1 După ce se termină totul, Pavel trimise după ucenici, le predică un mesaj de bun rămas şi porni spre Grecia,
2 predicând credincioşilor prin toate oraşele prin care trecea.
3 Era deja de trei luni în Grecia şi se pregătea să plece în Siria cu corabia, când descoperi un complot împotriva vieţii lui şi atunci se hotărî să meargă mai întâi spre nord, în Macedonia.
4 Împreună cu el mai călătoreau câţiva oameni care mergeau până în provincia Asia; era vorba de Sopater din Bereea, fiul lui Pirus; Aristarh şi Secund din Tesalonic; Gaius din Derbe; Timotei; apoi Tihic şi Trofim care se întorceau acasă în Asia.
5 Ei plecaseră înainte şi ne aşteptau la Troas.
6 De îndată ce s-au sfârşit ceremoniile de Paşte, ne-am îmbarcat pe o corabie la Filippi, în nordul Greciei, şi cinci zile mai târziu am sosit la Troas, unde am rămas o săptămână.
7 În prima zi a săptămânii, ne adunarăm la frângerea pâinii, urmând ca Pavel să predice. Şi, întrucât pleca a doua zi, el vorbi cu ei până la miezul nopţii.
8 Odaia de sus unde eram adunaţi era luminată de multe lămpi care pâlpâiau;
9 şi în timp ce Pavel vorbea înainte, un tânăr pe nume Eutih, care şedea pe pervazul ferestrei, fu doborât de somn şi căzu de la etajul trei, găsindu-şi moartea în acest accident.
10 Pavel coborî şi-l luă în braţe. „Nu vă necăjiţi”, spuse el, „deoarece n-a păţit nimic!”
11 Şi într-adevăr, nimic n-a mai avut! Un fior de bucurie trecu prin toţi când îl văzură teafăr! Se întoarseră cu toţii sus şi luară Cina Domnului împreună;
12 apoi Pavel începu din nou să vorbească şi nu se mai opri – până când apărură zorile, şi atunci trebui, în sfârşit, să se despartă de ei.
13 Pavel se ducea pe calea uscatului la Asos, iar noi am plecat înainte pe apă.
14 Ne ajunse şi el din urmă în acea localitate şi împreună traversarăm cu corabia la Mitylene.
15 A doua zi, lăsarăm în urmă portul Chios; apoi, după altă zi, făcurăm popas la Samos; şi în sfârşit, o zi mai târziu, sosirăm la Milet.
16 Pavel hotărâse să nu ne oprim la Efes în călătoria aceasta, întrucât el se grăbea să ajungă la Ierusalim ca, dacă se poate, să fie acolo de Rusalii.
17 Dar când acostarăm la Milet, el trimise un bilet bătrânilor bisericii din Efes, rugându-i să vină până la corabie pentru a sta de vorbă cu ei.
18 Când sosiră, le spuse: „Voi ştiţi că din prima zi când am pus piciorul în Asia până în clipa de faţă
19 am îndeplinit misiunea pe care mi-a dat-o Domnul cu smerenie – şi, mai ales, cu lacrimi – şi am fost în mare pericol să-mi pierd viaţa cu evreii care complotau împotriva mea.
20 Totuşi nu m-am dat niciodată înapoi de la propovăduirea adevărului, fie în public, fie prin casele voastre.
21 Am avut un singur mesaj, atât pentru evrei, cât şi pentru ne-evrei – nevoia lor de a se întoarce din păcat la Dumnezeu, prin credinţa în Domnul nostru Isus Cristos.
22 Acum însă mă duc la Ierusalim, fiindcă mă simt atras puternic într-acolo de Duhul Sfânt, neştiind ce mă aşteaptă,
23 afară de faptul că Duhul Sfânt m-a înştiinţat în toate cetăţile prin care am trecut, că mă aşteaptă închisoarea şi suferinţele.
24 Dar viaţa nu are nici un preţ dacă nu opun în slujba sarcinii ce mi-a fost încredinţată de către Domnul Isus – sarcina de a duce altora Vestea Bună despre marea îndurare şi iubire a lui Dumnezeu.
25 Şi acum, ştiu că nici unul din voi, cei printre care am colindat cu învăţătura despre împărăţie, nu mă veţi mai vedea vreodată.
26 Daţi-mi voie să v-o spun deschis că nu sunt răspunzător de sângele vreunuia dintre voi,
27 fiindcă n-am ezitat să vă fac cunoscut întreg planul de mântuire al lui Dumnezeu.
28 Aşadar, luaţi seama la voi înşivă! Aveţi grijă să hrăniţi şi să păstoriţi turma lui Dumnezeu – biserica sa, răscumpărată cu sângele său, fiindcă Duhul Sfânt v-a pus supraveghetori peste ea.
29 Ştiu foarte bine că după ce voi pleca dintre voi, îşi vor face apariţia în rândul vostru învăţători falşi, asemenea unor lupi flămânzi, şi nu vor cruţa turma.
30 Ba, chiar şi unii dintre voi înşivă veţi răstălmăci adevărul, pentru a vă atrage discipoli.
31 Deci vegheaţi! Nu uitaţi cei trei ani pe care i-am petrecut cu voi – cum am vegheat asupra voastră zi şi noapte şi câte lacrimi am vărsat pentru voi.
32 Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi vă las în grija lui; vă încredinţez minunatelor sale cuvinte, care vă pot întări credinţa şi pot da la toţi moştenirea cuvenită celor destinaţi mângâierii lui.
33 Niciodată n-am râvnit după bani sau haine scumpe –
34 ştiţi că am lucrat cu aceste două mâini ale mele să-mi asigur existenţa şi chiar şi nevoile celor ce erau cu mine.
35 Şi am constituit un exemplu permanent pentru voi, ajutând pe cei săraci; fiindcă, niciodată n-am uitat cuvintele Domnului Isus: «Mai ferice este a da, decât a primi.»”
36 După ce sfârşi de vorbit, îngenunchie şi se rugă împreună cu ei
37 dar ei izbucniră în hohote de plâns şi-l îmbrăţişară, luându-şi rămas bun de la el,
38 îndureraţi, mai cu seamă fiindcă spusese că nu-l vor mai vedea niciodată. Apoi, îl însoţiră până la corabie.