1 Şi toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de El ca să-L asculte. 2 Şi fariseii şi cărturarii murmurau, spunând: „Acesta îi primeşte pe păcătoşi şi mănâncă împreună cu ei“. 3 Şi le-a spus parabola aceasta, zicând: 4 „Care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând pe una din ele, nu le lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustiu şi merge după cea pierdută, până o va găsi? 5 Şi, după ce a găsit-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se; 6 şi, venind acasă, cheamă prietenii şi vecinii, spunându-le: «Bucuraţi-vă împreună cu mine, pentru că mi-am găsit oaia pierdută!» 7 Vă spun că astfel va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni drepţi care n-au nevoie de pocăinţă.
8 Sau care femeie, având zece drahme, dacă va pierde o singură drahmă, nu aprinde o lumină şi nu mătură casa şi nu caută cu grijă, până când o va găsi? 9 Şi, după ce a găsit-o, cheamă prietenele şi vecinele, spunând: «Bucuraţi-vă împreună cu mine, pentru că am găsit drahma pe care o pierdusem». 10 Astfel, vă spun, este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte“.
11 Şi El a spus: „Un om oarecare avea doi fii. 12 Şi cel mai tânăr dintre ei i-a spus tatălui: «Tată, dă-mi partea de avere care îmi revine». Şi el le-a împărţit averea. 13 Şi nu după multe zile, fiul mai tânăr, adunând totul, a plecat într-o ţară îndepărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în destrăbălare. 14 Iar după ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă. 15 Şi a mers şi s-a alipit de unul din cetăţenii ţării aceleia şi el l-a trimis pe ogoarele lui să pască porcii. 16 Şi dorea mult să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, şi nimeni nu i le dădea. 17 Dar, venindu-şi în fire, a spus: «Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, şi eu mor de foame aici! 18 Mă voi ridica şi voi merge la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; 19 şi nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi». 20 Şi s-a ridicat şi a venit la tatăl său. Dar, pe când era el încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă şi a alergat şi a căzut pe gâtul lui şi l-a sărutat mult. 21 Şi fiul i-a spus: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; şi nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău». 22 Dar tatăl le-a zis robilor săi: «Aduceţi haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l şi puneţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare; 23 şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi înjunghiaţi-l, şi să mâncăm şi să ne veselim; 24 pentru că acest fiu al meu era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit». Şi au început să se veselească. 25 Şi fiul său mai mare era la câmp. Şi, când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri 26 şi, chemând la sine pe unul dintre slujitori, a întrebat ce să fie acestea. 27 Şi el i-a spus: «Fratele tău a venit; şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos şi bine». 28 Dar el s-a mâniat şi nu voia să intre; şi tatăl său a ieşit şi-l ruga să intre. 29 Dar el, răspunzând, i-a spus tatălui său: «Iată, eu de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată nu ţi-am călcat vreo poruncă; şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei; 30 iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat!» 31 Dar el i-a spus: «Copile, tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce este al meu este al tău. 32 Dar trebuia să ne veselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort şi a înviat, şi era pierdut şi a fost găsit»“.