1 Trecuseră deja şapte săptămâni de la moartea şi învierea lui Isus şi a sosit şi ziua de Rusalii. Pe când se adunau credincioşii la un loc în acea zi,
2 s-a auzit deodată din văzduh un sunet ca vuietul puternic al unui uragan, care a umplut casa unde se strânseseră ei.
3 Apoi au apărut nişte flăcări sau limbi de foc care s-au oprit deasupra capului fiecăruia
4 şi toţi cei aflaţi acolo s-au umplut de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în limbi necunoscute lor, căci Duhul Sfânt le-a dat această inspiraţie.
5 Se aflau în Ierusalim de ziua aceea mulţi iudei cucernici, sosiţi din sânul multor comunităţi, pentru festivităţile religioase.
6 Şi când au auzit vuietul, au alergat în număr mare să vadă ce se petrece şi au rămas înmărmuriţi când i-au auzit pe ucenici vorbind în diferite limbi.
7 „Cum e cu putinţă una ca asta?” au exclamat ei, „că doar toţi oamenii aceştia sunt din Galileea,
8 şi totuşi uite că îi auzim vorbind în toate limbile ţărilor unde ne-am născut noi!
9 Suntem adunaţi aici oameni de toate felurile – parţi, mezi, elamiţi, bărbaţi din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont. Asia,
10 Frigia, Pamfilia, Egipt şi din ţinuturile Libiei unde se vorbeşte limba cirenă, precum şi vizitatori de la Roma – atât evrei, cât şi evrei convertiţi –
11 cretani şi arabi. Şi-i auzim pe toţi vorbind în limbile noastre, despre măreţele minuni ale lui Dumnezeu!”
12 Stăteau aşa uluiţi, neştiind ce să creadă. „Ce-o fi putând să însemne asta?” se întrebau ei.
13 Dar alţii din mulţime îşi băteau joc, zicând: „Păi, ce să fie, sunt beţi şi atâta tot!”
14 Atunci Petru păşi înainte împreună cu cei unsprezece apostoli şi strigă mulţimii: „Oaspeţi şi locuitori ai Ierusalimului, ascultaţi cu toţii!
15 Unii din voi afirmă că oamenii aceştia sunt beţi. Nu e adevărat. E prea devreme. Nu se îmbată nimeni la ora nouă dimineaţa!
16 Nicidecum. Ceea ce vedeţi voi aici a fost prezis cu secole înainte prin profetul Ioel:
17 «În zilele de pe urmă, a zis Dumnezeu, voi turna Duhul meu Sfânt peste întreaga omenire şi fiii şi fiicele voastre vor profeţi iar tinerii voştri vor avea vedenii şi bătrânii vor avea visuri.
18 Da, Duhul Sfânt va veni peste toţi slujitorii mei, bărbaţi şi femei deopotrivă, şi ei vor profeţi.
19 Iar eu voi face semne nemaipomenite în ceruri şi pe pământ – sânge, foc şi nori de fum;
20 soarele se va întuneca iar luna se va înroşi cum e sângele, înainte să vină cutremurătoarea Zi a Domnului.
21 Dar oricine cere îndurare de la Domnul o va avea şi va fi salvat.»
22 O, bărbaţi ai Ierusalimului, ascultaţi! Dumnezeu l-a confirmat public pe Isus din Nazaret, prin faptul că a săvârşit minuni extraordinare prin el, după cum bine ştiţi.
23 Dar Dumnezeu, dând curs planului său dinainte hotărât, v-a lăsat să apelaţi la guvernul roman pentru a-l ţintui pe cruce şi a-l omorî pe Isus.
24 Apoi Dumnezeu l-a eliberat de grozăviile morţii şi l-a adus din nou la viaţă, fiindcă moartea nu putea să-l ţină pe acest om în strânsoarea sa.
25 Regele David l-a prezis pe Isus cu cuvintele: «Eu ştiu că Domnul e totdeauna cu mine. El mă ajută. Puterea măreaţă a lui Dumnezeu este aceea care mă susţine.
