1 Având promisiuni atât de măreţe, scumpi prieteni, haideţi atunci să ne îndepărtăm de tot ce e greşit, atât cu trupul, cât şi cu duhul, şi să ne curăţim, trăind în acea frică sănătoasă de Domnul, dăruindu-ne în întregime numai lui.
2 Vă rog să vă deschideţi iarăşi inima faţă de noi, căci pe nici unul din voi nu l-am nedreptăţit în vreun fel. Nici unul din voi nu a fost dus în rătăcire. Noi nu am înşelat pe nimeni şi nu am profitat de nici unul.
3 Nu spun asta ca să vă cert sau să vă învinuiesc, ci, dimpotrivă – cum spuneam mai înainte – vă voi purta în veci în inima mea şi voi trăi şi voi muri împreună cu voi.
4 Am cea mai mare încredere în voi şi mă mândresc cu voi. Mult m-aţi încurajat voi pe mine; mi-aţi adus atâta bucurie, în ciuda tuturor suferinţelor mele.
5 Când am sosit în Macedonia, nu am avut deloc parte de odihnă, în afară, la tot pasul, ne loveam de necazuri; iar înăuntru, inimile ne erau pline de teamă.
6 Atunci Dumnezeu, care încurajează pe toţi cei descurajaţi, ne-a înviorat prin sosirea lui Tit.
7 Nu numai prezenţa lui a constituit o bucurie, ci şi veştile aduse de el despre zilele minunate petrecute cu voi. Când mi-a spus ei cu câtă nerăbdare aşteptaţi vizita mea şi ce rău v-a părut de cele întâmplate, şi mi-a vorbit despre loialitatea şi căldura dragostei voastre pentru mine, n-am mai putut de bucurie!
8 Acum nu-mi pare rău că v-am tri mis scrisoarea aceea, deşi îmi păruse rău o vreme, ştiind cât de dureroasă va fi pentru voi. Însă nu va durut decât pentru scurt timp.
9 Acum mă bucur că v-am trimis-o, nu pentru că v-a rănit ci pentru că durerea v-a făcut să va reîntoarceţi la Dumnezeu, întristarea pe care aţi simţit-o a fost o întristare folositoare, de felul aceleia pe care doreşte Dumnezeu s-o aibă copiii săi, aşa încât să nu mai fie nevoie să mă adresez vouă cu asprime.
10 Căci Dumnezeu foloseşte câteodată întristarea în viaţa noastră pentru a ne ajuta să părăsim păcatul şi să căutăm viaţa veşnică. Nu trebuie să ne pară rău niciodată că el ne trimite această întristare. Dar întristarea unui necredincios nu este întristarea adevăratei pocăinţe şi nu-l poate scăpa pe cineva de la moarte veşnică.
11 Uitaţi-vă la voi înşivă şi vedeţi cât bine v-a făcut această mâhnire de la Domnul. N-aţi mai dat din umeri, nepăsători, ci aţi devenit serioşi şi sinceri, dorind să scăpaţi cât mai repede de păcatul de care vă scrisesem! V-aţi îngrozit de cele întâmplate şi aţi dorit fierbinte să vin să vă ajut. Aţi trecut imediat la rezolvarea problemei, pedepsindu-l pe cel care păcătuise. Aţi făcut tot ce v-a stat în putinţă să îndreptaţi situaţia.
12 V-am scris aşa cum v-am scris pentru ca Domnul să vă poată arăta că, de fapt, mă îngrijesc mult de voi. Acesta a fost scopul meu, chiar mai mult decât să-l ajut pe omul acela care a păcătuit sau pe tatăl său, faţă de care a păcătuit.
13 Pe lângă îmbărbătarea ce ne-aţi transmis-o prin dragostea voastră, ne-a prilejuit şi mai multă fericire bucuria lui Tit de a fi fost atât de bine primit de voi şi de a-i fi risipit temerile şi îngrijorările.
14 Eu îi spusesem cum va fi, adică, îi explicasem înainte de a pleca cât de mândru sunt de voi, şi nu m-aţi dezamăgit, întotdeauna v-am spus adevărul şi nici de data aceasta nu m-am lăudat degeaba cu voi faţă de Tit.
15 Cel mai mult vă iubeşte atunci când îşi aminteşte cu cât interes l-aţi ascultat şi cu câtă preocupare şi adâncă îngrijorare l-aţi primit.
16 Câtă fericire îmi dă acest lucru, acum după ce sunt convins că totul e iarăşi în ordine între voi. Încă o dată pot avea încredere deplină în voi.