1 Peste cinci zile, sosi marele preot Anania, însoţit de câţiva conducători evrei şi de avocatul Tertul, să depună plângerea lor împotriva lui Pavel.
2 La judecată, Terţul aduse aceste învinuiri lui Pavel, în faţa guvernatorului: „Excelenţa voastră ne-a acordat nouă evreilor linişte şi pace şi a redus simţitor discriminările împotriva noastră.
3 Pentru acest fapt, noi vă suntem foarte, foarte recunoscători.
4 Dar, ca nu cumva să vă plictisesc, vă rog să binevoiţi a-mi acorda atenţia pentru câteva clipe, cât voi expune, pe scurt, cazul omului acestuia.
5 Căci noi l-am găsit drept o persoană care instigă permanent evreii de peste tot la tulburări şi răscoale împotriva guvernului roman. El este şeful unei secte cunoscute sub denumirea de «nazarineni.»
6 Pe deasupra, a încercat să pângărească templul în momentul când l-am arestat. Noi i-am fi aplicat ceea ce merită, pe drept,
7 dar Lisias, comandantul garnizoanei, a venit şi ni l-a luat cu forţa,
8 cerând ca el să fie judecat de instanţele romane. Excelenţa voastră va putea constata adevărul acuzaţiilor noastre, interogându-l personal.”
9 Atunci, toţi ceilalţi evrei interveniră şi ei, declarând că tot ce a spus Tertul esta adevărat.
10 Apoi, veni rândul lui Pavel să vorbească. Guvernatorul îi făcu semn să se ridice şi să ia cuvântul. Pavel începu: „Domnule, ştiu că de mulţi ani sunteţi judecător în probleme evreieşti şi acest fapt îmi dă încredere, acum când trebuie să mă apăr.
11 Veţi putea afla imediat că nu sunt decât douăsprezece zile de când am sosit la Ierusalim să mă închin la templu
12 şi veţi mai afla că niciodată n-am instigat pe nimeni la tulburări, în sinagogă sau pe străzile vreunui oraş,
13 iar oamenii aceştia nu vor fi în stare niciodată să dovedească acuzaţiile ce mi le aduc.
14 Dar există un lucru pe care trebuie totuşi să-l mărturisesc, şi anume faptul că, într-adevăr, cred în calea mântuirii despre care ei zic că ar fi o sectă; urmez acest sistem de slujire a Dumnezeului strămoşilor noştri; am o credinţă fermă în legea mozaică şi tot ce scrie în cărţile profetice;
15 şi cred, asemenea oamenilor acestora, că va fi o înviere a drepţilor şi a nedrepţilor.
16 Din această pricină, mă străduiesc, din toate puterile, să-mi păstrez conştiinţa curată înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.
17 După câţiva ani de absenţă, am revenit la Ierusalim cu bani destinaţi ajutorării evreilor şi pentru a aduce o jertfă lui Dumnezeu.
18 Acuzatorii mei m-au văzut în templu în timp ce-mi aduceam jertfa de mulţumire. Eu mă răsesem în cap conform cerinţelor legii şi în jurul meu nu se adunase nici o mulţime; nu putea fi vorba de o tulburare. Dar erau de faţă şi nişte iudei din Asia
19 (şi ar trebui să fie prezenţi acum dacă au ceva de spus împotriva mea) –
20 dar priviţi! Întrebaţi-i pe oamenii aceştia ce vină mi-a găsit Consiliul lor,
21 în afară de acel lucru pe care n-ar fi trebuit să-l spun, când am strigat: «Mă aflu aici în faţa Consiliului să mă apăr pentru credinţa ce o am în învierea morţilor!»”
22 Felix, care ştia că creştinii nu umblă cu tulburări şi alte acte de genul acesta, le spuse evreilor să aştepte până soseşte Lisias, comandantul garnizoanei, urmând ca el să decidă asupra cazului.
23 El porunci ca Pavel să fie dus la închisoare dar dădu ordin gardienilor să-l trateze omeneşte şi să nu interzică prietenilor lui să-l viziteze ori să-i aducă daruri ca să-i uşureze traiul în închisoare.
24 Câteva zile mai târziu, Felix reveni împreună cu Drusila, soţia sa legitimă, care era evreică. Trimiţând după Pavel, amândoi îl ascultară vorbind despre credinţa sa în Cristos Isus.
25 Dar când se referi la neprihănire, stăpânire de sine şi la judecata de apoi, Felix se îngrozi. „Deocamdată ajunge; du-te acum”, răspunse el, „şi când voi mai avea timp, te voi chema din nou.”
26 Spera, de asemenea, că Pavel îi va da mită, fapt care îl făcea să trimită după el, din timp în timp, şi să stea de vorbă cu el.
27 Doi ani s-au scurs astfel; apoi Felix fu înlocuit de Porcius Festus. Şi fiindcă Felix dorea să se pună bine cu evreii, îl lăsă pe Pavel să zacă mai departe în lanţuri.