26 Nici nu e de mirare că inima-mi este plină de bucurie iar limba strigă laudele sale! Fiindcă ştiu că totul va fi bine cu mine la moarte.
27 Tu nu vei lăsa sufletul meu în iad şi nu vei îngădui ca trupul Sfântului tău Fiu să cunoască putrezirea.
28 Tu îmi vei reda iarăşi viaţa şi-mi vei dărui o bucurie minunată în prezenţa ta.»
29 Scumpi fraţi, cugetaţi şi voi singuri! David nu se referea la el însuşi când rostea aceste cuvinte citate de mine, întrucât el a murit şi a fost îngropat, iar mormântul lui se află aici printre noi.
30 Ci, el era un profet şi ştia că Dumnezeu făgăduise printr-un jurământ, imposibil de călcat, că unul din descendenţii lui David avea să fie Mesia şi să stea pe tronul lui David.
31 David întrevedea viitorul îndepărtat şi prezicea învierea lui Mesia, spunând că sunetul lui Mesia nu avea să fie părăsit în iad iar trupul său nu avea să putrezească.
32 El vorbea despre Isus şi noi toţi suntem martorii faptului că Isus a înviat din morţi.
33 Iar acum stă pe tronul cel mai de cinste din cer, alături de Dumnezeu. Şi aşa cum a promis, Tatăl a trimis Duhul Sfânt – cu urmările pe care le vedeţi şi le auziţi şi voi astăzi.
34 Nu, David nu se referea la el însuşi în cuvintele pe care le-am citat, fiindcă el nu s-a suit niciodată la ceruri. Ba mai mult, el a declarat următoarele: «Dumnezeu a vorbit Domnului meu, Mesia, şi i-a zis: Stai aici în onoare alături de mine
35 până ce îţi voi aduce duşmanii la supunere totală.»
36 De aceea, spun răspicat tuturor din Israel, că Dumnezeu l-a făcut pe acest Isus, pe care voi l-aţi răstignit, să fie Mesia, Domnul!”
37 Aceste cuvinte ale lui Petru i-au mişcat profund. Adresându-se lui şi celorlalţi apostoli, oamenii au întrebat: „Fraţilor, ce trebuie să facem?”
38 Atunci Petru a răspuns: „Fiecare din voi trebuie să se întoarcă de la păcat, să revină la Dumnezeu şi să fie botezat în numele lui Isus Cristos, pentru iertarea păcatelor. Atunci veţi primi şi voi darul acesta – Duhul Sfânt,
39 deoarece, Cristos l-a făgăduit fiecăruia din voi cei care aţi fost chemaţi de Domnul Dumnezeul nostru, precum şi copiilor voştri, ba chiar şi celor din ţările îndepărtate!”
40 Apoi Petru ţinu o predică lungă, în care vorbi despre Isus şi îi îndemnă stăruitor pe toţi cei de acolo să se salveze de toate relele neamului lor.
41 Şi cei care l-au crezut pe Petru au fost botezaţi – în total vreo trei mii de persoane.
42 Ei au intrat în rândul celorlalţi credincioşi, participând cu regularitate la întrunirile în cadrul cărora apostolii îi învăţau pe oameni din Cuvânt şi la serviciile de frângerea pâinii, precum şi la rugăciune.
43 Erau toţi stăpâniţi de un adânc sentiment de veneraţie, iar prin apostoli se făceau multe minuni.
44 Apoi, toţi credincioşii se întâlneau permanent şi împărţeau tot ce aveau între ei,
45 vânzându-şi averile şi împărţindu-le cu cei care duceau lipsă.
46 În fiecare zi ei se închinau împreună la templu, se adunau în grupuri mici prin case să frângă pâinea şi mâncau împreună, cu bucurie neasemuită şi cu inimi pline de recunoştinţă,
47 lăudându-l pe Dumnezeu. Tot oraşul avea o atitudine binevoitoare faţă de ei şi în fiecare zi Dumnezeu adăuga la numărul lor pe toţi cei care erau salvaţi.