1 De îndată ce şi-a terminat Isus predica, s-a întors în oraşul Capernaum.
2 Tocmai în perioada aceea se îmbolnăvise şi era pe moarte cel mai destoinic rob al unui căpitan din armata romană.
3 Când a auzit căpitanul despre Isus, a trimis la el nişte evrei bătrâni cu mare vază să-l roage să vină şi să-i vindece robul.
4 Aşadar, aceştia au început să se roage stăruitor de Isus să-i însoţească la omul care-i cerea ajutor. Pe căpitan i l-au înfăţişat drept un om foarte cumsecade. „Dacă merită cineva ajutorul tău, atunci acela este căpitanul”, i-au spus ei,
5 „căci ne iubeşte pe noi, evreii, până într-acolo încât a dat din buzunarul său pentru a ni se construi o sinagogă!”
6 Isus s-a dus cu ei. Dar tocmai când să ajungă acasă, căpitanul a trimis nişte prieteni să-i spună: „Doamne, nu te mai deranja să vii până la mine, căci nu sunt vrednic de o atare cinste –
7 nici măcar să-ţi ies în întâmpinare nu merit. Rosteşte doar un cuvânt de acolo, de unde eşti, şi slujitorul se va face bine.
8 Eu ştiu, fiindcă sunt sub autoritatea ofiţerilor mei superiori şi am la rândul meu alţi oameni sub stăpânirea mea. N-am decât să spun: «Du-te!» şi se duc; sau «Vino!» şi vin; iar sclavului meu nu trebuie decât să-i zic: «Fă cutare sau cutare lucru» şi el îl va executa întocmai. Deci spune numai atât: «Vindecă-te» şi slujitorul meu se va şi însănătoşi!”
9 Isus rămase uluit, întorcându-se cu faţa spre mulţime, zise: „În tot Israelul, cu toţi evreii săi, nu am întâlnit un om care să aibă credinţa acestuia.”
10 Şi pe când s-au întors prietenii căpitanului acasă la el, l-au găsit pe sclav complet vindecat.
11 La scurt timp după aceea, Isus s-a dus împreună cu ucenicii în satul Nain, urmat fiind de nelipsitele mulţimi.
12 Pe când se apropia de poarta satului, tocmai ieşea un cortegiu funerar. Băiatul care murise era singurul fiu al unei văduve, care era acum însoţită de un mare număr de săteni.
13 Când a zărit-o Domnul, inima i s-a umplut de milă şi înţelegere pentru suferinţa ei. „Nu plânge!”, îi spuse el.
14 Apoi făcu câţiva paşi până la sicriu şi îl atinse, după care cei ce-l duceau pe umeri se opriră din mers. „Fiule”, rosti el, „vino înapoi la viaţă!”
15 Atunci băiatul se ridică în capul oaselor şi intră în vorbă cu cei din juru! său. Şi Isus îl dădu înapoi mamei sale.
16 O mare frică trecu peste mulţimea de oameni. Ei începură să înalţe laude către Dumnezeu, exclamând: „Un mare profet s-a ridicat dintre noi”, şi: „Am văzut azi mâna lui Dumnezeu la lucru în mijlocul nostru.”
17 Ştirea despre cele făcute de el în ziua aceea a cutreierat cu repeziciune de la un capăt al Iudeii la altul, până dincolo de hotare.
18 Ucenicii lui Ioan Botezătorul auziră curând despre toate faptele lui Isus. Când îi vorbiră lui Ioan despre el,
19 Ioan trimise pe doi dintre ei la Isus să-l întrebe: „Tu eşti Mesia cu adevărat? sau trebuie să-l mai aşteptăm?”
20 Cei doi ucenici îl găsiră pe Isus asaltat de o mulţime de bolnavi pe care-i vindeca –
21 tămăduia şchiopii şi orbii, izgonea duhurile rele.
22 La întrebarea lor, Isus a răspuns: „Întoarceţi-vă la Ioan şi povestiţi-i tot ce aţi văzut şi aţi auzit: cum cei orbi şi-au recăpătat vederea, cum infirmii umblă acum fără să mai şchiopăteze iar leproşii sunt complet vindecaţi. Surzii aud din nou. Morţii revin la viaţă. Şi săracii aud Vestea Bună.
23 Mai spuneţi-i de asemenea: «Binecuvântat este cel ce nu-şi pierde credinţa în mine»”
24 După ce plecară, Isus vorbi mulţimii despre Ioan. „Cine e omul acesta pe care v-aţi dus să-l vedeţi în pustiul Iudeii?”, întrebă el. „L-aţi găsit slab ca o trestie clătinată de cea mai uşoară adiere de vânt?
