1 Printre profeţii şi învăţătorii bisericii de la Antiohia erau Barnaba şi Simeon (numit şi „Negrul”), Luciu (din Cirena), Manaen (fratele vitreg al regelui Irod) şi Saul.
2 Într-o zi, pe când aceştia se închinau şi posteau, Duhul Sfânt le-a spus: „Lăsaţi-i pe Barnaba şi pe Saul să plece într-o misiune specială pe care le-am pregătit-o.”
3 Deci, după ce au postit şi s-au rugat din nou, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au trimis la drum.
4 Îndrumaţi de Duhul Sfânt, ei au ajuns la Seleucia şi de acolo au plecat cu corabia la Cipru.
5 Acolo, în oraşul Salamina, au intrat în sinagoga iudeilor şi au predicat. (Ioan Marcu era cu ei, ca ajutor.)
6 După aceea, au predicat din oraş în oraş, de la un capăt la altul al însulei, până când au ajuns în cele din urmă la Pafos, unde au dat peste un vrăjitor evreu cu numele de Bar-Isus, care era un profet fals.
7 El se lipise pe lângă guvernatorul Sergius Paulus, un om înzestrat cu deosebită pricepere şi percepţie spirituală. Guvernatorul îi invită pe Barnaba şi pe Saul să le facă o vizită, deoarece voia să audă mesajul lor din partea lui Dumnezeu.
8 Dar vrăjitorul (pe numele său grec Elymas) s-a amestecat şi el, sfătuindu-l pe guvernator să nu dea nici o ascultare spuselor lui Barnaba, prin aceasta încercând să-l împiedice să creadă în Domnul.
9 Atunci Saul numit şi Pavel, plin de Duhul Sfânt, îl măsură pe vrăjitor de sus până jos, şi-i spuse:
10 „Fiu de diavol ce eşti, plin de toate vicleşugurile şi ticăloşiile tale, duşmanul oricărui lucru bun, până când ai de gând să te împotriveşti Domnului?
11 Acum însă Dumnezeu şi-a pus mâna peste tine, să te pedepsească, şi vei fi lovit cu orbire pentru o vreme.” De îndată omul fu învăluit de ceaţă şi de întuneric şi începu să bâjbâie rugându-se să-l ia cineva de mâna şi să-i arate drumul.
12 Când văzu guvernatorul ce s-a întâmplat, se cutremură în faţa puterii mesajului lui Dumnezeu şi deveni credincios.
13 Apoi Pavel şi cei ce-l însoţeau au părăsit Pafosul, plecând cu o corabie în Pamfilia, debarcând în portul Perga. Acolo Ioan îi părăsi şi se întoarse la Ierusalim.
14 Dar ceilalţi îşi continuară călătoria până la Antiohia, un oraş din provincia Pisidia. În ziua de Sabat, plecară la sinagogă să participe la slujbe.
15 După lectura obişnuită din Cărţile lui Moise şi Profeţi, cei care răspundeau de serviciu le trimiseră un bilet în care le spuneau: „Fraţilor, dacă aveţi vreun cuvânt de învăţătură pentru noi, vă rog să poftiţi în faţă. Suntem bucuroşi să vă ascultăm!”
16 Aşadar, Pavel se ridică, îi salută cu un gest, şi începu să vorbească: „Bărbaţi ai lui Israel”, zise el, „precum şi toţi ceilalţi de aici care-l veneraţi pe Dumnezeu, permiteţi-mi să încep cu puţină istorie.
17 „Dumnezeul acestui neam Israel i-a ales pe strămoşii noştri şi i-a onorat în Egipt, izbăvindu-i în chip glorios din sclavia lor.
18 Şi i-a îngrijit timp de patruzeci de ani în peregrinările lor prin pustiu.
19 Apoi a distrus şapte neamuri în Canaan şi a dat Israelului pământul lor drept moştenire.
20 Judecătorii au condus timp de 450 de ani, fiind urmaţi de profetul Samuel.
21 Apoi poporul s-a rugat să li se dea un rege şi Dumnezeu l-a dat pe Saul (fiul lui Chiş), un bărbat din tribul lui Beniamin, care a domnit timp de patruzeci de ani.
22 Dar Dumnezeu l-a înlăturat din funcţie şi l-a pus rege pe David, despre care Dumnezeu a zis: «David (fiul lui Isai) este un om după inima mea, căci el mă va asculta.»
23 Şi tocmai unul din descendenţii Regelui David, Isus, este Salvatorul lui Israel pe care l-a făgăduit Dumnezeu!
24 Dar, înainte de a veni el, Ioan Botezătorul a predicat despre nevoia întregului Israel de a se întoarce din păcat la Dumnezeu.
25 Pe când se afla Ioan la sfârşitul misiunii sale, a întrebat: «Credeţi că eu sunt Mesia? Nicidecum! Dar Mesia va veni în curând şi, în comparaţie cu el, eu sunt cu totul neînsemnat.»
