1 După aceasta Isus a traversat Marea Galileii, cunoscută şi sub denumirea de Marea Tiberiadei.
2 Şi o mare mulţime de oameni, printre care mulţi pelerini în drum spre Ierusalim la sărbătorile anuale de Paşte, îl urmau pretutindeni pe unde trecea el, să-l vadă vindecând bolnavii.
3 Astfel, suindu-se pe deal şi aşezându-se jos cu ucenicii împrejurul său,
4 Isus zări curând o mare mulţime de oameni urcând dealul, în căutarea sa.
5 Întorcându-se către Filip, îl întrebă: „Filip, ce zici, unde am putea cumpăra nişte pâine să hrănim toţi oamenii aceştia?
6 (Îl punea astfel la încercare, întrucât Isus deja ştia ce avea de gând să facă.)
7 Filip răspunse: „Ne-ar trebui o avere doar să începem să-i hrănim!”
8 Atunci Andrei, fratele lui Simon Petru, luă cuvântul şi zise:
9 „E un tinerel pe aici care are cinci pâini de orz şi vreo doi peşti! Dar ce sunt astea la atâta lume!”
10 „Spuneţi-le tuturor să se aşeze jos”, porunci Isus. Şi toţi s-au aşezat pe pantele acoperite cu iarbă ale dealului – numai bărbaţi erau vreo cinci mii la număr.
11 Atunci Isus a luat pâinile şi a mulţumit lui Dumnezeu, după care le-a dat oamenilor. Apoi a procedat la fel cu peştii. Şi toţi au mâncat până s-au săturat.
12 „Acum strângeţi fărâmiturile, spuse Isus ucenicilor, pentru ca nimic să nu se risipească.”
13 Şi s-au umplut douăsprezece coşuri cu resturile de la mâncare.
14 Când şi-au dat seama oamenii ce minune mare s-a făcut acolo, au exclamat: „Negreşit, el este Profetul pe care-l aşteptăm!”
15 Isus a văzut îndată că nu le mai trebuia mult până să-l ia cu forţa şi să-l facă regele lor şi, prin urmare, a plecat de acolo, urcând singur în munţi.
16 În seara aceea, ucenicii săi au coborât pe mal să-l aştepte.
17 Dar când s-a lăsat întunericul şi el tot nu venea, s-au suit în barcă şi au pornit-o spre Capernaum, de cealaltă parte a lacului.
18 Dar, nu după mult timp, cum vâsleau ei aşa, s-a năpustit asupra lor un o furtună şi marea a devenit foarte agitată.
19 Erau la vreo cinci-şase kilometri în larg când, deodată, l-au zărit pe Isus apropiindu-se de barcă. Ucenicii s-au înspăimântat,
20 dar el le-a strigat să nu se teamă.
21 Atunci ei s-au învoit să-l poftească în barcă şi numaidecât barca a sosit la destinaţia spre care se îndreptau.
22 A doua zi dimineaţa, după ce au sosit dincoace de lac, au început să se strângă mulţimi de oameni, (aşteptând să vină pe mal Isus.)
23 Căci ştiau că Isus traversase împreună cu ucenicii, dar aceştia plecaseră din nou cu barca şi-l lăsaseră pe Isus singur. Prin apropiere se aflau câteva bărci de le Tiberias,
24 aşa că, dacă văzură că nici Isus, nici ucenicii nu mai apar, se urcară în bărci şi vâsliră până la Capernaum, gândindu-se că-l vor găsi pe Isus acolo.
25 Când au sosit şi l-au găsit, au întrebat miraţi: „Doamne, cum ai ajuns aici?”
26 Isus le-a răspuns: „Adevărul e că voi doriţi să staţi cu mine pentru că v-am hrănit, şi nu fiindcă aţi crede în mine.
27 Nu trebuie însă să vă preocupe atât de mult lucrurile pieritoare cum ar fi, de pildă, hrana. Ci, mai degrabă, cheltuiţi-vă energiile în căutarea vieţii veşnice pe care eu, Fiul omului, v-o pot dărui. Fiindcă tocmai pentru acest scop m-a trimis Dumnezeu Tatăl.”
28 „Ei au răspuns: „Ce trebuie să facem pentru a-l mulţumi pe Dumnezeu?”
29 Isus le spuse: „Aceasta e voia lui Dumnezeu, ca voi să credeţi în cel pe care l-a trimis el.”
30 Ei au răspuns din nou: „Trebuie să ne arăţi mai multe minuni, dacă vrei să te credem că eşti Mesia.
31 Dă-ne pâine gratuită în fiecare zi, cum aveau şi părinţii noştri în călătoria lor prin pustiu! După cum spun Scripturile: «Moise le-a dat pâine din cer.»”
32 Isus a zis: „Nu Moise le-a dat-o, ci Tatăl meu. Şi acum el vă îmbie cu adevărata pâine din cer.
33 Pâinea adevărată este persoana aceea, pe care a trimis-o Dumnezeu din cer şi care dă viaţă lumii.”
34 „Domnule, au zis ei, atunci dă-ne pâinea aceea în fiecare zi cât vom mai trăi!”
35 Isus a răspuns: „Eu sunt pâinea vieţii. Nici unuia care vine la mine nu-i va mai fi foame. Iar cei care cred în mine nu vor mai înseta niciodată.
