1 Îtr-o zi, Isus îi adună pe cei doisprezece ucenici şi le dădu autoritate asupra tuturor demonilor – puterea de a-i izgoni – şi de a vin deca toate bolile.
2 Apoi îi trimise să spună tuturor despre venirea Împărăţiei lui Dumnezeu şi să tămăduiască pe bolnavi.
3 „Să nu luaţi cu voi nici măcar toiag de drum”, le spuse el, „nici traistă, nici hrană, nici bani. Nici măcar o haină în plus să nu luaţi.
4 Trageţi doar la o singură casă când sosiţi într-un sat şi rămâneţi acolo.
5 Dacă, la intrarea voastră într-un oraş, locuitorii nu vor să vă asculte când le vorbiţi, întoarceţi-vă numaidecât şi plecaţi mai departe, scuturându-vă praful de pe picioare la plecare, spre mărturie împotriva lor.”
6 Şi ucenicii porniră prin sate, predicând Evanghelia şi vindecând bolnavii.
7 Când au ajuns la urechile lui Irod, guvernatorul, veşti despre minunile săvârşite de Isus, el a rămas îngrijorat şi intrigat, fiindcă unii ziceau: „Este Ioan Botezătorul revenit printre cei vii”;
8 iar alţii spuneau: „Este Ilie ori vreun alt profet de demult înviat din morţi.” Zvonurile acestea circulau în lungul şi-n latul ţării.
9 „Doar i-am tăiat capul lui Ioan”, spunea Irod, „atunci cine este cel despre care aud toate aceste lucruri?” Şi făcea tot posibilul să-l poată vedea cândva.
10 După ce s-au întors apostolii la Isus, înştiinţându-l despre tot ce făcuseră, el plecă fără veste cu ei la Betsaida.
11 Dar mulţimile aflară încotro se îndreaptă şi se luară după el. Isus le primea cu bucurie, vorbindu-le iarăşi despre Împărăţia lui Dumnezeu şi tămăduindu-i pe cei suferinzi.
12 Îtr-un târziu, când deja se însera, apostolii au venit la el şi l-au îndemnat să trimită oamenii prin satele şi gospodăriile învecinate, să găsească de mâncare şi de dormit pentru noapte. „Căci”, ziceau ei, „aici în desert nu se găseşte nimic de mâncare.”
13 Dar Isus le răspunse: „Hrăniţi-i voi!” „Cum asta! Noi nu avem decât cinci pâini şi doi peşti pentru toţi câţi suntem aici”, protestară ei, „sau poate vrei să mergem şi să cumpărăm hrană pentru tot poporul acesta?”
14 Căci se aflau acolo vreo cinci mii de oameni. „Spuneţi-le să se aşeze pe iarbă în grupuri de câte cincizeci”, răspunse Isus.
15 Şi aşa făcură.
16 Isus luă cele cinci pâini şi cei doi peşti, îşi îndreptă privirile spre cer şi mulţumi. Apoi rupse bucăţi pe care ucenicii să le pună înaintea oamenilor.
17 Şi toţi mâncară pe săturate. Cu toate acestea, la urmă se strânseră douăsprezece coşuri cu firimiturile care au rămas!
18 Într-o zi, pe când se ruga singur şi ucenicii erau pe undeva prin apropiere, Isus se duse la ei şi-i întrebă: „Cine zic oamenii că sunt eu?”
19 „Ioan Botezătorul”, îi răspunseră ei, „sau poate Ilie ori vreunul din ceilalţi profeţi de demult, care a înviat din morţi.”
20 „Dar voi cine credeţi că sunt?”, întrebă din nou Isus. Petru răspunse: „Mesia – Cristosul lui Dumnezeu!”
21 El le dădu porunci stricte să nu discute cu nimeni despre aceasta.
22 „Căci trebuie să sufăr mult”, zise el, „şi trebuie să fiu respins de conducătorii evrei – de bătrâni, de mai marii preoţilor şi învăţătorii legii – şi să fiu omorât; iar după trei zile voi învia!”
23 Apoi le spuse tuturor: „Oricine doreşte să mă urmeze va trebui să lase deoparte dorinţele sale şi comoditatea sa şi să-şi poarte crucea în fiecare zi, rămânând strâns legat de mine!
24 Oricine îşi va pierde viaţa de dragul meu, şi-o va salva, dar oricine ţine morţiş să-şi păstreze viaţa şi-o va pierde.
25 Şi ce folos e să câştigi toată lumea, dacă, în schimb, te pierzi pe tine însuţi?
26 Când eu, Fiul omului, voi veni în slava mea şi în slava Tatălui şi a sfinţilor îngeri, îmi va fi ruşine atunci de toţi cei cărora acum le este ruşine de mine şi de cuvintele mele.
27 Dar iată ce vă spun: unii din voi, cei care staţi chiar acum aici, nu veţi muri până când nu veţi vedea Împărăţia lui Dumnezeu!”
28 Opt zile mai târziu, Isus îi luă cu el pe Petru, Iacob şi Ioan şi urcă pe munte să se roage.
29 Pe când se ruga, faţa începu să-i strălucească iar hainele i se făcură albe, sclipitoare, de nu te puteai uita la ele.