25 L-aţi găsit îmbrăcat în straie alese? Nicidecum! Oamenii care trăiesc în lux pot fi întâlniţi în palate, nu afară, în pustiu.
26 Dar atunci ce aţi găsit, un profet? Da, un profet, şi chiar mai mult decât un profet;
27 la el se referă Scripturile când spun: «Iată! Eu trimit mesagerul înaintea ta, să-ţi pregătească drumul».
28 În întreaga omenire nu există nici unul mai mare decât Ioan. Cu toate acestea, până şi cel mai neînsemnat cetăţean din Împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el.”
29 Toţi cei care-l auzeau pe Ioan predicând – până şi cei mai răi dintre ei – erau de acord cu faptul că cerinţele lui Dumnezeu sunt drepte, şi erau botezaţi de el.
30 Toţi, afară de farisei şi învăţătorii legii mozaice. Aceştia au respins planul lui Dumnezeu privitor la ei şi au refuzat botezul lui Ioan.
31 Şi Domnul a spus: „Cu ce să-i asemăn pe cei din generaţia actuală? Cum să-i descriu?
32 Sunt ca nişte copii ce se plâng prietenilor: «Dacă vă cântăm de nuntă, nu vă place, iar dacă vă cântăm de înmormântare, nici atât.»
33 Căci Ioan Botezătorul obişnuia să postească şi o picătură de alcool nu punea în gură, iar voi aţi zis: «Precis nu e în toate minţile».
34 Dar eu nu mă abţin nici de la mâncare, nici de la vin iar voi ziceţi: «Ce mare mâncăcios mai e Isus! Iată că şi bea! Mai mult, uite ce prieteni de soi rău are».
35 Dar înţelepciunea e justificată de toţi copiii ei.”
36 Unul din farisei l-a chemat pe Isus acasă la el la dejun şi Isus a acceptat invitaţia. Pe când s-au aşezat să mănânce,
37 o femeie care trăise o viaţă păcătoasă în oraşul acela a auzit că Isus lua masa în casa fariseului şi a adus un vas de alabastru cu un parfum foarte scump.
38 Intrând, ea a îngenuncheat la picioarele sale, în spatele lui, şi a început să plâiigă atât de tare, încât i-a udat picioarele cu lacrimile ei; apoi i le-a şters cu părul, le-a sărutat şi a turnat peste ele parfumul adus.
39 Când a văzut gazda lui Isus, fariseul, ce se petrece şi cine este femeia în cauză, şi-a zis în sinea lui: „Nu mai îmi trebuie altă dovadă că Isus nu este profet, căci dacă l-ar fi trimis cu adevărat Dumnezeu, el ar şti ce fel de femeie e asta!”
40 Atunci vorbi Isus, răspunzând gândurilor omului. „Simone”, se adresă el fariseului, „am ceva să-ţi spun.” „Gata, învăţătorule”, te ascult”, răspunse Simon.
41 Isus îi spuse o pildă: „Un om a împrumutat bani la două persoane, 12.500 lei la unul şi 1.250 lei la altul.
42 Dar nici unul din ei nu i-a putut restitui banii şi atunci, de milă, i-a iertat pe amândoi, scutindu-i de datorie. Care crezi că l-a iubit cel mai mult după aceea?”
43 „Socotesc că cel care îi datora mai mult”, a răspuns Simon. „Aşa e”, conveni Isus.
44 Apoi se întoarse spre femeie şi-i spuse lui Simon: „Vezi tu femeia aceasta îngenuncheată? Când am trecut pragul casei tale, tu nu te-ai obosit să-mi oferi apă pentru a-mi spăla picioarele de praf, dar ea mi le-a spălat cu lacrimile ei şi mi le-a şters cu părul ei.
45 N-ai binevoit să-mi dai tradiţionalul sărut de bun-venit, dar ea, de când a intrat, nu mai conteneşte să-mi sărute picioarele.
46 Tu ai neglijat acel obicei ospitalier şi nu mi-ai dat ulei de măsline să-mi ung capul, dar ea mi-a acoperit picioarele cu un parfum de mare preţ.
47 De aceea, păcatele ei – deşi multe la număr – îi sunt iertate, fiindcă ea m-a iubit mult; dar cel căruia i se iartă puţin dă dovadă de puţină iubire.
48 Şi i-a zis femeii: „Păcatele îţi sunt iertate.”
49 Atunci bărbaţii care stăteau la masă şi-au zis între ei: „Cine se crede omul acesta, de iartă păcatele peste tot?”
50 Şi Isus i-a spus femeii: „Credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace.”