27
Şi cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: „Şi tu, fiu al omului, înalţă o plângere pentru Tir. Şi spune Tirului: «Tu, cel care locuieşti la intrările mării şi faci negoţ cu popoarele din multe insule, aşa zice Domnul Dumnezeu:
«Tirule, tu ai zis: Eu sunt desăvârşit în frumuseţe!
Hotarele tale sunt în inima mărilor, ziditorii tăi ţi-au desăvârşit frumuseţea.
Din chiparoşi din Senir ţi-au construit toată lemnăria; au luat cedri din Liban ca să facă pentru tine catarge.
Din stejarii Basanului ţi-au făcut vâslele; ţi-au făcut puntea din fildeş prins în tisă, din insulele Chitimului.
Pânzele tale erau din in subţire cu broderie, din Egipt, şi-ţi erau ca steag; acoperământul tău era din material albastru şi purpură, din insulele Elişei.
Locuitorii Sidonului şi ai Arvadului erau vâslaşii tăi; înţelepţii tăi care erau în tine, Tirule, erau cârmacii tăi.
Bătrânii Ghebalului şi înţelepţii lui erau în tine reparându-ţi spărturile; toate corăbiile mării cu marinarii lor erau în tine ca să facă schimb cu tine.
10 Persia şi Lud şi Put erau în oştirea ta, bărbaţii tăi de război; ei îşi atârnau în tine pavăza şi coiful; ei îţi dădeau strălucire.
11 Fiii Arvadului cu oştirea ta erau pe zidurile tale de jur-împrejur, şi gamadimii erau în turnurile tale; îşi atârnau pavezele pe zidurile tale de jur-împrejur; ei îţi desăvârşeau frumuseţea.
12 Tarsisul făcea negoţ cu tine, datorită belşugului tuturor bunurilor; cu argint, fier, cositor şi plumb îţi aprovizionau pieţele.
13 Iavanul, Tubalul şi Meşecul erau negustorii tăi: furnizau pentru schimb sufletele oamenilor şi vase de aramă.
14 Cei din casa Togarmei îţi aprovizionau pieţele cu cai şi călăreţi şi catâri.
15 Fiii Dedanului erau negustorii tăi; multe insule erau târgul mâinii tale, aduceau la tine ca plată colţi de fildeş şi abanos.
16 Siria făcea negoţ cu tine datorită mulţimii produselor tale: ei îţi aprovizionau pieţele cu smaralde, purpură şi lucruri brodate şi in subţire şi corali şi rubine.
17 Iuda şi ţara lui Israel erau negustorii tăi; ei furnizau pentru schimb grâu de Minit şi turte dulci şi miere şi untdelemn şi balsam.
18 Damascul făcea negoţ cu tine, datorită mulţimii produselor tale, datorită belşugului tuturor bunurilor, cu vin de Helbon şi lână albă.
19 Vedanul şi Iavanul din Uzal îţi aprovizionau pieţele: fier lucrat, casie şi trestie mirositoare erau furnizate pentru schimb.
20 Dedanul era negustorul tău, cu învelitori de preţ pentru care.
21 Arabia şi toate căpeteniile Chedarului erau negustorii mâinii tale; cu miei şi berbeci şi ţapi, cu acestea făceau ei negoţ cu tine.
22 Negustorii din Seba şi din Raama erau negustorii tăi; ei îţi aprovizionau pieţele cu cele mai alese dintre toate mirodeniile şi cu tot felul de pietre preţioase şi aur.
23 Haranul şi Canehul şi Edenul, negustorii Sebei, ai Asiriei şi ai Chilmadului făceau negoţ cu tine. 24 Aceştia făceau negoţ cu tine cu haine scumpe, cu veşminte din albastru şi broderie şi cu lăzi pline cu stofe de multe culori, legate cu funii şi făcute din cedru, printre mărfurile tale.
25 Corăbiile Tarsisului erau caravanele tale pentru schimbul tău; şi erai umplut şi foarte onorat în inima mărilor.
26 Vâslaşii tăi te-au adus în ape mari; vântul de răsărit te-a sfărâmat în inima mărilor.
27 Bogăţia ta şi pieţele tale, schimbul tău de bunuri, marinarii tăi şi cârmacii tăi, cei care îţi reparau spărturile şi cei care furnizau pentru schimb şi toţi bărbaţii tăi de război care sunt în tine împreună cu toată mulţimea ta care este în mijlocul tău vor cădea în inima mărilor în ziua căderii tale.
28 Locurile deschise se vor zgudui la vuietul strigătului cârmacilor tăi.
29 Şi toţi cei care mânuiesc vâsla, marinarii, toţi cârmacii mării vor coborî din corăbiile lor; vor sta pe uscat
30 şi vor face să se audă glasul lor asupra ta şi vor striga cu amar şi îşi vor arunca ţărână pe capete, se vor tăvăli în cenuşă.
31 Şi îşi vor rade capul de tot pentru tine şi se vor încinge cu sac şi te vor plânge cu amărăciune de suflet, cu plângere amară.
32 Şi în vaietul lor vor înălţa o plângere pentru tine şi te vor plânge, zicând: «Cine este ca Tirul, ca acela care este distrus în mijlocul mării?»
33 Când mărfurile tale treceau mările, săturai multe popoare; ai îmbogăţit pe împăraţii pământului cu belşugul bunurilor tale şi al schimbului tău de bunuri.
34 La timpul când ai fost sfărâmat de mări, în adâncurile apelor, schimbul tău de bunuri şi toată mulţimea ta au căzut în mijlocul tău.
35 Toţi locuitorii insulelor se îngrozesc de tine şi împăraţii lor tremură cumplit, li se tulbură faţa.
36 Negustorii dintre popoare fluieră la tine; ai ajuns o groază şi niciodată nu vei mai fi»“.