2
Oricine ai fi tu, omule, tu care judeci, eşti deci fără scuză. Într-adevăr, judecându-i pe alţii te condamni pe tine însuţi, pentru că tu, care judeci, faci aceleaşi lucruri. Ştim că judecata lui Dumnezeu contra celor care fac asemenea lucruri este în conformitate cu adevărul. Şi crezi tu, omule, care îi judeci pe cei ce fac asemenea lucruri şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti tu bogăţia bunătăţii, îngăduinţei şi răbdării Sale, şi nu recunoşti că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă să-ţi schimbi atitudinea?
Dar, prin împietrirea ta şi prin refuzul tău de a te pocăi, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua când Dumnezeu Îşi va revela mânia şi judecata dreaptă. El va răsplăti pe fiecare după faptele lui: celor care prin perseverenţa lor de a face binele caută gloria, onoarea şi nemurirea, El le va da viaţa eternă; dar El Îşi rezervă indignarea şi furia pentru cei care, din ambiţie egoistă, resping adevărul şi se lasă convinşi de rău. Strâmtorarea şi neliniştea vor atinge orice fiinţă umană care face răul, pe evreu mai întâi, dar şi pe neevreu. 10 Gloria, onoarea şi pacea vor fi pentru oricine face binele, pentru evreu mai întâi, dar şi pentru neevreu, 11 căci înaintea lui Dumnezeu nu există favoritism.
12 Toţi cei care au păcătuit fără Lege vor pieri de asemenea fără Lege, şi toţi cei care au păcătuit sub Lege vor fi judecaţi prin Lege. 13 Într-adevăr, nu cei care aud Legea sunt drepţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei care o pun în practică vor fi declaraţi drepţi. 14 Într-adevăr, când neevreii, care nu au Legea, fac în mod natural lucrurile cerute de Lege, ei, chiar dacă nu au Legea, sunt o lege pentru ei înşişi, 15 întrucât arată că cerinţele Legii sunt scrise în inima lor, conştiinţa lor de asemenea depunând mărturie, iar gândurile lor îi acuză sau îi apără rând pe rând. 16 Acest lucru va avea loc, conform evangheliei pe care o predic, în ziua în care Dumnezeu va judeca prin Iesus Cristos secretele oamenilor.
17 Acum, dacă tu îţi dai numele de evreu, dacă te bazezi pe Lege şi te lauzi privind relaţia ta cu Dumnezeu, 18 dacă Îi cunoşti voia şi aprobi ceea ce este superior pentru că eşti instruit de Lege, 19 dacă eşti convins că eşti o călăuză pentru orbi, o lumină pentru cei care sunt în întuneric, 20 un educator al celor neştiutori, un învăţător al celor imaturi, pentru că ai în Lege formularea cunoştinţei şi adevărului, 21 tu deci, care îi înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care predici împotriva furtului, furi? 22 Tu, care spui să nu se comită adulter, comiţi adulter? Tu, care urăşti idolii, le jefuieşti templele? 23 Tu, care te lauzi cu Legea, Îl dezonorezi pe Dumnezeu încălcând Legea? 24 Într-adevăr, numele lui Dumnezeu este blasfemiat printre naţiuni din cauza voastră, după cum este scris.
25 Desigur, circumcizia este utilă dacă pui în practică Legea; dar dacă tu o încalci, e ca şi cum n-ai fi circumcis. 26 Dacă deci cel necircumcis respectă poruncile Legii, Dumnezeu nu-l va considera oare ca şi cum ar fi circumcis? 27 Astfel, cel care împlineşte Legea fără a fi circumcis în mod fizic nu te va condamna oare pe tine care o încalci, deşi ai Legea scrisă şi circumcizia? 28 Nu cel care este evreu în exterior e adevăratul evreu, nici circumcizia vizibilă în corp e adevărata circumcizie, 29 ci adevăratul evreu este cel care e aşa în interior, iar adevărata circumcizie este cea a inimii, făcută de Spirit şi nu de Legea scrisă. Lauda pe care o primeşte acest evreu nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu.