1 Apoi părăsi Capernaumul, îndreptându-se spre hotarele de sud ale Iudeii, în regiunea de la răsărit de râul Iordan. Şi, ca întotdeauna, n-au lipsit mulţimile, pe care el, ca de obicei, le învăţa.
2 Au venit nişte farisei şi l-au întrebat: „Aprobi divorţul?” Fireşte, voiau să-l prindă în cursă.
3 „Ce spune Moise referitor la divorţ?” îi întrebă Isus.
4 „El spune că divorţul e legal”, răspunseră ei. „Zice că bărbatul nu are decât să-i dea soţiei o scrisoare de despărţire.”
5 „Şi de ce spune aşa?” întrebă Isus. „Am să vă spun eu de ce: este o concesie pentru inimile voastre împietrite.
6 Categoric însă că aceasta nu e calea lui Dumnezeu. Căci de la bun început el i-a făcut pe bărbat şi femeie să fie uniţi pentru totdeauna prin căsătorie;
7 de aceea, urmează ca bărbatul să-şi lase tatăl şi mama,
8 şi el şi soţia să fie uniţi, aşa încât să nu mai fie doi, din acel moment, ci unul singur.
9 Şi nici un om nu are voie să despartă ceea ce Dumnezeu a unit.”
10 Mai târziu, când a rămas singur cu ucenicii în casă, ei au deschis din nou subiectul acesta.
11 El le-a spus: „Când un bărbat divorţează de soţie pentru a se căsători cu alta, comite adulter împotriva ei.
12 Iar dacă o soţie divorţează de soţul ei şi se recăsătoreşte, şi ea comite adulter.”
13 Odată, când nişte mame şi-au adus copiii la Isus pentru a fi binecuvântaţi, ucenicii, cu degetul la buze, le-au făcut semn să nu-l deranjeze.
14 Dar când a văzut Isus ce se întâmplă, tare nu i-a plăcut de ucenici şi le-a zis: „Lăsaţi copiii să vină la mine, căci a unora ca ei este Împărăţia lui Dumnezeu. Nu-i alungaţi!
15 Vă spun cu toată hotărârea, că oricine refuză să vină la Dumnezeu ca un copilaş în veac nu va fi lăsat să intre în Împărăţia sa.”
16 Apoi luă copiii în braţe, îşi puse mâinile peste capetele lor şi-i binecuvântă.
17 Tocmai pe când se pregătea să pornească într-o călătorie, veni la el în fugă un om, care îngenunche şi-l întrebă: „Bunule învăţător, ce să fac ca să ajung în cer?”
18 „De ce mă numeşti bun?” întrebă Isus. „Numai Dumnezeu este cu adevărat bun.
19 Cât priveşte întrebarea ta, ce să spun – cunoşti poruncile: nu ucide, nu comite adulter, nu fura, nu minţi, nu înşela, respectă-ţi tatăl şi mama.”
20 „Învăţătorule, nu am călcat nici măcar o dată vreuna din aceste legi”, răspunse omul.
21 Privindu-l, Isus simţi o iubire adevărată pentru el. „Un singur lucru îţi mai lipseşte”, îi spuse el: „du-te şi vinde tot ce ai şi dă la săraci; vei avea o comoară în cer. Vino apoi şi urmează-mă.”
22 Atunci omul se posomorî la faţă şi plecă, pentru că era foarte bogat.
23 Isus îl urmări cu privirea, apoi se îndreptă spre ucenici şi le spuse: „Este aproape imposibil ca bogaţii să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.”
24 Cuvintele acestea îi uimiră. Astfel, Isus reluă ideea: „Cât de greu este pentru cei ce se bizuie pe bogăţii să intre în Împărăţia lui Dumnezeu!
25 Este mai lesne să treacă o cămilă prin urechile unui ac decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dummezeu.”
26 Ucenicilor nu le venea să creadă „Atunci cine mai poate fi mântuit?” întrebară ei.
27 Isus îi privi ţintă şi spuse: „Pentru om asta e imposibil, dar nu pentru Dumnezeu, căci toate sunt cu putinţă la Dumnezeu.”
28 Atunci Petru începu să înşire toate lucrurile la care renunţaseră el şi ceilalţi ucenici. „Am lăsat totul pentru a te urma”, spuse el.
