1 În sfârşit se terminară toate pregătirile pentru transportarea noastră la Roma pe calea apei; prin urmare, Pavel împreună cu alţi deţinuţi au fost daţi în grija unui ofiţer numit Iulius, care era membru în garda imperială.
2 Ne-am îmbarcat pe o corabie, cu destinaţia Grecia, care urma să facă escală în mai multe locuri pe coasta Asiei. Trebuie să adaug că mai era cu noi şi Aristarh, un grec din Tesalonic.
3 A doua zi am ancorat în portul Sidon şi Iulius s-a arătat deosebit de amabil cu Pavel, îngăduindu-i să coboare pe uscat să-şi viziteze prietenii şi să se bucure de ospitalitatea lor.
4 Pornind mai departe, am întâmpinat vânturi puternice din faţă, care au îngreunat menţinerea direcţiei şi am navigat pe la nord de Cipru, între insulă şi uscat,
5 şi am trecut prin dreptul coastelor provinciilor Cilicia şi Pamfilia, acostând la Mira, în provincia Lisia.
6 Acolo ofiţerul nostru a găsit un vas egiptean din Alexandria, care pleca în Italia şi ne-a îmbarcat pe el.
7 Am avut parte câteva zile de o mare agitată şi, în cele din urmă, neam apropiat de Cnidus, dar vântul s-a înteţit prea tare şi am fost nevoiţi să acostăm în Creta, lăsând în urma portul Salmona.
8 Navigând anevoie împotriva vântului şi plutind încet de-a lungul coastei de miazăzi, am sosit, în fine, la Limanuri Bune, în apropiere de oraşul Lasea.
9 Am rămas câteva zile acolo, între timp, vremea a devenit primejdioasă pentru călătorii lungi, întrucât ne apropiam de sfârşitul anului, şi atunci Pavel a discutat situaţia cu ofiţerii de pe corabie.
10 „Domnilor”, zise el, „părerea mea este că ne aşteaptă necazuri dacă mergem mai departe – cine ştie, poate un naufragiu, pierderea încărcăturii, răni şi chiar moarte.”
11 Dar ofiţerii care răspundeau de deţinuţi au ascultat mai mult de căpitanul corăbiei şi de proprietarul ei decât de Pavel.
12 Şi, întrucât Limanuri Bune era un port descoperit – nepotrivit pentru iernare – majoritatea membrilor echipajului au fost de părere să continuăm călătoria până pe coasta Fenixului, urmând să iernăm acolo; Fenix era un port bun, expus doar dinspre nord-vest şi sud-est.
13 Tocmai atunci începu să sufle un vânt uşor dinspre miazăzi şi se părea că e o zi perfectă de navigat; aşa că, au ridicat ancora şi au pornit de-a lungul ţărmului.
14 Dar, la scurt timp după aceea, vremea se schimbă brusc şi un vânt puternic, de tăria unui taifun („vântul de nord-est”, cum îi spuneau ei) a surprins vasul şi l-a îndreptat spre larg.
15 La început, au încercat să-l aducă înapoi la ţărm, dar n-au izbutit şi atunci au renunţat, lăsând vasul în voia uraganului.
16 Am ajuns, în fine, în spatele unei insule mici numite Clauda, unde, cu mare greutate, am ridicat la bord barca remorcată la vas
17 şi am legat corabia cu odgoane să-i întărim carena. Marinarii se temeau să nu fim duşi pe nisipurile mişcătoare de pe coasta Africii şi, în consecinţă, au coborât pânzele, fiind purtaţi aşa de vânt.
18 A doua zi, întrucât marea s-a dezlănţuit şi mai tare, echipajul a început să arunce încărcătura peste bord.
19 A treia zi, au aruncat echipamentul şi tot ce s-a mai găsit acolo.
20 Cumplita furtună continuă astfel zile în şir, până la pierderea oricărei speranţe de salvare.
21 Nimeni nu mâncase de mult timp dar, în cele din urmă, Pavel chemă echipajul laolaltă şi zise: „Oameni buni, trebuia să mă fi ascultat de la început şi să nu fi plecat de la Limanuri Bune – aţi fi evitat toate pierderile şi avariile pe care le-am suferit.
