1 Pentru orice lucru este o vreme şi pentru orice ocupaţie un timp sub ceruri:
2 un timp pentru a se naşte şi un timp pentru a muri; un timp pentru a planta şi un timp pentru a smulge ce este plantat;
3 un timp pentru a ucide şi un timp pentru a vindeca; un timp pentru a dărâma şi un timp pentru a construi;
4 un timp pentru a plânge şi un timp pentru a râde; un timp pentru a jeli şi un timp pentru a sări de bucurie;
5 un timp pentru a arunca pietre şi un timp pentru a strânge pietre; un timp pentru a îmbrăţişa şi un timp pentru a se feri de îmbrăţişare;
6 un timp pentru a căuta şi un timp pentru a pierde; un timp pentru a păstra şi un timp pentru a arunca;
7 un timp pentru a rupe şi un timp pentru a coase; un timp pentru a tăcea şi un timp pentru a vorbi;
8 un timp pentru a iubi şi un timp pentru a urî; un timp pentru război şi un timp pentru pace.
9 Ce folos are cel care lucrează din ceea ce se trudeşte? 10 Am văzut grija pe care a dat-o Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să se chinuiască în ea. 11 El a făcut orice lucru frumos la timpul său; a pus şi eternitatea în inima lor, încât omul nu poate cuprinde de la început până la sfârşit lucrarea pe care o face Dumnezeu.
12 Am înţeles că nu este nimic mai bun pentru ei decât să se bucure şi să facă bine în viaţa lor; 13 şi, de asemenea, ca fiecare om să mănânce şi să bea şi să vadă binele în toată truda lui, acesta este darul lui Dumnezeu. 14 Am înţeles că tot ce face Dumnezeu va fi pentru totdeauna; nu este nimic de adăugat la aceasta şi nimic de scăzut din ea; şi Dumnezeu face aceasta ca ei să se teamă înaintea Lui.
15 Ceea ce este a fost de mult şi ceea ce va fi a fost deja; şi Dumnezeu aduce înapoi ce a trecut.
16 Şi, mai mult, am văzut sub soare că, în locul pentru judecată, acolo era răutate; şi că, în locul pentru dreptate, acolo era răutate. 17 Am zis în inima mea: „Dumnezeu va judeca pe cel drept şi pe cel rău, pentru că este rânduit un timp pentru orice lucrare şi pentru orice faptă“.
18 Am zis în inima mea: „Aşa este cu fiii oamenilor, ca Dumnezeu să-i încerce şi ca ei să vadă că nu sunt decât animale“. 19 Pentru că ce se întâmplă fiilor oamenilor se întâmplă şi animalelor; chiar acelaşi lucru li se întâmplă: cum moare unul, aşa moare şi celălalt; şi o suflare au toţi, iar omul n-are nici un avantaj faţă de animal, pentru că totul este deşertăciune. 20 Toţi merg spre acelaşi loc, toţi sunt din ţărână şi toţi se întorc în ţărână. 21 Cine cunoaşte duhul fiilor oamenilor? Merge el sus, şi duhul animalelor merge el jos, în pământ?
22 Şi am văzut că nimic nu este mai bine decât ca omul să se bucure de ceea ce face, pentru că aceasta este partea lui; pentru că cine-l va aduce să vadă ce va fi după el?