1 Adesea veneau la Isus să-i asculte predicile perceptori necinstiţi, precum şi alţi păcătoşi notorii.
2 Dar acest fapt i-a atras nemulţumiri din partea conducătorilor religioşi evrei şi a teologilor, pentru că se asocia cu oameni atât de josnici – ba mai şi mânca împreună cu ei!
3 Drept urmare, Isus a povestit următoarea istorioară:
4 „Dacă aţi avea o sută de oi şi una singură din ele s-ar rătăci, pierzându-se în pustiu, nu le-aţi lăsa pe celelalte nouăzeci şi nouă, pornind în căutarea celei pierdute până ce aţi găsi-o?
5 Şi când aţi da de ea, n-aţi lua-o pe umeri, plini de bucurie, ducând-o acasă?
6 Şi apoi, n-aţi chema oare prietenii şi vecinii să se bucure împreună cu voi de faptul că s-a găsit oaia pierdută?
7 Ei bine, în acelaşi fel se va bucura cerul mai mult de un singur păcătos pierdut, care se întoarce la Dumnezeu, decât de alţi nouăzeci şi nouă care nu s-au rătăcit!
8 Sau să luăm altă împrejurare: O femeie are zece monede de argint foarte scumpe şi pierde una din ele. Oare nu va aprinde lumina şi va scotoci fiecare ungher al casei, măturând prin toate crăpăturile până ce o va găsi?
9 Şi atunci nu-şi va chema prietenii şi vecinii să se bucure împreună cu ea?
10 În acelaşi fel, este mare bucurie între îngerii lui Dumnezeu când un păcătos se pocăieşte.” Pentru a ilustra şi mai bine miezul celor spuse, le-a mai dat şi această parabolă:
11 „Un om avea doi fii.
12 Când cel mai mic i-a zis tatălui: «Te rog să-mi dai acum partea ce mi se cuvine din a-verea ta, fiindcă nu mai vreau să aştept până mori», tatăl lui s-a învoit să împartă averea celor doi fii ai săi.
13 Câteva zile mai târziu, fiul cel tânăr şi-a făcut bagajele şi a plecat într-o ţară îndepărtată, unde şi-a risipit banii la chefuri şi cu femeile stricate.
14 Cam pe când i s-au terminat banii, o mare foamete s-a abătut asupra întregii ţări şi astfel el a început să rabde foame.
15 A reuşit să-l înduplece pe un agricultor de pe-acolo să-l angajeze paznic la porci.
16 Tânărul nostru era atât de înfometat încât până şi roşcovele care se dădeau porcilor i se păreau mai bune de mâncat. Lui însă nu i se dădeau nici măcar acestea.
17 Când, în cele din urmă, şi-a venit în fire, şi-a zis: «Acasă la tata până şi argaţii au tot ce le trebuie, ba încă le mai şi rămâne, şi uite că eu mor aici de foame!
18 Mă voi duce acasă la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta
19 şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Te rog primeşte-mă ca pe unul din argaţii tăi.”»
20 Aşadar s-a întors acasă la tatăl său. Şi, pe când era el încă departe, tatăl său l-a văzut venind şi i s-a umplut inima de milă şi de dragoste; a alergat, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat.
21 Fiul său i-a zis: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.»
22 Dar tatăl său a poruncit slugilor: «Aduceţi, repede, haina cea mai frumoasă din casă şi îmbrăcaţi-l cu ea. Şi puneţi-i în deget inelul cu pietre scumpe şi încălţăminte în picioare.
23 Tăiaţi apoi vieţui ce-l ţineam pentru îngrăşat, căci trebuie să sărbătorim evenimentul printr-un ospăţ.
24 Fiindcă acest fiu al meu era mort şi a înviat. Era pierdut şi acum a fost găsit.» Şi a început petrecerea.
25 În acest timp, fiul cel mare era la muncă pe ogor. Când s-a întors acasă, a auzit muzica din casă
26 şi l-a întrebat pe unul din servitori ce se întâmplă.
27 «S-a întors fratele tău – i s-a spus – şi tatăl tău a tăiat viţelul pe care-l ţineam la îngrăşat şi a dat un mare ospăţ, pentru a sărbători întoarcerea lui acasă.»
28 Atunci, fratele cel mare s-a supărat foarte tare şi n-a mai vrut să intre în casă. Tatăl lui a ieşit afară şi l-a rugat stăruitor să vină înăuntru,
29 însă el a răspuns: «De atâţia ani am trudit pentru tine şi niciodată nu ţi-am ieşit din vorbă; şi-n tot acest timp o dată nu mi-ai dat şi mie măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei.
30 Iar acum, când se întoarce fiul ăsta al tău, după ce şi-a risipit banii cu femeile, tu serbezi evenimentul, tăind pentru el viţelul cel mai gras pe care-l avem pe lângăcasă?!»
31 «Ascultă-mă, dragul meu, îi zise tatăl său, noi doi suntem una şi tot ce am eu e şi al tău.
32 Dar se cuvenea să-l serbăm pe fratele tău, pentru că el era ca mort pentru noi, însă acum a înviat; era pierdut însă l-am regăsit.»”