1 În timp ce Apolo era în Corint, Pavel a străbătut interiorul şi, în cele din urmă a sosit la Efes, unde a dat peste nişte ucenici.
2 „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” i-a întrebat el. „Nu”, au răspuns ei, „nu ştim despre ce vorbeşti. Nu ştim dacă este Duhul Sfânt.”
3 „Cum, nu ştiţi?! Atunci ce credinţă aţi recunoscut la botezul vostru?”, îi întrebă el. Ei îi răspunseră: „Ceea ce ne-a învăţat Ioan Botezătorul.”
4 Pavel le explică atunci că botezul lui Ioan era o demonstraţie a dorinţei cuiva de a se întoarce din păcat la Dumnezeu şi că cei botezaţi de el trebuie să creadă în Isus, cel despre care Ioan spunea că va veni mai târziu.
5 De îndată ce auziră ei aceasta, fură botezaţi în numele Domnului Isus.
6 Apoi, când îşi puse mâinile peste capetele lor, Duhul Sfânt se coborî peste ei şi vorbiră în alte limbi şi prorociră.
7 Era vorba de vreo doisprezece bărbaţi.
8 Pavel se duse la sinagogă şi predică cu îndrăzneală în fiecare zi de Sabat, timp de trei luni, explicând ce crede el şi motivele sale, reuşind să-i convingă pe mulţi să creadă în Isus.
9 Dar unii i-au respins mesajul şi au vorbit pe faţă împotriva lui Cristos, ceea ce l-a făcut pe Pavel să plece, refuzând să le mai predice, şi-i luă cu ei pe credincioşi. El începu să ţină o adunare în şcoala unuia numit Tiranus şi predică acolo zilnic.
10 Lucrurile au continuat aşa timp de doi ani, ceea ce a făcut ca toţi locuitorii provinciei Asia – evrei şi greci – să audă mesajul Domnului.
11 Şi Dumnezeu îl înzestra pe Pavel cu puterea de a face minuni neobişnuite,
12 până într-acolo încât era de ajuns ca anumite lucruri de-ale sale, batiste sau alte articole de îmbrăcăminte, să fie puse deasupra bolnavilor, ca aceştia să se vindece şi toţi demonii să iasă din ei.
13 Un grup de evrei care colindau din oraş în oraş, izgonind demoni, se hotărâră să experimenteze folosirea numelui Domnului Isus. Formula magică stabilită de ei era: „Te conjur în numele lui Isus, cel predicat de Pavel, să ieşi afară!”
14 Cei care făceau aceasta erau şapte fii ai lui Sceva, un preot evreu.
15 Dar când încercară formula pe un om posedat, demonul din el răspunse: „Pe Isus îl cunosc, de asemenea şi pe Pavel, dar voi cine sunteţi?”
16 Şi se năpusti asupra a doi dintre ei şi-i bătu măr, încât aceştia ieşiră în goană din casă, goi puşcă şi grav răniţi.
17 Istoria celor întâmplate se răspândi cu repeziciune în tot Efesul, la evrei şi greci deopotrivă; şi un sentiment de frică apăsătoare se lăsă peste întreg oraşul iar numele Domnului Isus fu ridicat la mare cinste.
18 Mulţi credincioşi care practicaseră magia neagră îşi mărturisiră faptele
19 şi aduseră cărţile lor cu formule magice şi farmece, făcând o grămadă mare şi dându-le foc în public. (Cineva a apreciat valoarea cărţilor la 100.000 de lei.)
20 Faptul arată cât de adânc a fost zguduit întreg ţinutul acela de mesajul lui Dumnezeu.
21 După aceea, Pavel s-a simţit îndemnat de Duhul Sfânt să traverseze în Grecia, înainte de a se întoarce la Ierusalim. „Şi după aceea”, zicea el, „va trebui să mă duc la Roma.”
