1 După ce ne-am despărţit de bătrânii din Efes, am navigat în linie dreaptă până la Cos; a doua zi, am ajuns la Rodos şi de acolo la Pătară,
2 unde ne-am suit pe o corabie cu destinaţia în provincia siriană Fenicia.
3 Am zărit insula Cipru, am lăsat-o în stânga noastră şi am aruncat ancora în portul Tir din Siria, unde a fost descărcat vasul.
4 Am coborât pe uscat şi am dat de nişte credincioşi din localitate cu care am stat o săptămână. Ucenicii aceştia îl preveniră pe Pavel cu ajutorul Duhului Sfânt, care profeţea prin ei, să nu pornească mai departe spre Ierusalim.
5 La sfârşitul săptămânii, ne înapoiarăm pe vas şi întreaga adunare, inclusiv soţiile şi copiii, veniră cu noi până la ţărm, unde ne-am rugat şi ne-am luat rămas bun de la ei.
6 Apoi am urcat pe vas, iar ei s-au întors acasă.
7 După Tir, popasul următor a fost la Ptolemais, unde am salutat credincioşii, dar n-am stat acolo decât o zi.
8 Am plecat mai departe spre Cezareea şi am tras la casa lui Filip Evanghelistul, unul dintre primii şapte diaconi.
9 El avea patru fiice necăsătorite, care posedau darul profeţiei.
10 În timpul şederii noastre de câteva zile, sosi din Iudeea un om cu numele Agab, care avea şi el darul profeţiei,
11 şi ne făcu o vizită. El luă cureaua lui Pavel, îşi legă mâinile şi picioarele cu ea şi exclamă: „Duhul Sfânt declară astfel: «Aşa va fi legat posesorul acestei curele de către evrei la Ierusalim şi predat romanilor»”.
12 Auzind aceasta, toţi într-un cor – credincioşii din localitate şi tovarăşii săi de călătorie – îl rugară pe Pavel să nu se mai ducă la Ierusalim.
13 Dar el spuse: „Se poate să plângeţi aşa? Îmi frângeţi inima! Căci eu sunt gata nu numai să fiu închis la Ierusalim, ci să şi mor de dragul Domnului Isus.”
14 Când deveni clar că Pavel nu se va lăsa înduplecat, renunţarăm a-l mai ruga şi ziserăm: „Voia Domnului să se facă.”
15 Aşa că, la scurt timp după asta, ne făcurăm bagajele şi pornirăm spre Ierusalim.
16 Ne însoţiră câţiva ucenici din Cezareea şi, la sosire, furăm oaspeţi în casa lui Mnason, care era de loc din Cipru şi se număra printre primii credincioşi convertiţi.
17 Şi toţi credincioşii din Ierusalim ne făcură o primire călduroasă.
18 A doua zi, Pavel ne luă cu el să facem cunoştinţă cu Iacob şi bătrânii bisericii din Ierusalim.
19 După un schimb de salutări, Pavel istorisi nenumăratele lucruri înfăptuite de Dumnezeu între ne-evrei, prin intermediul activităţii sale.
20 Ei slăviră pe Dumnezeu dar adăugară: „Ştii, iubite frate, că mii de evrei au crezut şi ei şi toţi susţin sus şi tare că credincioşii evrei trebuie să urmeze mai departe datinile şi tradiţiile evreieşti.
21 Creştinilor noştri evrei de aici din Ierusalim li s-a spus că tu eşti împotriva legilor lui Moise, împotriva datinilor noastre evreieşti şi că interzici tăierea împrejur a copiilor.
22 Ce putem face, fiindcă vor afla negreşit că ai sosit?
23 Iată ce propunem noi: Avem aici patru bărbaţi care se pregătesc să se radă pe cap şi să facă unele jurăminte.
24 Du-te cu ei la templu şi rade-te şi tu pe cap – plătind şi pentru rasul lor. Atunci toţi vor şti că aprobi datina aceasta pentru creştinii evrei şi că tu însuţi respecţi legile evreieşti şi gândeşti ca noi în aceste chestiuni.
25 În ce-i priveşte pe creştinii ne-evrei, lor nu le cerem să ţină aceste datini evreieşti – în afară de cele despre care le-am scris: să nu mănânce carne închinată idolilor, să nu consume carne cu sânge provenită de la animale strangulate, să nu comită adulter.”
26 Pavel acceptă propunerea lor şi a doua zi plecă la templu împreună cu oamenii aceia, în vederea ceremoniei respective, făcând astfel public jurământul său de a aduce o jertfa, împreună cu ceilalţi, peste şapte zile.
27 Cele şapte zile erau pe terminate, când nişte evrei din Asia îl zăriră în templu şi aţâţară o gloată împotriva lui. Ei puseră mâna pe el,
28 strigând: „Bărbaţi israeliţi! Săriţi! Ajutor! Ăsta e cel care predică împotriva poporului nostru, spunând la toţi să nesocotească legile evreieşti. Ba chiar vorbeşte şi împotriva templului şi-l pângăreşte, aducând ne-evrei în el.”
29 (Asta, fiindcă-l văzuseră mai devreme prin oraş în compania lui Trofim, un ne-evreu din Efes şi presupuneau că-l dusese la templu.)
30 Întreaga populaţie a oraşului rămase ca electrizată în faţa acestor acuzaţii şi se iscă o mare revoltă. Pavel fu împins afară din templu şi porţile se închiseră în urma sa.
31 Pe când încercau să-l omoare, la urechile comandantului garnizoanei ajunse vestea că tot Ierusalimul s-a răsculat.
32 El porunci imediat soldaţilor şi ofiţerilor săi să iasă pe străzi şi să pătrundă în rândurile mulţimii. Când văzu gloata că vin trupele, încetă să-l mai bată pe Pavel.
33 Comandantul îl aresta şi ordonă să fie legat cu lanţuri duble. Apoi întrebă mulţimea cine e şi ce a făcut.
34 Fiecare striga altceva. Neputând afla nimic în vacarmul acela, el ordonă ca Pavel să fie dus la garnizoană.
35 Când ajunseră în dreptul scărilor, gloata deveni atât de violentă, încât soldaţii trebuiră să-l ridice pe Pavel pe umeri ca să-l apere,
36 şi mulţimea se agita în urma lui, strigând: „La moarte cu el, la moarte!”
37 Tocmai pe când se pregăteau să-l ducă înăuntru, el se adresă comandantului: „Pot să vă spun două vorbe?” „Ei, nu spune, cunoşti greaca?” îi zise comandantul mirat.
38 „Nu tu eşti egipteanul acela care a condus o răscoală acum câţiva ani şi a luat cu el în deşert patru mii de asasini?”
39 „Nu, răspunse Pavel. Eu sunt un evreu de la Tars, din Cilicia, care nu e un oraş mic. Cer permisiunea să le vorbesc acestor oameni.”
40 Comandantul se învoi şi astfel Pavel se urcă pe trepte şi făcu semn mulţimii să tacă. O linişte deplină se lăsă peste toţi şi el li se adresă în ebraică, astfel: