4
Şi fiii lui Israel din nou au făcut rău în ochii Domnului; şi Ehud murise. Şi Domnul i-a vândut în mâna lui Iabin, împăratul Canaanului, care împărăţea în Haţor. Şi căpetenia oştirii sale era Sisera, care locuia în Haroşet-Goim. Şi fiii lui Israel au strigat către Domnul, pentru că el avea nouă sute de care de fier şi a asuprit tare pe fiii lui Israel, douăzeci de ani. Şi Debora, o femeie profetesă, soţia lui Lapidot, judeca pe Israel în timpul acela. Şi ea locuia sub Palmierul Deborei, între Rama şi Betel, în ţinutul muntos al lui Efraim; şi fiii lui Israel se suiau la ea pentru judecată. Şi ea a trimis şi a chemat pe Barac, fiul lui Abinoam din Chedeş-Neftali, şi i-a zis: „N-a poruncit Domnul Dumnezeul lui Israel: «Du-te şi îndreaptă-te spre muntele Tabor şi ia cu tine zece mii de bărbaţi dintre fiii lui Neftali şi dintre fiii lui Zabulon şi voi atrage la tine, la râul Chişon, pe Sisera, căpetenia oştirii lui Iabin, carele lui şi mulţimea lui şi-l voi da în mâna ta»?“ Şi Barac i-a zis: „Dacă vei merge cu mine, atunci voi merge, dar dacă nu vei merge cu mine, nu voi merge“. Şi ea a zis: „Da, voi merge cu tine, dar nu va fi spre onoarea ta pe calea pe care mergi, pentru că Domnul va da pe Sisera în mâna unei femei“. Şi Debora s-a ridicat şi a mers cu Barac la Chedeş.
10 Şi Barac a chemat pe Zabulon şi pe Neftali la Chedeş; şi s-au suit după el zece mii de bărbaţi; şi Debora s-a suit cu el. 11 (Iar Heber chenitul se despărţise de cheniţi, de fiii lui Hobab, socrul lui Moise, şi îşi întinsese cortul până la stejarul Ţaanaim, care este lângă Chedeş.) 12 Şi au spus lui Sisera că Barac, fiul lui Abinoam, s-a suit la muntele Tabor. 13 Şi Sisera şi-a adunat toate carele, nouă sute de care de fier, şi pe tot poporul care era cu el, de la Haroşet-Goim până la râul Chişon.
14 Şi Debora a zis lui Barac: „Ridică-te, pentru că aceasta este ziua în care a dat Domnul pe Sisera în mâna ta! N-a ieşit Domnul înaintea ta?“ Şi Barac a coborât de pe muntele Tabor, şi zece mii de oameni în urma lui. 15 Şi Domnul a înfrânt pe Sisera şi toate carele şi toată oştirea cu ascuţişul sabiei dinaintea lui Barac; şi Sisera s-a dat jos din car şi a fugit pe jos. 16 Şi Barac a urmărit carele şi oştirea până la Haroşet-Goim; şi toată oştirea lui Sisera a căzut sub ascuţişul sabiei: n-a rămas unul.
17 Şi Sisera a fugit pe jos la cortul Iaelei, soţia lui Heber chenitul, pentru că între Iabin, împăratul Haţorului, şi casa lui Heber chenitul era pace. 18 Şi Iael a ieşit în întâmpinarea lui Sisera şi i-a zis: „Retrage-te, domnul meu, la mine; nu te teme“. Şi s-a retras la ea în cort şi ea l-a acoperit cu învelitoarea. 19 Şi el i-a zis: „Dă-mi, te rog, să beau puţină apă, că-mi este sete“. Şi ea i-a deschis burduful cu lapte şi i-a dat să bea şi l-a învelit. 20 Şi el i-a zis: „Stai la uşa cortului şi va fi aşa: dacă va veni cineva şi te va întreba, zicând: «Este cineva aici?», să spui: «Nu!»“ 21 Şi Iael, soţia lui Heber, a luat un ţăruş al cortului şi a luat ciocanul în mână şi a venit încet la el şi i-a bătut ţăruşul prin tâmple şi el s-a înfipt în pământ; căci căzuse într-un somn adânc şi era obosit. Şi a murit. 22 Şi, iată, pe când Barac urmărea pe Sisera, Iael i-a ieşit în întâmpinare şi i-a zis: „Vino şi îţi voi arăta pe bărbatul pe care-l cauţi“. Şi el a venit în cortul ei şi, iată, Sisera zăcea mort şi ţăruşul era în tâmplele lui. 23 Şi, în ziua aceea, Dumnezeu a supus pe Iabin, împăratul Canaanului, înaintea fiilor lui Israel. 24 Şi mâna fiilor lui Israel înainta şi apăsa greu împotriva lui Iabin, împăratul Canaanului, până când au nimicit pe Iabin, împăratul Canaanului.