29 Dar Isus răspunse: „Vă asigur că n-a renunţat nimeni la ceva – casă, fraţi, surori, mamă, tată, copii sau avere – din dragoste pentru mine şi pentru a vesti Evanghelia,
30 fără să nu i se dea înapoi de o sută de ori pe atâta: case, fraţi, surori, mame, copii şi pământ – dar şi necazuri! Toate acestea vor fi ale lui aici pe pământ, iar în lumea de apoi va avea viaţă veşnică.
31 Mulţi din cei dintâi aici vor fi cei din urmă dincolo şi mulţi din cei din urmă aici vor fi dincolo cei dintâi.”
32 În acest timp se aflau pe drumul care duce la Ierusalim şi Isus mergea înaintea lor, la o oarecare distanţă. Ucenicii îl urmau tulburaţi. Chemându-i la el, Isus le descrise încă o dată tot ce avea să i se întâmple la sosirea în Ierusalim.
33 „Când vom ajunge acolo”, le spuse el, „Eu, Fiul omului, voi fi arestat şi dus în faţa mai marilor preoţilor şi a conducătorilor evrei, care mă vor condamna la moarte şi mă vor preda romanilor pentru a fi ucis.
34 Mă vor batjocori şi mă vor scuipa, mă vor bate cu bicele lor şi mă vor ucide; dar după trei zile voi învia.”
35 Atunci Iacob şi Ioan, fiii lui Zebedei, se apropiară şi i se adresară cu o voce scăzută: „Învăţătorule, spuseră ei, am dori să ne faci un hatâr.”
36 „Ce anume?” îi întrebă el.
37 „Noi am dori să ocupăm tronurile de lângă tine în Împărăţia ta,” spuseră ei, „unul la dreapta şi altul la stânga ta!”
38 Isus le răspunse: „Nu ştiţi ce cereţi! Sunteţi voi în stare să beţi din cupa amară a durerii din care trebuie să beau eu? Sau să fiţi botezaţi cu botezul suferinţei cu care trebuie să fiu eu botezat?”
39 „Sigur că suntem!” ziseră ei. Şi Isus adăugă: „Într-adevăr, veţi bea din paharul meu şi veţi fi botezaţi cu botezul meu.
40 Dar eu nu am dreptul să vă aduc pe tronurile de lângă mine. Lucrul acesta e stabilit deja.”
41 Când au aflat ceilalţi ucenici ce ceruseră Iacob şi Ioan, s-au indignat foarte tare.
42 Aşa că Isus îi chemă la el şi le spuse: „Aşa cum ştiţi, regii şi cei mari de pe pământ fac pe grozavii faţă de oameni.
43 Dar între voi e altfel. Oricine vrea să fie mare între voi trebuie să fie slujitorul celorlalţi.
44 Şi oricine vrea să fie cel mai mare dintre voi trebuie să fie sclavul tuturor.
45 Deoarece, nici chiar eu, Fiul omului, nu mă aflu aici ca să mi se slujească, ci să-i ajut pe alţii şi să-mi dau viaţa pentru răscumpărarea multora.”
46 Apoi au ajuns la Ierihon. Mai târziu, pe când părăseau oraşul, o mare mulţime de oameni se luă după ei. S-a întâmplat ca un cerşetor orb, pe nume Bartimeu, (fiul lui Timeu) să stea pe marginea drumului tocmai când trecea Isus pe acolo.
47 Când a auzit Bartimeu că Isus din Nazaret e prin apropiere, a început să strige tare: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”
48 „Taci!” ţipară câţiva la el. Dar el a început să strige şi mai tare: „O, Fiul lui David, ai milă de mine!”
49 Când îl auzi Isus, se opri locului în drum şi zise: „Spuneţi-i să vină încoace.” Atunci îi strigară orbului: „Haide, curaj! Ridică-te, căci te cheamă la el!”
50 Bartimeu smulse de pe el haina, o aruncă cât colo şi se repezi spre Isus.
51 „Ce vrei să-ţi fac?” întrebă Isus. „O, învăţătorule”, spuse orbul, „doresc să văd!”
52 Isus îi zise atunci: „Bine, aşa va fi! Credinţa ta te-a vindecat.”Orbul îşi recapătă vederea imediat şi porni în urma lui Isus.