1 Nu mult după aceea, Isus porni să străbată prin oraşele şi satele Galileii spre a vesti sosirea Împărăţiei lui Dumnezeu şi îi luă cu el pe cei doisprezece ucenici.
2 Veniră şi nişte femei, din care scosese demoni sau le vindecase. Printre ele se afla şi Maria Magdalena, (cea din care Isus scosese şapte draci),
3 Ioana, soţia lui Cuza (Cuza era directorul comercial al regelui Irod, răspunzând de palat şi de problemele interne ale acestuia), Suzana, precum şi multe altele care contribuiau din puţinul lor la întreţinerea lui Isus şi a ucenicilor săi.
4 Într-o zi, el dădu următoarea ilustraţie unei mari mulţimi care se aduna să-l audă vorbind – în timp ce unii erau încă pe drum, venind din alte oraşe:
5 „Un agricultor a ieşit pe ogorul lui să semene grăunţe, împrăştiind seminţele, unele au căzut pe o cărare şi au fost călcate în picioare; fiind la vedere, păsările au venit şi le-au mâncat.
6 Alte seminţe au căzut în sol puţin adânc cu strat de rocă dedesubt. Sămânţa aceasta a început să crească, dar planta s-a uscat repede şi a murit din lipsă de umezeală.
7 Alte seminţe au căzut printre scaieţi, şi tulpinile fragede au fost curând înăbuşite.
8 Altele însă au căzut în sol fertil; aceste seminţe au încolţit şi au dat o recoltă de o sută de ori cât cantitatea însămânţată.” (Pe când spunea această pildă, a adăugat: „Cine are urechi de auzit să audă!”)
9 Apostolii săi l-au rugat să le tălmăcească sensul povestirii.
10 El le-a răspuns: „Vouă vă este dat de la Dumnezeu să cunoaşteţi tâlcul acestor parabole, căci ele dezvăluie multe aspecte ale Împărăţiei lui Dumnezeu. Pe când, aceste mulţimi aud cuvintele, dar nu le înţeleg, întocmai cum au prezis profeţii din vechime.
11 „Iată tâlcul povestirii: Sămânţa e mesajul lui Dumnezeu adresat oamenilor.
12 Cărarea bătătorită, unde au căzut unele seminţe, reprezintă inimile împietrite ale celor care aud cuvintele lui Dumnezeu, dar apoi vine diavolul şi le fură, împiedicându-i să creadă şi să fie salvaţi.
13 Terenul pietros reprezintă oamenii cărora le place să asculte predici, dar nu ştiu cum se face că mesajul răzbate niciodată până în adâncul fiinţei lor şi astfel nu reuşesc să prindă rădăcini şi să crească. Ei ştiu că mesajul e adevărat şi, într-un fel, îl cred o vreme, dar când începe să bată crivăţul aspru al persecuţiilor, interesul lor se pierde.
14 Sămânţa dintre spini îi reprezintă pe aceia care ascultă şi cred cuvintele lui Dumnezeu dar a căror credinţă se stinge ulterior datorită îngrijorărilor şi bogăţiilor, precum şi din cauza răspunderilor şi a plăcerilor vieţii. Astfel, ei nu reuşesc niciodată să ajute şi pe altul să creadă Vestea Bună.
15 Dar solul cel bun reprezintă oamenii oneşti, cu inimă bună. Ei ascultă cuvintele lui Dumnezeu şi rămân credincioşi lor, răspândindu-le cu statornicie şi la alţii, care în curând ajung să creadă şi ei.”
16 Altă dată el a întrebat: „Unde s-a mai pomenit ca cineva să aprindă o lampă şi apoi să o acopere, nelăsând-o să lumineze? Nu, lămpile se aşează sub cerul liber unde pot fi văzute de toţi.
17 Aceasta ilustrează faptul că într-o zi tot ce zace în inimile oamenilor va fi adus la lumină şi făcut cunoscut tuturor.
18 Deci luaţi seama cum ascultaţi, căci oricui are i se va mai da; iar celui care nu are i se va lua până şi ceea ce îşi închipuie că înrudirea de stnge şi cea spirituală
19 Odată, când au venit mama şi fraţii lui să-l vadă, nu au putut să pătrundă în casa unde se afla el, din pricina mulţimilor.
20 Când a auzit Isus că ei sunt afară şi doresc să-l vadă,
21 a făcut observaţia următoare: „Mama mea şi fraţii mei sunt toţi aceia care aud mesajul lui Dumnezeu şi i se supun.”
22 Cam tot în vremea aceea, într-o zi, pe când se afla împreună cu ucenicii într-o barcă, Isus le-a propus să treacă de cealaltă parte a lacului.
23 În timpul traversării, el s-a întins şi a aţipit puţin, timp în care s-a stârnit un vânt puternic. Curând s-a iscat o furtună cumplită care ameninţa să-i scufunde, astfel că se aflau în mare primejdie.
24 Ucenicii s-au dus la el şi l-au trezit strigând: „Învăţătorule, învăţătorule, ne scufundăm!” Atunci el vorbi furtunii: „Linişteşte-te”, porunci el, şi numaidecât vântul şi valurile se potoliră, şi totul se calmă.
25 Apoi îi întrebă: „Unde vă este credinţa?” Ucenicii trăiră un sentiment de spaimă şi de veneraţie în acelaşi timp, şi se întrebau uimiţi: „Cine este omul acesta, de până şi vânturile şi valurile îl ascultă?”
