! 16 Vegheaţi ca nimeni să nu ducă o viaţă imorală sau să fie nereligios, ca Esau, care pentru o singură mâncare şi-a vândut dreptul întâiului născut! 17 Voi ştiţi că mai târziu a vrut să obţină binecuvântarea, dar a fost respins; într-adevăr, nu l-a putut face pe tatăl său să-şi schimbe intenţia, deşi a căutat-o cu lacrimi.
18 Voi nu v-aţi apropiat de un munte care se putea atinge şi care era mistuit de foc, nici de întuneric, nici de negură şi nici de furtună, 19 nici de răsunetul trompetei, nici de vocea ale cărei cuvinte i-au făcut pe ascultători să ceară să nu li se mai spună nimic, 20 căci nu suportau porunca dată: Chiar dacă un animal va atinge muntele, să fie lapidat! 21 Priveliştea era atât de înspăimântătoare, încât Moise a spus: Sunt înspăimântat şi tremur de teamă.
22 Dimpotrivă, v-aţi apropiat de Muntele Sion şi de oraşul Dumnezeului viu, Ierusalemul ceresc, de zecile de mii de îngeri într-o adunare festivă 23 şi de Biserica întâilor născuţi care sunt înscrişi în cer. Voi v-aţi apropiat de Dumnezeu, care este Judecătorul tuturor, de spiritele celor drepţi ajunşi la perfecţiune, 24 de Iesus, care este Mediatorul unui legământ nou, şi de sângele stropit, care rosteşte un mesaj mai bun decât sângele lui Abel.
25 Luaţi seama să nu-L respingeţi pe Cel care vorbeşte! Într-adevăr, dacă oamenii care L-au respins pe Cel ce-i avertiza pe pământ n-au scăpat, cu cât mai puţin vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel care vorbeşte din cer. 26 El, a cărui voce a zguduit atunci pământul, a făcut acum această promisiune: Voi face încă o dată să tremure nu numai pământul, ci şi cerul. 27 Cuvintele încă o dată arată înlăturarea acelor lucruri care pot fi zguduite, adică a ceea ce a fost creat, ca să rămână lucrurile care nu pot fi zguduite.
28 De aceea, întrucât primim un Regat care nu poate fi zguduit, să fim recunoscători şi astfel să ne închinăm lui Dumnezeu în mod plăcut, cu reverenţă şi respect, 29 căci Dumnezeul nostru este un foc mistuitor!