1 Atunci marele preot l-a întrebat: „Sunt adevărate învinurile acestea?”
2 Iată ce a răspuns Ştefan: „Slăvitul Dumnezeu s-a arătat strămoşului nostru Avraam în Mesopotamia
3 înainte de a pleca în Haran şi i-a spus să-şi părăsească patria, să-şi ia rămas bun de la rude şi să pornească spre o ţară pe care i-o va arăta El.
4 Astfel, a părăsit pământul chaldeenilor şi a trăit la Haran, în Siria, până la moartea tatălui său. Apoi Dumnezeu l-a adus încoace, pe pământul Israelului,
5 dar nu i-a dat avere, nici măcar o palmă de pământ. Cu toate acestea, Dumnezeu făgăduise că în cele din urmă întrega ţară avea să-i aparţină, lui şi descendenţilor lui, deşi el încă n-avea copii!
6 Dar tot Dumnezeu i-a mai spus că urmaşii lui aveau să părăsească ţinutul acesta, trăind într-o ţară străină, ca robi, timp de patru sute de ani.
7 «Dar voi pedepsi naţiunea care-i robeşte, i-a spus Dumnezeu, şi după aceea poporul meu se va întoarce pe pământul acesta al Israelului. Şi mi se va închina mie aici.»
8 Dumnezeu, de asemenea, i-a dat lui Avraam, cu acea ocazie, porunca circumciziei, ca mărturie a legământului încheiat între Dumnezeu şi poporul lui Avraam. Şi astfel, Isaac, fiul lui Avraam, a fost circumcis la opt zile de la naştere. Isaac a devenit tatăl lui Iacob iar Iacob a fost tatăl celor doisprezece patriarhi ai poporului evreu.
9 Oamenii aceştia erau foarte invidioşi pe Iosif şi l-au vândut ca sclav în Egipt. Dar Dumnezeu era cu el
10 şi l-a izbăvit din toate chinurile sale, dându-i trecere la Faraon, regele Egiptului. De asemenea, Dumnezeu i-a dat lui Iosif o înţelepciune deosebită, aşa încât a fost numit de Faraon guvernator peste întreg Egiptul şi responsabil peste toate treburile palatului.
11 Dar s-a pornit o foamete în Egipt şi în Canaan iar strămoşii noştri au trecut prin mari suferinţe. Când li s-a terminat hrana,
12 Iacob a auzit că în Egipt se mai găseau grâne şi şi-a trimis îndată fiii să cumpere pentru toată familia.
13 Când s-au dus a doua oară, Iosif şi-a dezvăluit identitatea faţă de fraţii săi şi aceştia au fost primiţi de Faraon.
14 Atunci Iosif a trimis după tatăl său Iacob şi toate familiile fraţilor lui, să vină şi ei în Egipt – în total şaptezeci şi cinci de persoane.
15 Aşadar, Iacob a ajuns în Egipt, unde a murit, atât el, cât şi toţi fiii săi.
16 Toţi au fost transportaţi la Sichem şi îngropaţi în mormântul cumpărat de Avraam de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sichem.
17 Pe măsură ce se apropia vremea ca Dumnezeu să-şi împlinească făgăduinţa făcută lui Avraam de a-i elibera urmaşii din sclavie, poporul evreu se înmulţea foarte mult în Egipt;
18 mai târziu, a fost încoronat un rege care nu avea cunoştinţă de Iosif.
19 Regele acesta a uneltit împotriva neamului nostru, forţând părinţii să-şi abandoneze copiii pe câmpii.
20 Cam în vremea aceea, s-a născut Moise – un copil de o frumuseţe ieşită din comun. Părinţii săi l-au ascuns acasă trei luni de zile
21 şi când, în cele din urmă, n-au mai putut să-l ţină ascuns şi au fost nevoiţi să-l abandoneze, l-a găsit fiica regelui şi l-a adoptat,
22 iniţiindu-l în toată înţelepciunea egiptenilor. Astfel, el a devenit un mare prinţ şi un bun orator.
23 Într-o zi, cu puţin timp înainte de a împlini patruzeci de ani, i-a venit în minte gândul de a-şi vizita fraţii, respectiv poporul Israel,
24 În timpul vizitei, a zărit un egiptean maltratând un israelit. Atunci Moise l-a ucis pe egiptean.
25 El credea că fraţii săi îşi vor da seama că Dumnezeu l-a trimis să le vină în ajutor, dar nu s-a întâmplat aşa.
26 A doua zi, a repetat vizita şi a văzut, de data asta, doi israeliţi care se băteau. A intervenit şi a încercat să-i împace. «Oameni buni, le-a zis el, voi sunteţi fraţi şi nu se cade să vă bateţi în halul ăsta. Nu e bine!»
27 Dar omul care era vinovat i-a spus lui Moise să-şi vadă de treabă. «Cine te-a pus pe tine dregător, ca să ne judeci? l-a întrebat el.
28 Nu cumva ai să mă ucizi şi pe mine cum l-ai ucis ieri pe egipteanul acela?»
29 În faţa acestei situaţii, Moise a fugit din ţară şi s-a stabilit în ţinutul Madian, unde i s-au născut cei doi fii.
30 Patruzeci de ani mai târziu, în deşertul de lângă Muntele Sinai, un înger i s-a arătat lui Moise într-o flacără de foc a unui rug.
