1 Că tot preotul dintru oameni i-ales, pentru oameni să rînduaişte spre cealea ce-s înaintea lui Dumnezău, să aducă daruri şi jărtve pentru păcate.
2 Căruia-i poate fi milă de cei greşiţi şi rătăciţi, că el încă-i împrejurat de slăbiciune.
3 Pentr-aceaia-i datoriu ca pentru oameni, aşia şi pentru sine, a aduce jărtvă pentru păcate.
4 Şi nime nu ia şie această cinste, numai cine să chiamă de la Dumnezău, ca şi Aaron.
5 Aşijdere şi Hristos nu Şi-au mărit Şie această cinste să fie preot, ce carele zisease Lui: „Fiul Mieu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut”.
6 Cum zice şi într-alt loc: „Tu eşti preot în veac, după firea lui Melhisedec”
7 Carele în trupul zilelor Lui, cu rugăciuni şi cu rugări şi cu strigare mare şi cu lacrămi, ducînd la acela carele-L poate mîntui pre El de moarte, şi fiind ascultată rugăciunea Lui, mîntui-Să din frică.
8 Săva c-are fi Fiul, încă din ceale ce-au păţit, învaţă îngăduinţa.
9 Şi sfinţit făcuse ocă spăseniei de vecie, tuturora celora ce ascultă de El.
10 Numit de la Dumnezău preot, după obiceaiul lui Melhisedec.
11 Despre carele multe ni-e noao a grăi şi greale de tîlc, pentru că sînteţi leaneşi întru ascultare.
12 Că voi carii trebuia pentru vreame a fi învăţători, iară trebue a vă învăţa ce-s stihiile începeniei cuvintelor lui Dumnezău, şi sînteţi făcuţi aceia cărora vă trebuiaşte lapte, şi nu mîncare vîrtoasă.
13 Că toţi cine trăiaşte cu lapte prostu-i întru cuvîntul dereptăţiei (că-i poroboc).
14 Iară a celor mari iaste mîncarea vîrtoasă, a celora carii, pururea după obiceaiul lor, carii au înţeles deşchis a alege binele şi răul.