1 Spre deosebire de acesta, un bărbat pe nume Anania (cu soţia sa Safira), a vândut nişte proprietăţi
2 şi a adus numai o parte din bani, susţinând că acesta e preţul întreg obţinut din vânzare. (Soţia lui se învoise cu el asupra acestei înşelăciuni.)
3 Dar Petru a zis: „Anania, Satana ţi-a umplut inima. Când ai declarat că acesta e preţul întreg, l-ai minţit pe Duhul Sfânt.
4 A ta era averea, fie că voiai s-o vinzi, fie că nu. După ce ai vândut-o, erai liber să hotărăşti cât să dai. Cum de te-ai încumetat să faci o asemenea faptă? Nu pe noi ne-ai minţit, ci pe Dumnezeu.”
5 De îndată ce auzi Anania aceste cuvinte, căzu mort la pământ. Toţi se îngroziră
6 şi cei mai tineri îl acoperiră cu un cearşaf, îl duseră afară şi-l îngropară.
7 Cam la trei ore după aceea sosi şi nevasta lui, neştiind ce se întâmplase.
8 Petru îi puse întrebarea: „Ascultă, e adevărat că aţi vândut pământul cu atâta?” „Da”, răspunse ea, „cu atâta l-am vândut.”
9 Şi Petru zise: „Cum de-a putut să vă treacă prin cap una ca asta, ţie şi soţului tău, să puneţi la încercare capacitatea Duhului lui Dumnezeu de a şti ce se petrece? Adineauri au ieşit tinerii care ţi-au îngropat soţul şi te vor îngropa şi pe tine.”
10 Cât ai clipi din ochi ea se prăbuşi la pământ, moartă. Tinerii intrară şi, văzând că murise, o scoaseră afară şi pe ea şi o îngropară alături de soţul ei.
11 O groază mare cuprinse întrega biserică şi pe ceilalţi care auziseră ce s-a întâmplat.
12 În vremea aceasta, apostolii se adunau regulat la Templu, în zona cunoscută sub numele de încăperea lui Solomon şi săvârşeau minuni nemaiauzite printre oameni.
13 Ceilalţi credincioşi însă nu îndrăzneau să li se alăture, deşi toţi aveau cea mai mare consideraţie pentru ei.
14 Şi tot mai mulţi credincioşi veneau la Domnul, grupuri numeroase de bărbaţi şi femei.
15 Bolnavii erau scoşi în stradă pe paturile sau pe rogojinile lor, pentru ca măcar umbra lui Petru să cadă peste unii din ei când trecea el pe acolo.
16 Veneau foarte mulţi şi din suburbiile Ierusalimului, aducându-şi bolnavii din familie şi pe cei posedaţi de demoni; şi toţi, până la unul, erau vindecaţi.
17 Marele preot împreună cu rudele şi prietenii săi saduchei au reacţionat cu invidie violentă la aceste evenimente
18 şi i-au arestat pe apostoli, aruncându-i în închisoare.
19 Dar un înger al Domnului a venit noaptea, a deschis porţile închisorii şi i-a scos afară. Apoi le-a spus:
20 „Duceţi-vă acum în templu şi predicaţi despre viaţa aceasta!”
21 Ei sosiră la templu în zorii zilei şi imediat începură să predice. Mai târziu, în cursul aceleiaşi dimineţi, a sosit la templu marele preot cu suita lui şi, convocând Consiliul evreiesc şi întregul senat, a trimis după apostoli să fie aduşi la judecată.
22 Dar când sosi poliţia la închisoare, oamenii nu mai erau acolo, şi astfel se întoarseră la Consiliu, raportând:
23 „Uşile închisorii erau încuiate şi santinelele păzeau afară, dar când am deschis porţile, nu era nimeni înăuntru!”
24 Când auziră asta căpitanul soldaţilor şi mai-marii preoţilor, îşi ieşiră din minţi, neştiind ce-o să mai urmeze şi când se vor termina toate aceste lucruri.
25 Atunci sosi cineva cu ştirea că oamenii pe care-i întemniţaseră sunt liberi în templu, unde predică poporului.
26 Căpitanul plecă împreună cu soldaţii săi şi-i aresta (fără violenţă, deoarece se temeau că-i va ucide poporul dacă se poartă urât cu ucenicii)
27 aducându-i înaintea Consiliului.
28 „Nu v-am spus oare să nu mai predicaţi niciodată despre acest Isus?” se răsti la ei marele preot. „Dar voi în loc să vă supuneţi, aţi împânzit Ierusalimul cu învăţătura voastră şi urmăriţi să aruncaţi asupra noastră vina pentru moartea acestui om!”
29 Dar Petru şi apostolii au răspuns aşa: „Noi trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni.
30 Dumnezeul strămoşilor noştri l-a înviat pe Isus, după ce voi l-aţi ucis, pironindu-l pe cruce.
31 Apoi, cu mare putere, Dumnezeu l-a înălţat la poziţia de Prinţ şi Salvator, pentru ca poporul Israel să aibă prilejul să se pocăiască şi să i se ierte păcatele.
32 Iar noi suntem martori ai acestor lucruri, dimpreună cu Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu îl dă tuturor celor ce ascultă de el.”
33 La auzul acestor cuvinte, Consiliul fu cuprins de furie şi hotărâră să-i omoare pe apostoli.
34 Dar unul din membrii sfatului, un fariseu pe nume Gamaliel (specialist în drept religios şi o figură foarte populară în sânul maselor) s-a ridicat în picioare şi a cerut ca apostolii să fie daţi afară din sala de consiliu cât timp va vorbi el.
35 Apoi se adresă colegilor săi cu cuvintele: „Bărbaţi israeliţi, aveţi grijă ce intenţionaţi să faceţi cu oamenii aceştia!
36 Fiindcă, în urmă cu câtva timp, era unul Teuda, care se pretindea mare. I s-au mai alăturat alţi patru sute, dar el a fost ucis iar adepţii lui au fost împrăştiaţi fără vărsare de sânge.
37 După el, în vremea recensământu-lui veni Iuda din Galileea. Şi acesta şi-a atras de partea sa un număr de adepţi, dar apoi a murit iar adepţii lui au fost risipiţi.
38 Prin urmare, sfatul meu este următorul: lăsaţi-i pe oamenii aceştia în pace. Dacă învăţătura şi faptele lor sunt venite de la ei înşişi, curând vor fi dărâmate.
39 Dar dacă sunt de la Dumnezeu, voi nu veţi fi în stare să-i opriţi şi s-ar putea să vă treziţi că luptaţi chiar împotriva lui Dumnezeu.”
40 Consiliul acceptă sfatul lui, îi chemă înăuntru pe apostoli, ordonă să fie bătuţi şi apoi le spuse să nu mai vorbească niciodată în numele lui Isus, după care, în sfârşit, le dădu drumul să plece.
41 Ei părăsiră sala de consiliu plini de bucurie că Dumnezeu îi socotise vrednici să suporte ocări pentru numele său.
42 Şi în fiecare zi, în templu şi în oraş, ei continuau să înveţe şi să predice că Isus este Mesia.