1 Dar duminică, dis-de-dimineaţă, ele plecară cu miresmele la mormânt
2 şi constatară că piatra imensă ce acoperea intrarea fusese dată la o parte.
3 Atunci intrară, dar trupul Domnului Isus nu mai era acolo.
4 Ele rămaseră foarte nedumerite, întrebându-se ce i s-o fi întâmplat. Deodată le apărură în faţă doi bărbaţi îmbrăcaţi în mantii albe de o strălucire orbitoare.
5 Femeile se îngroziră şi le făcură plecăciuni adânci. Atunci oamenii întrebară: „De ce căutaţi între morţi pe cel ce este viu?
6 El nu este aici. A înviat! Nu vă amintiţi ce vă spunea când era cu voi în Galileea –
7 că Mesia trebuie să fie vândut în mâna unor oameni răi şi apoi răstignit şi că, după aceea, va învia a treia zi?”
8 Atunci ele îşi amintiră
9 şi porniră în goană înapoi spre Ierusalim să le spună celor unsprezece ucenici – şi celorlalţi – ce s-a întâmplat.
10 (Femei le care s-au dus la mormânt erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria mama lui Iacob, precum şi altele.)
11 Dar spusele lor li s-au părut ucenicilor de domeniul fanteziei şi, fireşte, nu le dădură crezare.
12 Totuşi Petru alergă la mormânt să se uite şi el. Aplecându-se, privi înăuntru şi nu văzu decât pânza de în. Atunci se înapoie acasă, întrebându-se ce s-o fi întâmplat.
13 În aceeaşi zi, duminică, doi dintre ucenicii lui Isus se duceau către Emaus, un sat aflat la unsprezece kilometri depărtare de Ierusalim.
14 Mergând aşa pe drum, ei discutau despre moartea lui Isus,
15 când, deodată apăru chiar Isus în persoană şi li se alătură, păşind alături de ei.
16 Dar Dumnezeu îi împiedică să-l recunoască.
17 „După câte se pare, discutaţi foarte serios despre ceva”, le spuse el. „Ce vă preocupă atât de mult?” Ei se opriră din vorbă şi pe faţă li se putea citi o adâncă întristare.
18 Unul din ei, Cleopa, răspunse: „Pesemne tu eşti singurul om din Ierusalim care nu a auzit ce lucruri cutremurătoare s-au petrecut aici săptămâna trecută.”
19 „Ce lucruri?” întrebă Isus. „Păi, ce i s-a întâmplat lui Isus, omul din Nazaret, răspunseră ei. Era un profet care făcea minuni de necrezut şi un învăţător puternic, foarte bine văzut, atât de Dumnezeu, cât şi de oameni.
20 Dar, mai-marii preoţilor împreună cu conducătorii noştri religioşi l-au arestat, dându-l pe mâna stăpânirii romane să fie condamnat la moarte, şi apoi l-au răstignit.
21 Noi trăgeam nădejde că el este slăvitul Mesia venit să salveze Israelul. Şi acum, pe lângă tot ce s-a întâmplat acum trei zile,
22 mai vin şi nişte femei din grupul nostru de ucenici ai săi, care au fost azi de dimineaţă la mormântul lui, şi răspândesc o ştire nemaiauzită,
23 cum că ar fi văzut acolo nişte îngeri care le-ar fi spus că Isus este viu!
24 Câţiva oameni de-ai noştri au alergat să vadă şi, într-adevăr, trupul lui Isus nu mai era acolo, aşa cum spuseră femeile.”
25 Atunci Isus le zise: „Ah, ce nechibzuiţi mai sunteţi! Vă este atât de greu să credeţi tot ce au scris profeţii în Scripturi.
26 Oare nu au prezis ei desluşit că Mesia va avea de suferit toate acestea înainte de a intra în epoca sa de glorie?”
27 Atunci Isus le-a citat nenumărate pasaje din scrierile profeţilor, începând cu cartea Genezei şi trecând prin toată Scriptura, explicându-le tâlcul pasajelor referitoare la persoana sa.
28 Între timp, se apropiaseră de Emaus şi de capătul drumului. Isus dădu să meargă mai departe,
29 dar cei doi se rugară stăruitor de el să înnopteze la ei, întrucât era deja târziu.
30 Aşezându-se la masă, el ceru lui Dumnezeu să binecuvinteze bucatele şi apoi luă o pâine mică, o frânse şi le-o întinse.
31 Deodată – ca şi când le-ar fi deschis cineva ochii – ei îl recunoscură. Dar, chiar în clipa aceea, el dispăru.
32 Ucenicii începură să-şi aducă aminte cum li se încălzise inima când le vorbise Isus şi le tălmăcise Scripturile pe parcursul drumului.
33 În decursul aceleaşi ore, ei porniră înapoi spre Ierusalim, unde cei unsprezece ucenici împreună cu ceilalţi îi întâmpinară cu cuvintele:
34 „Domnul a înviat cu adevărat! I s-a arătat lui Petru!”
35 Atunci cei doi din Emaus istorisiră cum le apăruse Isus pe când mergeau pe drum şi cum l-au recunoscut când a frânt pâinea.
36 Şi cum povesteau ei aşa, însuşi Isus stătea în mijlocul lor şi-i salută
37 Dar întreg grupul fu cuprins de o spaimă cumplită, crezând că văd o stafie.
38 „De ce v-aţi înspăimântat?” îi întrebă el. „De ce vă îndoiţi că aş fi chiar eu? Priviţi-mi mâinile!
39 Priviţi-mi picioarele! Doar vedeţi că sunt eu. Atingeţi-mă şi convingeţi-vă că nu sunt o stafie. Căci stafiile nu au trupuri, cum bine vedeţi, că eu am!”
40 Spunând acestea, le întinse mâna ca ei să vadă semnele cuielor şi le arătă rănile de la picioare.
41 Ei erau încă în cumpănă, oscilând între bucurie şi îndoială. Atunci el îi întrebă: „Aveţi ceva de mâncare?”
42 Ei îi dădură o bucată de peşte prăjit
43 şi el o mâncă sub privirile lor.
44 Apoi zise: „Când eram cu voi înainte, nu vă aduceţi aminte ce v-am spus că tot ce s-a scris despre mine de către Moise şi profeţi precum şi în cartea Psalmilor, trebuie să se împlinească?”
45 Atunci el le deschise minţile să priceapă, în sfârşit, aceste texte numeroase din Scriptură
46 „Şi spuse: „Da, demult s-a scris că Mesia trebuie să sufere, să moară şi să învie din morţi a treia zi
47 şi că acest mesaj al mântuirii va fi dus, pornind de la Ierusalim, tuturor popoarelor: Pentru toţi cei care se întorc la mine există iertare.
48 Voi aţi asistat la împlinirea acestor profeţii.
49 Şi acum, eu voi trimite Duhul Sfânt asupra voastră, după cum a făgăduit Tatăl meu. Să nu începeţi încă să spuneţi şi altora – rămâneţi în oraş până va veni Duhul Sfânt şi vă va umple cu putere din cer.”
50 După aceea, Isus îi conduse afară, pe drumul care duce la Betania şi, ridicându-şi mâinile spre cer, îi binecuvântă.
51 Apoi începu să se înalţe în văzduh şi urcă în cer.
52 Iar ei i se închinară şi se întoarseră la Ierusalim plini de o bucurie extraordinară
53 şi erau mereu în templu, slăvindu-l pe Dumnezeu.