26 Fraţilor – fii ai lui Avraam, şi voi, ne-evrei care-l veneraţi pe Dumnezeu – mântuirea aceasta e pentru noi toţi!
27 Evreii din Ierusalim şi conducătorii lor au împlinit profeţia despre uciderea lui Isus; fiindcă ei nu l-au recunoscut şi nu şi-au dat seama că este chiar acela despre care scriseseră profeţii, deşi auzeau cuvintele profeţilor când se citeau în fiecare Sabat.
28 Ei n-au găsit nici un motiv temeinic ca să-l execute, totuşi, în ciuda acestui fapt, i-au cerut lui Pilat să-l omoare.
29 După ce au împlinit toate profeţiile privitoare la moartea sa, el a fost dat jos de pe cruce şi aşezat într-un mormânt.
30 Dar Dumnezeu l-a adus din nou la viaţă!
31 Şi a fost văzut de multe ori în cursul zilelor ce au urmat de cei care-l însoţiseră la Ierusalim, venind din Galileea. Oamenii aceştia au adeverit neîncetat acest lucru prin mărturie publică.
32 Şi acum Barnaba şi cu mine ne aflăm aici pentru a vă aduce această Veste Bună – că promisiunea făcută de Dumnezeu strămoşilor noştri s-a împlinit în zilele noastre,
33 prin aceea că Dumnezeu l-a înviat pe Isus din morţi. La asta se referă Psalmul al doilea când zice despre Isus: «Astăzi te-am glorificat în calitatea de fiu al meu.»
34 Căci Dumnezeu făgăduise să-l aducă din nou la viaţă, pentru ca apoi să nu mai moară niciodată. Acest lucru e afirmat în Scriptura care zice: «Voi împlini faţă de tine minunata promisiune pe care i-am făcut-o lui David».
35 Într-alt Psalm, a explicat pe larg, zicând: «Dumnezeu nu v-a îngădui ca Sfintul lui să vadă putrezirea».
36 Aceasta nu se referea la David. deoarece, după ce David şi-a slujit generaţia conform voii lui Dumnezeu, a murit şi a fost îngropat iar trupul său a putrezit.
37 Dimpotrivă, era o referire la altul – cineva înviat de Dumnezeu şi al cărui trup nu a fost deloc atins de ravagiile morţii.
38 Ascultaţi dar, fraţilor! În omul acesta, Isus, există iertare pentru păcatele voastre.
39 Oricine se încrede în el este eliberat de orice vină şi este declarat neprihănit – lucru pe care legea evreiască nu-l putea realiza niciodată.
40 O, luaţi aminte! Nu faceţi să vi se aplice şi vouă cuvintele profeţilor. Căci ei ziceau:
41 «Priviţi şi pieriţi, voi cei care dispreţuiţi adevărul, căci am să fac ceva în zilele voastre, un lucru pe care nu-l veţi crede când va fi vestit.»”
42 Plecând de la sinagogă în ziua aceea, oamenii l-au rugat pe Pavel să mai vină pe la ei şi să le vorbească şi săptămâna următoare.
43 Şi mulţi evrei şi ne-evrei evlavioşi care se închinau în sinagogă au mers în urma lui Pavel şi Barnaba pe stradă, în timp ce aceştia îi îndemnau să primească îndurările oferite de Dumnezeu.
44 Săptămâna următoare, tot oraşul veni să-i asculte predicând Cuvântul lui Dumnezeu.
45 Dar când văzură conducătorii evrei câtă lume s-a adunat, deveniră geloşi şi blestemară, căutând să contrazică tot ce spusese Pavel.
46 Atunci Pavel şi Barnaba luară cuvântul cu îndrăzneală şi spuseră următoarele: „A fost necesar ca această Veste Bună de la Dumnezeu să vi se dea întâi vouă, evreilor. Dar întrucât voi aţi respins-o şi v-aţi arătat nevrednici de viaţa veşnică, ei bine, o vom oferi ne-evreilor.
47 Căci lucrurile se petrec exact aşa cum a poruncit Domnul când a zis: «V-am făcut o lumină pentru neamuri, să-i conduceţi şi pe cei de la marginile pământului la mântuirea mea.»”
48 La auzul acestor cuvinte, Neamurile s-au bucurat foarte mult şi au primit cu drag mesajul lui Pavel; şi toţi cei care fuseseră destinaţi pentru viaţa veşnică au crezut.
49 Astfel, mesajul lui Dumnezeu s-a răspândit prin toată regiunea aceea.
50 Atunci, conducătorii evrei au aţâţat atât pe femeile devotate, cât şi pe conducătorii civici ai oraşului şi au incitat o gloată împotriva lui Pavel şi Barnaba, alungându-i din oraş.
51 Dar ei şi-au scuturat praful de pe picioare împotriva acelui oraş şi au plecat mai departe spre oraşul Iconia.
52 Iar convertiţii pe care-i făcuseră acolo au rămas plini de bucurie şi de Duhul Sfânt.