22 El îşi trimise cei doi asistenţi, Timotei şi Erast, să meargă înaintea sa în Grecia, în timp ce el mai zăbovi puţin în Asia.
23 Dar, cam tot atunci, la Efes se iscă o mare dispută cu privire la creştini.
24 Totul a început cu Demetriu, un argintar care angaja un mare număr de artizani pentru confecţionarea altarelor din argint ale zeiţei greceşti Diana.
25 El ţinu consfătuire cu oamenii săi şi cu alţi lucrători din meserii înrudite, vorbindu-le astfel: „Domnilor, meseria aceasta ne asigură existenţa.
26 După cum bine ştiţi şi voi, din cele văzute şi auzite personal, omul acesta, Pavel, a convins pe mulţi – ce zic, pe foarte mulţi oameni! – că zeii făcuţi de mâna omului nu-s deloc zei. Lucrul acesta a afectat comerţul nostru, nu numai aici la Efes, ci şi în întreaga provincie.
27 Evident, eu nu mă refer aici doar la implicaţiile comerciale pe care le prezintă situaţia creată şi la pierderile survenite în veniturile noastre, ci şi la faptul că există posibilitatea ca templul marii zeiţe Diana să-şi piardă din influenţă iar Diana – magnifica zeiţă, căreia nu i se închină doar ţinutul acesta din Asia, ci o lume întreagă – să fie dată uitării.”
28 La auzul acestor cuvinte, clocotind de furie, ei începură să strige: „Mare este Diana efesenilor!”
29 A început să se strângă o mulţime de oameni şi în curând oraşul fu cuprins de tulburare. Toţi dădură năvală spre amfiteatru, târându-i după ei pe Gaius şi pe Aristarh, tovarăşii de drum ai lui Pavel, ca să fie judecaţi.
30 Pavel vru să intre şi el, dar ucenicii nu-l lăsară.
31 În plus, câţiva ofiţeri romani din provincie – prieteni cu Pavel – i-au trimis şi ei un bilet, rugându-l să nu-şi pună viaţa în pericol încercând să intre.
32 Înăuntru, toată lumea ţipa, unii cerând un lucru, alţii altul, într-un cuvânt era o mare harababură. De fapt, majoritatea nici nu ştiau de ce se află acolo.
33 Alexandru fu ochit îndată de câţiva evrei, care îl siliră să treacă în faţă. El le făcu semn să tacă şi încercă să vorbească.
34 Dar când îşi dădu mulţimea seama că e evreu, începură să strige din nou şi o ţinură aşa încontinuu două ore: „Mare este Diana efesenilor! Mare este Diana efesenilor!”
35 În cele din urmă, primarul oraşului izbuti să-i potolească îndeajuns ca să poată vorbi: „Cetăţeni ai Efesului”, spuse el, „toată lumea ştie că Efesul este centrul religiei Marii Diana, al cărei chip ne-a căzut din cer.
36 Întrucât acesta este un fapt indiscutabil, nu trebuie să vă agitaţi, indiferent ce s-ar spune, şi nu trebuie să întreprindeţi nici un act nesăbuit.
37 Voi însă i-aţi adus aici pe oamenii aceştia care n-au furat nici măcar un capăt de aţă din templul ei şi nici n-au defaimat-o.
38 Dacă Demetriu şi meşteşugarii săi au o pricină întemeiată împotriva lor, curţile judecătoreşti le stau deschise şi judecătorii se pot ocupa îndată de cazul lor. Numai, să procedeze pe căi legale!
39 Iar dacă sunt şi alte reclamaţii, se pot rezolva în cadrul şedinţelor regulate ale Consiliului orăşenesc;
40 căci riscăm să fim traşi la răspundere de guvernul roman pentru tulburările de astăzi, deoarece ele n-au avut nici un motiv. Şi dacă Roma îmi cere o explicaţie, nu ştiu ce am să spun.”
41 Aşa îi risipi pe fiecare la ale lui.