5
Dacă credeţi că Isus este Cristos – adică Fiul lui Dumnezeu şi Salvatorul vostru – atunci sunteţi copiii lui Dumnezeu. Şi oricine iubeşte pe Dumnezeu iubeşte şi copiii săi.
Prin urmare, puteţi afla cât de mult îi iubiţi pe copiii lui Dumnezeu-pe fraţii şi pe surorile voastre în Domnul – după măsura în care îl iubiţi şi îl ascultaţi pe Dumnezeu.
A-l iubi pe Dumnezeu înseamnă a face ceea ce-ţi spune el să faci şi asta nu constituie, în fond, nici o greutate,
întrucât toţi copiii lui Dumnezeu pot s-asculte de el, învingând păcatul şi plăcerile murdare, prin încredere în Cristos că el îi va ajuta.
Cine este cel ce învinge lumea? Numai acela care crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu.
El, Isus Cristos, este Cel ce a venit cu apă şi cu sânge; şi Duhul este Cel ce mărturiseşte despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul.
Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceştia trei una sunt.
Şi trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul, apa şi sângele, şi aceştia trei sunt una în mărturisirea lor.
Noi dăm crezare celor care depun mărturie la tribunalele noastre; dar atunci, cu atât mai mult, putem crede absolut toate declaraţiile lui Dumnezeu. Or, Dumnezeu declară că Isus este Fiul său.
10 Toţi cei care cred aceasta cunosc, în inima lor, că este adevărat. Dacă nu crede pineva lucrul acesta, îl face pe Dumnezeu mincinos în faţă, fiindcă nu crede ce a spus Dumnezeu despre Fiul său.
11 Şi ce a spus Dumnezeu? Că el ne-a dat viaţă veşnică şi că viaţa aceasta e în Fiul său.
12 Deci oricine îl are pe Fiul lui Dumnezeu are viaţă; oricine nu-l are pe Fiul nu are viaţă.
13 V-am scris aceste lucruri vouă, celor care credeţi în Fiul lui Dumnezeu, pentru ca să ştiţi că aveţi viaţă veşnică.
14 Şi noi suntem siguri de aceasta, că ne va asculta ori de câte ori îi cerem orice lucru corespunzător voii sale.
15 Şi dacă ştim precis că ne ascultă când îi vorbim şi-i prezentăm cererile noastre, atunci putem fi siguri că ne va răspunde.
16 Dacă vedeţi un creştin păcătuind într-un fel care nu duce la moarte, trebuie să-l rugaţi pe Dumnezeu să-l ierte şi Dumnezeu îi va da viaţă, cu condiţia să nu fi comis acel singur păcat fatal. Există însă un păcat unic care duce la moarte şi dacă pe acesta l-a săvârşit, atunci nu mai are nici un rost să te rogi pentru el.
17 Fireşte, orice rău este un păcat. Nu mă refer la păcatele acestea obişnuite, ci la cel care sfârşeşte prin moarte.
18 Nici un om care a devenit membru al familiei lui Dumnezeu nu face din păcat o practică, deoarece Cristos, Fiul lui Dumnezeu, îl ţine în siguranţă şi Diavolul nu poate pune mâna pe el.
19 Noi ştim că suntem copiii lui Dumnezeu şi că restul lumii, toţi ceilalţi din jurul nostru, se află sub puterea şi controlul Satanei.
20 Şi mai ştim că Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit să ne ajute să-l înţelegem şi să-l descoperim pe adevăratul Dumnezeu. Şi acum noi suntem în Dumnezeu fiindcă suntem în Isus Cristos, Fiul său, care este unicul Dumnezeu adevărat; şi el este viaţa veşnică.
21 Iubiţi copii, păziţi-vă cu străşnicie de orice lucru care ar putea lua locul lui Dumnezeu în inima voastră. Amin.