30 Apoi apărură doi bărbaţi – Moise şi Ilie – care începură să discute cu el!
31 Învăluiţi în slavă şi splendoare, ei discutară despre moartea lui, ce urma să aibă loc la Ierusalim conform planului rânduit de Dumnezeu.
32 Petru şi ceilalţi fură cuprinşi de toropeală şi aţipiră. Trezindu-se, îl văzură pe Isus învăluit de slava şi lumina puternică ce îl înconjura, şi pe cei doi bărbaţi care erau cu el.
33 Pe când se pregăteau Moise şi Ilie să plece, Petru, năuc de-a binelea, nemaiştiind ce spune, scăpă cuvintele: „Învăţătorule, ce minunat e! O să ridicăm aici trei colibe – una pentru tine, una pentru Moise şi alta pentru Ilie!”
34 Dar pe când rostea aceste cuvinte, un nor luminos se formă deasupra lor; şi îi cuprinse groaza când norul îi acoperi.
35 Atunci un glas din nor zise: „ACESTA e Fiul meu, Alesul meu; de EL să ascultaţi!”
36 Când vocea se stinse, Isus se afla singur cu ucenicii. Ei n-au spus nimănui ce au văzut acolo, decât la mult timp după aceea.
37 A doua zi, pe când coborau de pe deal, o mare mulţime le ieşi în întâmpinare
38 şi un om din gloată îi strigă: „Învăţătorule, băiatul acesta de lângă mine e singurul meu fiu.
39 Un drac îl apucă mereu, făcându-l să ţipe; şi-l aruncă în asemenea convulsii, că face numai spume la gură; îl loveşte încontinuu şi o clipă nu-l lasă în pace.
40 „O, cum i-am mai rugat pe ucenici să izgonească demonul din el, dar n-au putut.”
41 „Ah, încăpăţânaţi şi necredincioşi ce sunteţi”, strigă Isus ucenicilor săi. „Cât timp să vă mai suport? Aduceţi-l încoace!”
42 Pe când se apropia băiatul, demonul îl doborî la pământ şi-l aruncă într-o zvârcolire cumplită. Dar Isus porunci dracului să iasă afară şi vindecă băiatul, redându-l părintelui său.
43 O mare teamă îi cuprinse pe oameni la vederea acestei demonstraţii a puterii lui Dumnezeu. Între timp, pe când apostolii comentau uluiţi faptele sale extraordinare, Isus le vorbi:
44 „Fiţi atenţi la mine şi reţineţi ce vă spun. Eu, Fiul omului, urmează să fiu trădat.”
45 Dar ucenicii nu-şi dădură seama la ce se referea, întrucât minţile lor nu erau încă luminate, şi s-au temut să-i ceară lămuriri.
46 Numaidecât se iscă o discuţie aprinsă între ei, pentru a stabili care va fi cel mai mare în viitoarea Împărăţie.
47 Dar Isus le ştia gândurile. De aceea luă un copilaş lângă el
48 şi vorbi: „Oricine are grijă de un copilaş ca acesta, de mine are grijă! Şi oricine mă slujeşte pe mine îl slujeşte pe Dumnezeu, care m-a trimis. Grija voastră pentru alţii e măsura măririi voastre.”
49 „Învăţătorule,” spuse Ioan, „noi l-am văzut pe unul făcând uz de numele tău pentru a izgoni demoni, şi i-am spus să înceteze. La urma urmei, nu face parte din grupul nostru.”
50 Dar Isus îi zise: „Nu trebuia să faci aşa. Căci oricine nu este împotriva voastră este, de fapt, în favoarea voastră.”
51 Cum se apropia momentul înapoierii sale le cer, el se îndrepta tot mai sigur spre Ierusalim.
52 Într-o zi trimise înainte nişte mesageri să rezerve camere într-un sat samaritean.
53 Dar locuitorii acelui sat refuzară să aibă de-a face cu ei, fiindcă mergeau în direcţia Ierusalimului.
54 Când sosi vestea despre cele întâm-plare, Iacob şi Ioan se adresară lui Isus cu întrebarea: „Învăţătorule, să poruncim să se coboare foc din cer peste ei?”
55 Isus însă se întoarse spre ei şi-i mustră, „Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi,
56 căci Fiul omului n-a venit să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască. Şi apoi au plecat mai departe, spre alt sat.
57 Pe drum cineva i-a spus lui Isus: „Eu te voi urma peste tot, oriunde vei merge.”
58 Dar Isus îi răspunse: „Nu uita că eu n-am nici măcar un loc unde să-mi pun capul. Vulpile au vizuini şi păsările cuiburi dar eu, Fiul omului, nu am nici un cămin pe pământ.”
59 Altă dată, când l-a poftit pe unul să vină cu el şi să-i fie ucenic, omul s-a învoit – dar a vrut să aştepte până-i moare tatăl.
60 Isus a răspuns: „Lasă-i pe cei lipsiţi de viaţă veşnică să se preocupe de asemenea lucruri. Datoria ta este de a veni şi de a predica lumii întregi despre sosirea Împărăţiei lui Dumnezeu.
61 Un altul i-a zis: „Da, Doamne, voi veni negreşit dar mai întâi lasă-mă să le cer voie celor de-acasă.”
62 Isus însă îi spuse: „Oricine se lasă abătut de la misiunea pe care i-o încredinţez nu este vrednic de Împărăţia lui Dumnezeu.”