13
Perseveraţi în iubirea frăţească! Nu uitaţi de ospitalitate, căci prin aceasta unii i-au găzduit, fără să ştie, pe îngeri!
Amintiţi-vă de deţinuţi, ca şi cum aţi fi deţinuţi împreună cu ei, şi de cei maltrataţi, ca şi cum voi înşivă aţi fi în corpul lor!
Căsătoria să fie onorată de toţi, iar patul conjugal să fie păstrat pur, căci Dumnezeu îi va judeca pe cei ce se dedau la imoralitate sexuală şi la adulter.
Modul vostru de viaţă să nu fie inspirat de iubirea de bani, ci mulţumiţi-vă cu ce aveţi! Într-adevăr, El Însuşi a spus: Nu te voi lăsa niciodată, nu te voi părăsi niciodată! Aşa că spunem cu încredere: Domnul este ajutorul meu şi nu mă voi teme; ce-mi poate face un om?
Amintiţi-vă de conducătorii voştri, care v-au vorbit Cuvântul lui Dumnezeu! Priviţi cu atenţie rezultatul modului lor de viaţă şi imitaţi-le credinţa! Iesus Cristos este acelaşi ieri, astăzi şi pentru totdeauna.
Nu vă lăsaţi duşi în rătăcire de tot felul de învăţături străine, căci este bine ca inima să fie întărită prin graţie, nu prin alimente care n-au fost de niciun folos celor care şi-au făcut o regulă din aceasta!
10 Noi avem un altar de unde cei care servesc în tabernacol nu au dreptul să mănânce. 11 Căci corpurile acelor animale al căror sânge este adus de marele preot în Locul Preasfânt ca ofrandă pentru păcat sunt arse în afara taberei. 12 De aceea şi Iesus, ca să sfinţească poporul prin propriul Său sânge, a suferit în afara porţii oraşului. 13 Să ieşim deci ca să ne du-cem la El, în afara taberei, şi să suportăm ruşinea pe care a suportat-o El. 14 Într-adevăr, aici nu avem un oraş permanent, ci îl căutăm pe cel care trebuie să vină.
15 Prin Cristos, să-I oferim deci fără încetare lui Dumnezeu un sacrifi-ciu de laudă, adică rodul buzelor noastre care laudă numele Lui.
16 Şi nu uitaţi să faceţi binele şi să vă ajutaţi reciproc, căci lui Dumnezeu Îi plac asemenea sacrificii.
17 Ascultaţi de conducătorii voştri şi supuneţi-vă lor, căci ei veghează asupra sufletului vostru ca unii care vor trebui să dea socoteală. Ei vor putea astfel s-o facă cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de niciun folos.
18 Rugaţi-vă pentru noi, căci suntem convinşi că avem o conştiinţă curată şi dorim să ne comportăm bine în orice împrejurare. 19 Dar vă îndemn în special să vă rugaţi ca să vă fiu înapoiat cât mai curând.
20 Dumnezeul păcii, care L-a readus dintre cei morţi pe Domnul nostru Iesus, devenit marele Păstor al oilor, prin sângele unui legământ etern, 21 să vă înzestreze cu orice lucru bun, pentru îndeplinirea voii Sale, făcând în noi ce este plăcut înaintea Lui prin Iesus Cristos, căruia să-I fie gloria pentru totdeauna! Amen.
22 Vă îndemn, fraţilor, să primiţi bine aceste cuvinte de încurajare, căci v-am scris pe scurt.
23 Să ştiţi că fratele nostru Timotei a fost eliberat; dacă soseşte curând, voi veni să vă văd cu el.
24 Salutaţi-i pe toţi conducătorii voştri, ca şi pe toţi sfinţii! Cei din Italia vă salută.
25 Graţia să fie cu voi toţi!