1 Acum se ştie că primul acord încheiat între Dumnezeu şi poporul său conţinea reguli pentru închinare şi exista un cort sacru aici pe pământ.
2 În interiorul locaşului de închinare se găseau două încăperi. În prima se afla sfeşnicul de aur şi masa pe care se aşezau pâinile sfinte; partea aceasta se numea Locul Sfânt.
3 Apoi venea o perdea, după care urma acea încăpere numită Sfânta Sfintelor.
4 Aici se aflau un altar pentru tămâiere, din aur, şi o cutie aurită, numită chivotul legământului, acoperită în întregime cu aur curat. Înăuntrul chivotului se găseau tăbliile de piatră, pe care erau înscrise Cele Zece Porunci, apoi un vas aurit cu puţină mană în el şi, în sfârşit, toiagul de lemn al lui Aaron, care a înmugurit.
5 Deasupra chivotului erau nişte statui de îngeri numiţi heruvimi – sau apărători ai slavei lui Dumnezeu – care aveau aripile întinse peste capacul aurit al chivotului, numit locaşul îndurării. Dar, de ajuns cu atâtea amănunte.
6 Când toate erau gata, preoţii puteau intra şi ieşi din prima încăpere când doreau, îndeplinindu-şi slujba.
7 Însă numai marele preot intra în odaia dinăuntru, şi chiar şi el doar o singură dată pe an, absolut singur şi întotdeauna cu sânge cu care să stropească locaşul îndurării ca o ofrandă adusă lui Dumnezeu, care să-i răscumpere propriile sale greşeli şi păcate, precum şi pe acelea ale întregului popor.
8 Iar Duhul Sfânt se foloseşte de toate acestea ca să ne arate că, sub vechiul sistem, oamenii de rând nu puteau intra în Sfânta Sfintelor câtă vreme Sfânta Sfintelor şi întregul sistem pe care îl reprezintă erau încă în folosinţă.
9 Aceasta constituie o lecţie importantă pentru noi cei de azi. Fiindcă, sub vechiul sistem se aduceau daruri şi jertfe, dar acestea nu reuşeau să cureţe inimile oamenilor care le aduceau.
10 Căci vechiul sistem nu se ocupa decât cu anumite ritualuri – respectiv stabileau ce mâncăruri ai voie să consumi, ce ai voie să bei, care sunt regulile de spălare, şi câte şi mai câte reguli. Oamenii au trebuit să respecte aceste reguli, ca s-o scoată cumva la capăt până la venirea lui Cristos, care a adus cu sine calea cea nouă, mult mai bună.
11 El a venit în calitate de Mare Preot al acestui sistem superior de care ne bucurăm în prezent. El a intrat în acel cort desăvârşit, şi mult mai mare, din cer, care nu este făcut de mâini omeneşti, şi nici nu e din lumea aceasta,
12 şi a adus cu sine sânge în acea odaie interioară, în Sfânta Sfintelor, odată pentru totdeauna, şi a stropit cu el locaşul îndurării; dar sângele nu era de capre sau de viţei. Nu, el şi-a luat propriul sânge şi, de unul singur, a asigurat prin el, salvarea noastră eternă.
13 Iar dacă sub vechiul sistem sângele taurilor şi al caprelor şi cenuşa junincilor puteau curaţi trupurile oamenilor de păcat,
14 gândiţi-vă numai, cu cât mai sigur ne va transforma sângele lui Cristos vieţile şi inimile. Jertfa sa ne eliberează de povara şi grija de a respecta vechile rânduieli şi trezeşte în noi dorinţa de a-l sluji pe Dumnezeul cel Viu. Căci, prin ajutorul eternului Duh Sfânt, Cristos s-a dat de bună voie pe sine lui Dumnezeu, murind pentru păcatele noastre; el, Cel desăvârşit, fără nici un singur păcat sau cusur.
15 Cristos a venit cu acest nou legământ pentru ca toţi cei invitaţi să se poată apropia, bucurându-se pe veci de toate minunăţiile promise de Dumnezeu lor. Fiindcă Cristos a murit ca să-i scape de pedeapsa păcatelor săvârşite de ei câtă vreme se aflau sub vechiul sistem.
16 Acum, dacă moare cineva şi lasă un testament – adică lista lucrurilor ce urmează a fi dăruite unor anumite persoane la moartea sa – nimeni nu capătă nimic, până când se va stabili cu certitudine că cel care a întocmit testamentul e mort de-a binelea.
17 Testamentul intră în vigoare numai după moartea persoanei care l-a alcătuit. Câtă vreme mai este în viaţă, nimeni nu se poate sluji de el pentru a pune mâna pe vreunul din obiectele făgăduite prin testament.
18 De aceea, nici primul legământ nu a intrat în vigoare fără stropire de sânge.
19 Fiindcă după ce a dat Moise poporului toate Legile lui Dumnezeu, a luat sângele viţeilor împreună cu apă, şi a stropit cu sângele respectiv cartea Legilor lui Dumnezeu şi poporul folosindu-se în acest scop de ramuri de isop şi lână stacojie.
20 Apoi a zis: „Acesta e sângele legământului, pe care Dumnezeu v-a poruncit să-l păziţi”.
21 Şi, în acelaşi mod, a stropit cu sânge cortul sacru şi toate instrumentele care slujeau la închinare.
22 De altfel, putem spune că aproape toate lucrurile se curăţau prin stropirea cu sânge, căci fără vărsare de sânge nu există iertare a păcatelor.
23 Aşa se explică de ce cortul sacru de aici, de pe pământ, cu tot ce se găsea în el – totul fiind copiat după lucrurile din cer – trebuia purificat de Moise astfel prin stropirea cu sânge de animale. Dar lucrurile adevărate din cer, după care s-au făcut copiile de pe pământ, au fost purificate prin ofrande mult mai de preţ.
24 Deoarece, Cristos a intrat chiar în cer, pentru ca acum să se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu ca prieten al nostru. El nu a înfăptuit acest lucru în locaşul pământesc de închinare, întrucât nu era decât o copie a Templului adevărat din cer.
25 Şi nici nu s-a oferit mereu, mereu, cum oferă anual marele preot de-aici de pe pâmânt sânge de animale ca jertfă, în Sfânta Sfintelor.
26 Dacă ar mai fi fost necesar aşa ceva, el ar fi fost nevoit să moară mereu, încă de la întemeierea lumii. Pe când lucrurile stau cu totul altfel! Căci el a venit o dată pentru totdeauna, la sfârşitul veacului, să îndepărteze pe veci puterea păcatului, murind pentru noi.
27 Şi după cum oamenilor le este dat să moară o singură dată, după care urmează judecata,
28 tot aşa şi Cristos a murit numai o dată ca jertfă pentru păcatele multor oameni; şi el va veni din nou, dar nu ca să se mai ocupe de păcatele noastre, ci de data aceasta va aduce cu el mântuire tuturor acelora care îl aşteaptă cu dor şi răbdare.