31 Moise a văzut-o şi s-a întrebat ce poate fi. Alergând să vadă despre ce e vorba, glasul lui Dumnezeu l-a strigat:
32 «Eu sunt Dumnezeul strămoşilor tăi – al lui Avraam, Isaac şi Iacob.» Moise a început să tremure şi n-a mai cutezat să privească.
33 Domnul însă i-a zis: «Descalţă-te, fiindcă stai pe pământ sfânt.
34 Eu am văzut chinul poporului meu din Egipt. I-am auzit strigătele şi m-am coborât să-l scap. Vino, fiindcă te voi trimite în Egipt.»
35 Şi astfel, Dumnezeu l-a trimis înapoi pe acelaşi om pe care poporul îl respinsese mai înainte, cu cuvintele: «Cine te-a pus pe tine dregător peste noi ca să ne judeci?» Moise le-a fost trimis ca salvator şi conducător al lor.
36 Apoi, prin intermediul multor minuni el i-a condus afară din Egipt şi i-a trecut Marea Roşie şi au rătăcit prin pustiu, timp de patruzeci de ani.
37 Moise însuşi spusese poporului Israel: «Dumnezeu va ridica dintre fraţii voştri un profet ca mine.»
38 Cât de adevărat s-a dovedit acest fapt, căci în pustiu însuşi Moise a acţionat ca mediator între poporul Israel şi îngerul care le dăduse Legea lui Dumnezeu, Cuvântul cel Viu de pe Muntele Sinai.
39 Dar părinţii noştri l-au respins pe Moise şi au voit să se întoarcă în Egipt.
40 I-au spus lui Aaron: «Fă-ne idoli, să avem nişte zei, care să ne ducă înapoi, deoarece nu ştim ce s-a întâmplat cu acest Moise, care ne-a scos din Egipt.»
41 Astfel, au făcut un idol cu chip de viţel, i-au adus jertfe şi s-au bucurat de lucrul pe care-l făcuseră.
42 Atunci Dumnezeu s-a îndepărtat de ei şi i-a abandonat, lăsându-i să se închine soarelui, lunii şi stelelor ca fiind dumnezeii lor! Asta e în acord cu ce s-a scris în cartea profeţilor: «Mie mi-ai adus tu, Israele, jertfe în decursul celor patruzeci de ani petrecuţi în pustiu?
43 Nicidecum, căci adevăratul tău interes era îndreptat înspre zeii păgâni – Moloh, zeul-stea Remfan şi toate chipurile pe care ţi le-ai făcut. Aşa că, te voi trimite în captivitate, departe, dincolo de Babilon.»
44 Strămoşii noştri au avut cu ei tabernacolul mântuirii în peregrinările lor prin pustiu, în el ţineau tăbliile de piatră pe care erau scrise cele Zece Porunci. Construcţia aceasta a fost ridicată în strictă conformitate cu planul pe care i-l arătase îngerul lui Moise.
45 Peste ani şi ani, când losua a condus bătălia împotriva celorlalte neamuri păgâne, tabernacolul a fost luat şi dus cu ei în noul teritoriu şi folosit până în vremea Regelui David.
46 Dumnezeu l-a binecuvântat nespus pe David, iar David a cerut privilegiul de a clădi un templu permanent pentru Dumnezeul lui Iacob.
47 Dar Solomon a fost acela care l-a construit până la urmă.
48 Totuşi Dumnezeu nu locuieşte în temple făcute de mâna omului.
49 «Cerul este tronul meu, zice Domnul prin profeţii săi, şi pământul este scăunelul pentru picioarele mele. Ce fel de casă ai putea tu zidi? Întreabă Domnul. Aş locui eu în ea?
50 Oare n-am făcut eu şi cerul şi pământul?»
51 Oameni încăpăţânaţi ce sunteţi, cu inimile şi urechile netâiate împrejur! Oare trebuie să vă împotriviţi veşnic Duhului Sfânt? Părinţii voştri s-au împotrivit lui, şi tot aşa faceţi şi voi!
52 Numiţi un singur profet pe care strămoşii voştri să nu-l fi persecutat! I-au omorât până şi pe cei care au prezis venirea celui neprihănit – a lui Mesia, pe care voi l-aţi trădat şi l-aţi ucis mişeleşte.
53 Da, voi dinadins aţi distrus legile lui Dumnezeu, deşi v-au fost date din mâna îngerilor.”
54 Conducătorii evrei s-au aprins de mânie, în faţa acestor învinuiri ale lui Ştefan, şi au scrâşnit din dinţi ca nişte apucaţi.
55 Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a aţintit privirea spre cer şi a văzut slava lui Dumnezeu.
56 Şi le-a spus: „Priviţi, văd cerurile deschise şi pe Isus, Mesia, stând alături de Dumnezeu, la dreapta sa!”
57 Atunci ei s-au năpustit asupra lui, astupându-şi urechile cu mâinile şi acoperindu-i vocea cu urletele lor,
58 şi l-au târât afară din oraş să-l ucidă cu pietre. Martorii oficiali – călăii – şi-au scos hainele şi le-au aşezat la picioarele unui tânăr cu numele de Saul (Pavel).
59 Şi în timp ce ploaia de pietre ucigaşe se abătea asupra lui, Ştefan se ruga: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu.”
60 Apoi căzu în genunchi, strigând: „Doamne, nu-i învinui de păcatul acesta!” şi cu aceste cuvinte muri.