36 Nenorocirea e că, aşa cum v-am mai spus, voi n-aţi crezut nici chiar după ce m-aţi văzut.
37 Vor veni însă unii la mine – aceia pe care Tatăl mi i-a dat – şi în veci nu-i voi respinge.
38 Căci am venit aici din cer să fac voia lui Dumnezeu care m-a trimis, nu să mi se facă pe placul meu.
39 Şi voia lui Dumnezeu este aceasta, ca nici unul măcar să nu se piardă din toţi aceia pe care mi i-a dat el, ci să-i învii pe toţi la viaţă veşnică în ziua de apoi.
40 Căci este voia Tatălui meu ca toţi cei care îl văd pe Fiul său şi cred în el să aibă viaţă veşnică, pentru ca eu să-i învii în Ziua de apoi.”
41 Atunci iudeii au început să murmure împotriva lui fiindcă s-a pretins a fi pâinea din cer.
42 „Asta-i bună! exclamară ei, când el nu e decât Isus fiul lui Iosif. Ştim cine sunt părinţii lui… Ce vrea să zică prin asta, că s-a coborât din cer?”
43 Dar Isus a răspuns: „Nu murmuraţi împotriva mea pentru c-am zis asta.
44 Fiindcă nimeni nu poate să vină la mine decât dacă Tatăl, care m-a trimis, îl atrage la mine. În Ziua de apoi eu îi voi învia pe toţi aceştia.
45 Precum e scris în Scripturi: «Ei vor fi învăţaţi de Dumnezeu». Cei cărora le vorbeşte Tatăl, şi învaţă adevărul de la el, vor fi atraşi la mine.
46 (Nu că cineva realmente l-ar vedea pe Tatăl, deoarece numai eu l-am văzut.)
47 Vă spun cât se poate de hotărât, că oricine crede în mine are deja viaţă veşnică!
48 Da, cu adevărat eu sunt Pâinea Vieţii!
49 Nu era nici o viaţă adevărată în pâinea aceea din văzduh care a fost dată părinţilor voştri în pustiu, fiindă toţi au murit.
50 Dar există un lucru numit Pâine cerească, ce dăruieşte viaţa veşnică oricui o mănâncă.
51 Eu sunt acea Pâine vie care s-a coborât din cer. Oricine mănâncă pâinea aceasta va trăi în veci. Această pâine este trupul meu care se dă pentru răscumpărarea omenirii.”
52 Atunci iudeii au început să se certe între ei, care mai de care, pentru a afla ce a vrut el să spună. „Cum poate omul acesta să ne dea trupul lui să-l mâncăm?” întrebară ei.
53 Prin urmare, Isus a mai spus o dată: „Adevărat, adevărat vă spun că dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi nu beţi sângele său, nu puteţi avea viaţă veşnică în voi.
54 Dar oricine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţă veşnică şi eu îl voi învia în Ziua de apoi.
55 Căci trupul meu este adevărata hrană şi sângele meu adevărata băutură.
56 Oricine mănâncă trupul meu şi bea sângele meu este în mine şi eu în el.
57 Eu trăiesc prin puterea Tatălui celui viu care m-a trimis şi, în acelaşi fel, cei care se împărtăşesc din mine vor trăi datorită mie.
58 Eu sunt adevărata Pâine din cer; şi oricine mănâncă pâinea aceasta va trăi în veac şi nu va muri, cum au murit părinţii voştri – cu toate că şi ei au mâncat pâine din cer.”
59 (El a ţinut predica de mai sus în sinagoga din Capernaum.)
60 Chiar ucenicii săi au zis: „Lucrul acesta e foarte greu de priceput. Cine poate şti ce înseamnă?”
61 Isus cunoscu în sinea lui că aceştia se plâng şi le zise: „Asta vă supără pe voi?
62 Atunci ce veţi crede dacă mă veţi vedea pe mine, Fiul omului, întor-cându-mă iarăşi la cer?
63 Numai Duhul Sfânt dă viaţă veşnică. Cei care nu se nasc decât o singură dată, printr-o naştere fizică, în veci nu vor primi acest dar. Dar acum eu v-am spus cum să obţineţi această viaţă spirituală adevărată.
64 Unii din voi tot nu credeţi în mine.” (Căci Isus i-a ştiut de la început pe cei care nu vor crede şi l-a ştiut şi pe cel care avea să-l trădeze.)
65 De aceea, el observă: „Iată la ce m-am referit când am zis că nimeni nu poate veni la mine decât dacă-l atrage Tatăl la mine.”
66 În acest moment, mulţi din ucenicii săi i-au întors spatele şi l-au părăsit.
67 Atunci Isus s-a întors spre cei doisprezece şi i-a întrebat: „Voi nu vă duceţi?”
68 Simon Petru a răspuns: „Învăţătorule, la cine să ne ducem? Numai tu ai cuvintele care dau viaţa veşnică,
69 or, noi le credem şi ştim că tu eşti Cristosul lui Dumnezeu.”
70 Apoi Isus a mai zis: „Eu v-am ales, pe toţi doisprezece, dar unul din voi este un drac.”
71 (Se referea la Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, unul din cei doisprezece, care avea să-l trădeze.)