22 Dar înveseliţi-vă! Căci nici unul din voi nu-şi va pierde viaţa, chiar dacă vasul se va scufunda.
23 Fiindcă azi noapte, un înger al lui Dumnezeu (cel căruia îi aparţin şi pe care îl slujesc) a venit lângă mine
24 şi mi-a spus: «Nu te teme, Pavele – căci negreşit vei fi judecat înaintea lui Cezar! Ba, mai mult, Dumnezeu ţi-a ascultat cererea şi va salva vieţile tuturor celor care navighează cu tine.»
25 Deci, prindeţi curaj! Căci eu cred în Dumnezeu. Va fi întocmai cum a zis.
26 Vom eşua însă pe o insulă.”
27 Pe la miezul celei de-a paisprezecea nopţi de furtună, în timp ce eram purtaţi încolo şi-ncoace pe Marea Adriatică, marinarii au bănuit că suntem aproape de uscat.
28 Au aruncat sonda şi au găsit că apa avea adâncimea de treizeci şi şase de metri. Puţin mai încolo au sondat adâncimea apei din nou şi au găsit-o doar de douăzeci şi şapte de metri.
29 Şi-au dat seama că dacă continuă în ritmul acesta, curând vor fi aruncaţi pe ţărm şi temându-se de stâncile de pe coastă, au aruncat patru ancore de la pupă şi s-au rugat să sosească zorile mai repede.
30 Câţiva şi-au făcut planul să abandoneze vasul şi au coborât barca de salvare sub pretext că ar dori să arunce ancorele de la prora vasului.
31 Dar Pavel le-a spus soldaţilor şi ofiţerului comandant: „Toată lumea trebuie să rămână la bordul vasului, altminteri toţi veţi muri.”
32 Prin urmare, soldaţii au tăiat parâmele şi au lăsat barca să cadă în apă.
33 Către dimineaţă, pe când se îngâna noaptea cu ziua, Pavel îndemnă pe toată lumea să mănânce. „N-aţi pus nimic în gură de două săptămâni”, spuse el.
34 „Acum vă rog să mâncaţi ceva, pentru binele vostru! Deoarece, nici un fir de păr din capul vostru nu va pieri!”
35 Apoi luă nişte pâini şi, după ce mulţumi lui Dumnezeu în faţa tuturor, rupse o bucată şi o mâncă.
36 Deodată, toată lumea se simţi mai bine şi începurăm să mâncăm,
37 toţi cei două sute şaptezeci şi şase aflaţi la bordul vasului.
38 După gustare, echipajul uşura şi mai mult vasul, aruncând peste bord tot grâul.
39 Când se făcu ziuă, încă nu se putea distinge ţărmul, dar observară un golf cu o plajă şi se întrebară dacă n-ar putea pătrunde cumva printre stânci şi eşua pe nisip.
40 Se hotărâră, în cele din urmă, să încerce. Tăind ancorele şi lăsându-le să cadă în apă, coborâră vâslele, ridicară ventrila mică şi se îndreptară spre ţărm.
41 Dar vasul lovi un banc de nisip şi eşua. Prova vasului se înţepenise bine, în timp ce pupa era pradă vijeliei valurilor şi astfel începu să se rupă din încheieturi.
42 Soldaţii îl sfătuiră pe comandant să le dea voie să ucidă deţinuţii, ca nu cumva aceştia să evadeze, înotând la mal.
43 Dar Iulius voia să-l cruţe pe Pavel, de aceea refuză să-i lase. Porunci deci tuturor celor care ştiau să înoate să sară în apă şi să încerce să ajungă la uscat,
44 urmând ca restul să facă la fel, agăţându-se de scânduri şi de resturile din corabia sfărâmată. Şi astfel, toţi reuşiră să ajungă la ţărm teferi.