1 Pe când vorbeau ei poporului, mai-marii preoţilor, căpitanul poliţiei Templului şi unii saduchei au venit într-acolo,
2 foarte neliniştiţi fiindcă Petru şi Ioan afirmaseră că Isus a înviat din morţi.
3 I-au arestat şi, fiindcă se făcuse deja seară, i-au întemniţat peste noapte.
4 Dar mulţi din cei care auziseră mesajul lor au crezut şi astfel numărul credincioşilor a atins acum o nouă cifră record de circa cinci mii de oameni.
5 A doua zi s-a întâmplat ca la Ierusalim să aibă loc un sfat al tuturor conducătorilor evrei –
6 erau acolo marii preoţi Anania şi Caiafa, Ioan, Alexandru şi alte rude ale marelui preot.
7 Prin urmare, le-au fost înfăţişaţi cei doi discipoli. „Prin ce putere sau cu a cui autoritate aţi făcut fapta aceasta?” le ceru consiliul socoteală.
8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le spuse: „Onoraţi conducători staroşti ai neamului nostru,
9 dacă vă referiţi la fapta bună făcută ologului şi la modul cum a fost vindecat,
10 daţi-mi voie să vă declar pe faţă, vouă şi întregului popor al lui Israel, că fapta a fost făcută în numele şi în puterea lui Isus din Nazaret, Mesia, acel om pe care voi l-aţi răstignit – pe care însă Dumnezeu l-a readus la viaţă. Prin puterea lui, omul acesta stă azi în faţa voastră vindecat.
11 Căci Isus-Mesia este cel la care se referă Scripturile când vorbesc despre «piatra lepădată de zidari, care a devenit piatra de temelie a clădirii.»
12 În nici un altul nu este mântuire! Nu există alt nume sub cer la care să apeleze oamenii spre a fi mântuiţi.”
13 Când au văzut membrii consiliului îndrăzneala lui Petru şi Ioan, mai ales că ştiau că nu sunt oameni instruiţi, au rămas foarte uimiţi şi au înţeles pe dată ce a însemnat pentru ei să fi fost cu Isus.
14 Şi-apoi, nu prea le venea la îndemână să nege vindecarea, când cel vindecat era chiar de faţă.
15 Astfel, i-au dat afară din sala de consiliu şi s-au sfătuit între ei.
16 „Ce ne facem cu oamenii aceştia?” se întrebau ei. „Nu putem tăgădui că au săvârşit o minune extraordinară, despre care ştie tot Ierusalimul.
17 Dar poate că vom reuşi să-i împiedicăm să-şi răspândească faima. Le vom spune că dacă vor mai săvârşi aşa ceva vreodată, vor fi pedepsiţi cu toată asprimea.”
18 Deci îi chemară din nou şi le puseră în vedere ca nu cumva să mai vorbească vreodată despre Isus.
19 Dar Petru şi Ioan le-au răspuns: „Înţelegeţi că Dumnezeu vrea să-i fim ascultători lui, şi nu vouă!
20 Noi nu putem înceta să istorisim faptele minunate ale lui Isus pe care le-am văzut şi le-am auzit.”
21 Atunci membrii sfatului i-au ameninţat şi mai rău dar, până la urmă, i-au lăsat să plece, fiindcă nu ştiau ce pedeapsă să le dea fără să stârnească tulburări în sânul mulţimilor. Căci toţi îl lăudau pe Dumnezeu din pricina acestei minuni extraordinare:
22 vindecarea unui om care fusese olog patruzeci de ani.
23 De îndată ce fură eliberaţi, Petru şi Ioan îi găsiră pe ceilalţi ucenici şi le comunicară ce le cerea consiliul.
24 Atunci toţi credincioşii s-au unit, şi s-au rugat: „O, Doamne, Creator al cerului şi al pământului, al mării şi al tuturor lucrurilor care se găsesc în ele –
25 tu ai vorbit demult prin Duhul Sfânt, strămoşului nostru, regele David, robul tău, zicând: «De ce spumegă de mânie păgânii împotriva Domnului şi de ce-şi urzesc neamurile ticăloasele lor comploturi împotriva Atotputernicului Dumnezeu?
26 Regii pământului se unesc în lupta împotriva Fiului lui Dumnezeu, împotriva unsului său!»
27 Tocmai asta se întâmplă azi în acest oraş. Căci regele Irod şi guvernatorul Pilat din Pont, împreună cu toţi romanii – precum şi cu poporul Israel – s-au unit împotriva lui Isus, Fiul tău cel uns şi supusul tău cel Sfânt.
28 Ei nu se vor da înapoi de la nici o faptă pe care tu, în înţeleaptă ta putere, le vei îngădui să o facă.
29 Şi acum, o, Doamne, auzi-le ameninţările şi dăruieşte supuşilor tăi tot curajul când propovăduiesc,
30 şi trimite-ţi puterea ta vindecătoare. Facă-se, prin numele sfântului tău fiu Isus, multe semne şi minuni.”
31 După rugăciunea aceasta, clădirea unde erau adunaţi s-a cutremurat şi toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi au predicat cu îndrăzneală mesajul lui Dumnezeu.
32 Toţi credincioşii aveau o singură simţire şi un singur gând şi nici unul nu se considera stăpân pe avutul său; toţi împărţeau ce aveau.
33 Iar apostolii ţineau predici pline de viaţă despre învierea Domnului Isus şi între toţi credincioşii domnea cu putere harul lui Dumnezeu
34 şi nu era sărăcie, fiindcă toţi cei care posedau pământ ori case le vindeau
35 şi aduceau banii apostolilor, pentru a-i ajuta pe cei lipsiţi.
36 Bunăoară, era unul Iosif (pe care apostolii l-au numit Barnaba, ceea ce înseamnă „fiul mângâierii”, ce se trăgea din tribul leviţilor şi era originar din insula Cipru).
37 El era unul din cei care şi-a vândut pământul şi a adus banii apostolilor pentru a fi împărţiţi la săraci.