1 Pe când se aflau Pavel şi Barnaba la Antiohia, sosiră nişte oameni din Iudeea, învăţându-i pe credincioşi că dacă nu respectă datina evreiască străbună a tăierii împrejur, nu pot fi mântuiţi.
2 Pavel şi Barnaba discutară cu ei această chestiune îndelung, până când în cele din urmă credincioşii ii trimiseră la Ierusalim, însoţiţi de câţiva oameni din localitate, să stea de vorbă cu apostolii şi cu bătrânii în legătură cu această controversă
3 După ce au fost însoţiţi de întreaga adunare până la ieşirea din oraş, delegaţii porniră mai departe spre Ierusalim, făcând popas în oraşele Feniciei şi Samariei ca să viziteze credincioşii şi să le spună – spre bucuria tuturor – că şi ne-evreii au început să fie convertiţi.
4 Sosind la Ierusalim, se întâlniră cu conducătorii bisericii – fiind de faţă toţi apostolii şi bătrânii – şi Pavel cu Barnaba le făcură o dare de seamă despre tot ce a realizat Dumnezeu prin misiunea lor.
5 Dar atunci câţiva oameni, care fuseseră farisei înainte de convertire, se ridicară brusc în picioare susţinând că toţi ne-evreii convertiţi trebuie să fie tăiaţi împrejur şi obligaţi să ţină toate datinele şi ceremoniile evreieşti.
6 Prin urmare, apostolii şi bătrânii bisericii fixară o altă întrunire, ca să discute această problemă.
7 După o discuţie îndelungată, Petru se ridică şi luă cuvântul astfel: „Fraţilor, ştiţi cu toţii că Dumnezeu m-a ales dintre voi cu mult timp în urmă, să predic Vestea Bună ne-evreilor, pentru ca şi ei să poată crede.
8 Dumnezeu, care cunoaşte inimile oamenilor, a confirmat faptul că îi primeşte şi pe ne-evrei, dăruindu-le Duhul Sfânt aşa cum ni l-a dat şi nouă.
9 El nu a făcut nici o deosebire între ei şi noi, deoarece le-a curăţit şi lor vieţile prin credinţă, aşa cum a făcut cu vieţile noastre.
10 Iar acum voi aveţi pretenţia să-l corectaţi pe Dumnezeu, împovărând ne-evreii cu un jug pe care nici noi, nici părinţii noştrii nu am fost în stare să-l purtăm?
11 Nu credeţi că toţi suntem salvaţi în acelaşi fel, prin darul fără plată al Domnului Isus?”
12 Discuţiile au încetat în momentul acela şi toţi şi-au îndreptat atenţia asupra lui Barnaba şi Pavel, ca să audă despre minunile pe care le-a făcut Dumnezeu prin ei în mijlocul ne-evreilor.
13 Când au terminat ei, a luat cuvântul Iacob. „Fraţilor”, a spus el, „vă rog să mă ascultaţi:
14 Petru v-a relatat despre prima ocazie când Dumnezeu i-a vizitat pe ne-evrei, pentru a face din ei un popor care să aducă cinste numelui său.
15 Iar faptul că ne-evreii se convertesc corespunde cu ceea ce au prezis profeţii. Bunăoară, ascultaţi ce spune profetul Amos:
16 După aceea, spune Domnul, mă voi întoarce şi voi reînnoi contractul meu cu David, care a fost desfăcut,
17 pentru ca şi neamurile să-l descopere pe Domnul – toţi cei care sunt însemnaţi cu numele meu.
18 Asta spune Domnul, cel care-şi dezvăluie sensurile adânci întocmite dintru început.
19 Aşadar, socotesc că nu ar trebui să mai stăruim ca ne-evreii care se întorc la Dumnezeu să ţină legile evreieşti,
20 ci doar să le scriem să se abţină de la consumul cărnii jertfite idolilor, de la orice formă de adulter şi de la consumul cărnii cu sânge al animalelor strangulate.
21 Căci împotriva acestor lucruri s-a predicat în sinagogile evreieşti în fiecare Sabat, generaţii de-a rândul.”
22 Atunci apostolii şi bătrânii, împreună cu întreaga adunare, au votat să fie trimişi delegaţi la Antiohia împreună cu Pavel şi Barnaba, ca să le aducă la cunoştinţă hotărârea ce s-a luat. Bărbaţii aleşi fură doi conducători ai bisericii – Iuda (numit şi Barsaba) şi Sila.
23 Iată conţinutul scrisorii pe care au luat-o cu ei: „Din partea apostolilor, bătrânilor şi a fraţilor din Ierusalim. Către: fraţii dintre Neamuri de la Antiohia, Siria şi Cilicia. Salutări!
24 Aflăm că unii din credincioşii de aici v-au tulburat şi au pus sub semnul întrebării mântuirea voastră, dar să ştiţi că nu din partea noastră primiseră astfel de îndemnuri.
25 De aceea, ni s-a părut o măsură înţeleaptă, după ce mai întâi luaserăm o hotărâre în unanimitate, să vă trimitem aceşti doi reprezentanţi oficiali, alături de prea iubiţii noştri Barnaba şi Pavel.
26 Oamenii aceştia, Iuda şi Sila, care şi-au pus viaţa în joc de dragul Domnului nostru Isus Cristos
27 vor confirma prin viu grai ce am hotărât noi cu privire la problema voastră.
28 Căci i s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă să nu vă mai împovărăm cu o mulţime de legi evreieşti,
29 afară de aceea de a vă abţine de la consumul hranei închinate idolilor şi de la carnea cu sânge provenind de la animalele strangulate şi, bineînţeles, de la adulter. Dacă faceţi aşa, este suficient. Rămâneţi cu bine.”
30 Cei patru soli porniră îndată la drum spre Antiohia, unde convocară o adunare generală a creştinilor şi le transmiseră scrisoarea.
31 Şi mare fu bucuria întregii biserici în ziua aceea când o citiră.
32 Atunci Iuda şi Sila, amândoi profeţi, le ţinură credincioşilor predici lungi, încurajându-i şi întărindu-le credinţa.
33 Ei rămaseră câteva zile, după care se întoarseră la Ierusalim ducând cu ei salutări şi mulţumiri celor care-i trimiseseră.
34 Totuşi Sila s-a decis să rămână acolo
35 iar Pavel şi Barnaba au rămas în Antiohia, să-i ajute pe alţii care învăţau şi predicau acolo.
36 Peste câteva zile, Pavel îi propuse lui Barnaba să se înapoieze amândoi în Pamfilia şi să viziteze fiecare oraş pe unde predicaseră mai înainte, ca să vadă cum progresează credincioşii convertiţi.
37 Barnaba fu de acord şi îşi exprima dorinţa de a-l lua cu ei şi pe Ioan Marcu.
38 Dar lui Pavel nu-i plăcu de loc ideea, întrucât Ioan Marcu îi părăsise în Pamfilia.
39 Dezacordul lor în această privinţă a fost atât de ascuţit, încât ei s-au despărţit. Barnaba îl luă cu el pe Marcu şi se îmbarcară cu destinaţia Cipru,
40 în vreme ce Pavel îl alese pe Sila şi, cu binecuvântarea credincioşilor,
41 porniră spre Siria şi Cilicia să îmbărbăteze bisericile de acolo.