1 Iubiţi fraţi, cum mai puteţi avea pretenţia că sunteţi ai Domnului Isus Cristos, ai Domnului slavei, când îi onoraţi pe bogaţi iar la cei săraci vă uitaţi de sus?
2 Dacă vă intră în biserică unul îmbrăcat în haine scumpe şi încărcat de inele preţioase de aur pe degete şi, în aceeaşi clipă, intră un sărac în haine ponosite şi rupte de-atâta purtat,
3 iar voi vă agitaţi numaidecât în jurul bogatului, neştiind cum să-i mai intraţi în voie, şi-i oferiţi locul cel mai bun din biserică, zicând în schimb, săracului: „Dacă-ţi convine să stai acolo, bine!…
4 Dacă nu… n-ai decât să te aşezi pe jos!” – ei bine, asemenea gest pune sub semnul întrebării întreaga voastră credinţă – mai sunteţi voi oare creştini în vreun fel? – Această atitudine dovedeşte că motivele de care sunteţi animaţi nu sunt deloc în ordine.
5 Ascultaţi la mine, scumpi fraţi: Dumnezeu i-a ales pe cei săraci să fie bogaţi în credinţă şi Împărăţia lui Dumnezeu este a lor, fiindcă acesta e darul făgăduit de el tuturor celor care îl iubesc.
6 Cu toate acestea, dintre cei doi străini, voi pe cel sărac l-aţi dispreţuit. Or, nu vă daţi seama că, îndeobşte, bogaţii sunt aceia care se leagă de voi ca să vă caute pricină şi să vă târască în faţa legii?
7 Şi, de cele mai multe ori, ei sunt aceia care râd de Isus Cristos, al cărui nume nobil voi îl purtaţi.
8 Da, într-adevăr, e bine când ascultaţi întrutotul de porunca Domnului: „Să-ţi iubeşti şi să-ţi ajuţi semenii la fel cum te iubeşti şi te îngrijeşti pe tine însuţi.”
9 Dar tocmai această lege a Domnului o călcaţi voi când îi favorizaţi pe cei bogaţi şi vă linguşiţi pe lângă ei: este un păcat.
10 Şi persoana care respectă toate legile lui Dumnezeu, până la una, dar face doar un singur pas greşit, e la fel de vinovată ca şi persoana care le-a călcat pe toate.
11 Fiindcă Dumnezeu, care a zis că n-ai voie să te încurci cu o femeie care are deja un soţ, a mai spus şi că nu-ţi este permis să ucizi. Deci, chiar dacă n-ai călcat legile căsătoriei prin adulter, dar ai omorât pe cineva, ai călcat din plin legile lui Dumnezeu şi te găseşti total vinovat în faţa lui.
12 Vei fi judecat după cum faci sau nu ceea ce-ţi cere Cristos, Aşadar, fii treaz la tot ce faci cu fapta sau cu gândul;
13 fiindcă cei necruţători nu vor avea parte de nici un pic de milă. Dar dacă ai fost îndurător, atunci îndurarea lui Dumnezeu va atârna mai greu în cântarul judecăţii sale împotriva ta.
14 Iubiţi fraţi, ce rost are să ziceţi că aveţi credinţă şi că sunteţi creştini, dacă n-o dovediţi, ajutându-i pe alţii? Oare asemenea credinţă va mântui pe cineva?
15 Dacă ai un prieten care duce lipsă de hrană şi îmbrăcăminte
16 şi vii tu şi-i spui: „Pace, şi Domnul să te binecuvânteze; ai grijă să nu stai în frig şi să mănânci cum trebuie”, şi-l laşi fără haine sau alimente, ce bine mai e şi acesta?
17 Vedeţi dar, că nu de de ajuns să ai credinţă. Trebuie să şi faci dovada credinţei prin fapte bune. Credinţa care nu se manifestă prin fapte bune nu e o credinţă vie – e formală şi nefolositoare.
18 „Bine, bine”, va zice cineva, „dar ai afirmat că nu se poate ajunge la Dumnezeu decât prin credinţă, şi prin nimic altceva.” La care eu voi spune doar atât, că faptele bune sunt cel puţin la fel de importante, deoarece fără fapte bune nu poţi dovedi că ai sau nu credinţă. Pe când oricine poate vedea că am credinţă, după felul cum mă port.
19 Mai sunt încă şi acuma printre voi din aceia care susţin că nu trebuie altceva decât „să crezi?” Adică, asta ar fi marea greutate, să crezi în unicul Dumnezeu? Dar ce? Diavolii oare nu cred şi ei în Dumnezeu? – ba da, şi încă ce mai cred, de se cutremură şi se înfioară!
20 Sărmanul de tine! Nepriceputule! Când ai de gând să înţelegi odată, că nu-ţi foloseşte la nimic „să crezi”, dacă nu faci faptele cerute de Dumnezeu? Credinţa care nu e transpusă în fapte bune nu e deloc credinţă adevărată.
21 Nu vă amintiţi că şi părintele nostru Avraam a fost declarat vrednic pentru ceea ce a făcut, atunci când a acceptat să asculte de Dumnezeu, deşi această ascultare însemna să-şi aducă fiul, Isaac, ca jertfă pe altar?
22 Fiindcă, vedeţi, el se încredea în Dumnezeu atât de mult, încât era gata să facă, fără şovăire, tot ce i-ar fi cerut Dumnezeu; credinţa sa a fost împlinită de ceea ce a făcut, prin acţiunile şi prin faptele sale bune.
23 Şi astfel, s-a întâmplat întocmai cum spun Scripturile, că Avraam s-a încrezut în Dumnezeu şi Dumnezeu l-a declarat bun în ochii săi, ba chiar a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”
24 Vedeţi deci, că un om e salvat atât prin ceea ce face, cât şi prin ceea ce crede.
25 Prostituata Rahab e un alt exemplu în acest sens. Ea a fost salvată din pricina faptei sale, când i-a ascuns pe mesagerii aceia, trirniţându-i înapoi, teferi, pe un alt drum.
26 După cum trupul e mort când nu mai este duh în el, tot aşa, e moartă şi credinţa care nu se transpune în fapte.