1 Şi Domnul i-a zis lui Moise: „Intră la Faraon şi spune-i: «Aşa zice Domnul Dumnezeul evreilor: Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească! 2 Pentru că, dacă nu vei vrea să-i laşi şi îi vei reţine, 3 iată, mâna Domnului va fi peste vitele care sunt în câmpii, peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi şi peste oi: va fi o plagă foarte grea. 4 Şi Domnul va face deosebire între vitele lui Israel şi vitele Egiptului; şi nimic nu va muri din tot ce este al fiilor lui Israel»“. 5 Şi Domnul a hotărât un timp, zicând: „Mâine va face Domnul aceasta în ţară“. 6 Şi Domnul a făcut aceasta a doua zi; şi toate vitele Egiptului au murit, dar nici una din vitele fiilor lui Israel n-a murit. 7 Şi Faraon a trimis şi, iată, nici una din vitele israeliţilor nu murise. Dar inima lui Faraon s-a îngreuiat şi n-a lăsat pe popor să plece.
8 Şi Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron: „Umpleţi-vă mâinile cu cenuşă din cuptor şi Moise s-o arunce spre ceruri înaintea ochilor lui Faraon; 9 şi se va face pulbere măruntă peste toată ţara Egiptului; şi vor fi bube care dau în băşici, pe om şi pe animal, în toată ţara Egiptului“. 10 Şi au luat cenuşă din cuptor şi au stat înaintea lui Faraon; şi Moise a aruncat-o spre ceruri; şi s-a făcut bube care dau în băşici, pe om şi pe animal. 11 Şi ghicitorii n-au putut să stea înaintea lui Moise, din cauza bubelor; pentru că bubele erau pe ghicitori şi pe toţi egiptenii. 12 Şi Domnul a împietrit inima lui Faraon şi el nu i-a ascultat, după cum zisese Domnul lui Moise.
13 Şi Domnul i-a zis lui Moise: „Scoală-te dis-de-dimineaţă şi stai înaintea lui Faraon şi spune-i: Aşa zice Domnul Dumnezeul evreilor: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească! 14 Pentru că de astă dată trimit toate plăgile Mele în inima ta, şi peste robii tăi şi peste poporul tău, ca să cunoşti că nu este nimeni ca Mine pe tot pământul. 15 Pentru că, dacă Mi-aş fi întins mâna şi te-aş fi lovit cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe faţa pământului. 16 Dar chiar pentru aceasta te-am lăsat să trăieşti, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea şi ca Numele Meu să fie făcut cunoscut pe tot pământul. 17 Te mai înalţi tu împotriva poporului Meu, ca să nu-l laşi să plece? 18 Iată, mâine, pe timpul acesta, voi face să plouă grindină foarte mare, cum n-a fost în Egipt din ziua în care a fost întemeiat şi până astăzi. 19 Şi acum trimite şi pune la adăpost toate vitele tale şi tot ce ai pe câmp; pentru că grindina va cădea peste orice om şi peste orice animal care se va găsi pe câmp şi nu va fi adus în casă, şi va muri»“. 20 Cel care s-a temut de cuvântul Domnului dintre slujitorii lui Faraon şi-a scăpat robii şi vitele în casă. 21 Dar cel care nu şi-a îndreptat inima spre cuvântul Domnului şi-a lăsat robii şi vitele pe câmp. 22 Şi Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre ceruri, ca să fie grindină în toată ţara Egiptului, peste oameni şi peste animale şi peste toată iarba câmpului în ţara Egiptului“. 23 Şi Moise şi-a întins toiagul spre ceruri; şi Domnul a trimis tunete şi grindină şi focul umbla pe pământ. Şi Domnul a plouat grindină peste ţara Egiptului. 24 Şi a fost grindină, şi foc amestecat cu grindină foarte mare, cum n-a fost în toată ţara Egiptului de când a ajuns el o naţiune. 25 Şi grindina a bătut, în toată ţara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la om până la animal; şi grindina a bătut toată iarba câmpului şi a frânt toţi copacii de pe câmp. 26 Numai în ţinutul Gosen, unde erau fiii lui Israel, n-a fost grindină.
27 Şi Faraon a trimis şi i-a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Am păcătuit de astă dată; Domnul este drept, iar eu şi poporul meu suntem răi. 28 Rugaţi-vă Domnului şi să fie de ajuns atâtea tunete şi grindină ale lui Dumnezeu, şi vă voi lăsa să plecaţi şi nu veţi mai rămâne“. 29 Şi Moise i-a zis: „Când voi ieşi din cetate, îmi voi întinde mâinile către Domnul: tunetele vor înceta şi nu va mai fi grindină, ca să cunoşti că pământul este al Domnului. 30 Cât despre tine şi robii tăi, ştiu că încă nu vă temeţi de Domnul Dumnezeu“. 31 Şi inul şi orzul au fost distruse, pentru că orzul dăduse în spic şi inul înflorise. 32 Şi grâul şi alacul nu s-au stricat, pentru că erau târzii. 33 Şi Moise a ieşit de la Faraon, afară din cetate, şi şi-a întins mâinile spre Domnul; şi tunetele şi grindina au încetat şi ploaia nu s-a mai vărsat pe pământ. 34 Şi Faraon a văzut că ploaia şi tunetele şi grindina încetaseră şi a păcătuit în continuare şi şi-a îngreuiat inima, el şi robii săi. 35 Şi inima lui Faraon s-a împietrit şi nu i-a lăsat pe fiii lui Israel să plece, după cum zisese Domnul prin Moise.