26 Astfel, sosiră dincolo, în ţinutul Gherasenilor de pe malul celălalt al lacului Galileii.
27 Pe când cobora din barcă, îi ieşi în întâmpihare un om din Gadara, ce era de multă vreme posedat de demoni. Rămas fără adăpost şi despuiat, el trăia într-un cimitir, printre morminte.
28 De îndată ce-l zări pe Isus, scoase un ţipăt ascuţit şi se aruncă la picioarele sale, urlând: „Ce ai cu mine, Isuse, Fiul Dumnezeului Celui Prea înalt? O, te rog, îndură-te şi nu mă chinui!”
29 Căci Isus îi poruncise deja demonului să-l părăsească. Demonul acesta pusese de multe ori stăpânire pe om, aşa încât, chiar atunci când era legat în lanţuri, le rupea cât ai bate din palme şi o apuca orbeşte spre deşert, fiind complet sub influenţa demonului.
30 „Care îţi este numele?” întrebă Isus demonul. „Legiune”, răspunseră ei – căci omul era plin cu miile de ei.
31 Ei se tot rugau de el să nu le poruncească să meargă în Abis.
32 Prin apropiere păştea o turmă de porci pe coasta muntelui şi demonii l-au implorat să le îngăduie să intre în porci. Isus le-a dat voie.
33 Aşa că, l-au părăsit pe om şi au intrat în porci, după care întreaga turmă s-a năpustit numaidecât la vale, prăbuşindu-se peste stâncă în lacul de la poalele muntelui, înecându-se.
34 Porcarii au luat-o la fugă spre oraşul din apropiere, comunicând vestea tuturor celor care le ieşeau în cale.
35 Curând apăru o mulţime de oameni să vadă cu ochii lor ce s-a întâmplat şi dădură peste omul care fusese posedat de demoni, aşezat acum liniştit la picioarele lui Isus, îmbrăcat şi în deplinătatea facultăţilor sale mintale! O mare spaimă puse stăpânire pe întreaga mulţime.
36 Atunci, cei care văzuseră cum s-au petrecut lucrurile au început să istorisească vindecarea posedatului.
37 Şi toţi l-au rugat pe Isus fierbinte să plece şi să-i lase în pace (căci îi răzbise o spaimă cumplită). Isus se întoarse la barcă şi trecu de cealaltă parte a lacului.
38 Omul care fusese posedat de demoni se ruga stăruitor să-l lase şi pe el să vină, dar Isus îi interzise.
39 „Întoarce-te la familia ta”, îi zise el, „şi spune-le ce lucru minunat a făcut Dumnezeu pentru tine.” Aşa că el porni prin tot oraşul, povestind tuturor ce mare minune a făcut Isus cu el.
40 De cealaltă parte a lacului, mulţimile l-au primit pe Isus cu braţele deschise, deoarece îl aşteptase îndelung.
41 În acest timp, un alt om, pe nume Iair, din conducerea sinagogii evreieşti, a venit şi a căzut la picioarele lui Isus, implorându-l să-i facă o vizită acasă
42 întrucât singurul său copil – o fetiţă de doisprezece ani – era pe moarte. Isus a plecat cu el, croindu-şi anevoie drum prin mulţime.
43 Mergând ei aşa, s-a apropiat din spate o femeie care dorea să se vindece şi l-a atins. Sărmana de ea, avea o scurgere de sânge care nu contenea de doisprezece ani şi nu putea găsi leac nicăieri (deşi cheltuise tot ce avea cu medicii).
44 Dar în clipa în care se atinse de poala hainei lui Isus, hemoragia încetă.
45 „Cine m-a atins?”, întrebă Isus. Toţi negară că ar fi făcut aşa ceva, iar Petru mai adăugă: „Învăţătorule, toată mulţimea asta te îmbulzeşte din toate părţile…”
46 Dar Isus îi răspunse: „Ba nu; cineva m-a atins în mod intenţionat, căci am simţit cum iese din mine o putere vindecătoare.”
47 Când şi-a dat seama femeia că Isus ştie, a început să tremure şi a căzut în genunchi la picioarele lui, spunându-i de ce se atinsese de el şi că acum este sănătoasă.
48 „Fiică”, îi zise el, „credinţa ta te-a vindecat. Du-te în pace.”
49 Pe când vorbea încă, a sosit un mesager din casa lui Iair cu ştirea că fetiţa a murit. „Gata, s-a dus,” îi spuse el tatălui fetei, „nu mai are nici un rost să-l deranjezi pe învăţător, în cazul acesta.”
50 Dar Isus, când a auzit ce s-a întâmplat, i-a spus tatălui: „Nu te teme! Ai numai credinţă în mine, şi toate vor fi în ordine.”
51 Când au ajuns acasă, Isus n-a dat voie nimănui să intre în odaie, decât lui Petru, Iacob şi Ioan, şi părinţilor fetiţei.
52 Casa era plină de oameni care boceau, dar el porunci: „Încetaţi cu plânsul! Ea nu e moartă, ci doar adormită!”
53 Faptul a stârnit râsete şi ironii, deoarece toţi ştiau că e moartă.
54 Atunci Isus o prinse de mână şi-i vorbi: „Ridică-te, fetiţo!”
55 În acel moment, viaţa reveni în trupul ei şi fetiţa sări în picioare. „Daţi-i ceva să mănânce!”, spuse el.
56 Părinţii ei erau copleşiţi de fericire, dar Isus le puse în vedere să nu dea nimănui amănunte despre cele întâmplate.