1 Isus a continuat, spunând ucenicilor: „Unii din voi, cei prezenţi aici, nu vor muri până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind cu mare putere!”
2 La şase zile după aceasta Isus i-a luat pe Petru, Iacob şi Ioan pe vârful unui munte. Nu mai era nimeni acolo. Deodată faţa a început să-i strălucească de slavă
3 şi hainele i s-au făcut albe de nu te puteai uita la ele, cum niciodată nu s-ar fi putut face printr-un procedeu pământesc.
4 Atunci au apărut Ilie şi Moise şi au stat de vorbă cu Isus.
5 „Învăţătorule, dar asta e minunat!” exclamă Petru. „O să facem aici trei colibe, câte una pentru fiecare din voi…”
6 Spusese acestea doar ca să se afle în vorbă, fiindcă intrase o spaimă cumplită în el şi nu mai ştia ce să zică.
7 Însă pe când rostea aceste cuvinte, un nor îi învălui, ascunzând soarele şi o voce din nor zise: „Acesta e Fiul meu prea iubit, de EL să ascultaţi!”
8 Apoi priviră deodată înjur şi iată că Moise şi Ilie nu mai erau – rămăsese doar Isus cu ei.
9 Pe când coborau coasta muntelui, el le spuse să nu pomenească vreodată ce au văzut până când va fi înviat din morţi.
10 Aşadar ei au păstrat acest secret, deşi vorbeau adesea despre el, întrebându-se ce voise Isus să spună prin: „înviat din morţi.”
11 Începură să-l întrebe despre un lucru pe care îl tot pomeneau conducătorii religioşi ai evreilor, anume că Ilie trebuie să se întoarcă înainte de venirea lui Mesia.
12 Isus conveni că mai întâi trebuie să vină Ilie pentru a pregăti calea – şi spuse că, de fapt, el a venit deja,
13 dar că „i-au făcut ce au vrut ei”, exact aşa cum prevestiseră profeţii.
14 La poalele muntelui găsiră o mare mulţime împrejurul celorlalţi nouă ucenici, care erau prinşi într-o discuţie cu nişte conducători evrei.
15 Mulţimea îl privi temătoare pe Isus cum venea spre ea şi apoi alergă în întâmpinarea sa.
16 „Ce s-a întâmplat?” întrebă el.
17 Un bărbat din mulţime luă cuvântul, spunând: „Învăţătorule, mi-am adus fiul să-l vindeci, căci nu poate vorbi, fiindcă e posedat de un demon.
18 Şi ori de câte ori pune demonul stăpânire pe el, îl izbeşte de pâmânt, făcându-l să spumege la gură, să scrâşnească din dinţi şi să se înţepenească tot. M-am rugat de ucenicii tăi să izgonească demonul, dar n-au putut face acest lucru.”
19 Isus spuse ucenicilor săi: „Ah, ce mică vă e credinţa! Câtă vreme mai trebuie să stau cu voi ca să credeţi? Câtă răbdare să mai am cu voi? Aduceţi-l la mine.”
20 Şi îi aduseră băiatul, dar când îl văzu demonul pe Isus, îl zgâlţâi îngrozitor pe copil, care căzu la pământ, zvârcolindu-se cu spume la gură.
21 „De câtă vreme e aşa?” îl întrebă Isus pe părintele copilului. Acesta răspunse: „De când era mic de tot.
22 Şi demonul îl face să cadă în foc ori în apă, ca să-l omoare. O, ai milă de noi şi fă ceva dacă poţi.”
23 „Dacă pot?” întrebă Isus. „ORICE e posibil dacă ai credinţă.”
24 Tatăl răspunse numaidecât: „Dar eu AM credinţă; o ajută-mă numai să am mai MULTĂ!”
25 Când văzu Isus că se îngroaşă rândurile mulţimii, certă demonul. „O, demon de surzenie şi muţenie,” spuse el, „îţi poruncesc să ieşi din copilul acesta şi să nu mai intri în el niciodată!”
26 Atunci demonul scoase un ţipăt groaznic, zgâlţâindu-l pe copil din nou, după care îl părăsi. Băiatul însă zăcea fără vlagă, livid şi, după toate aparenţele, mort. Un murmur trecu prin mulţime: „A murit.”
27 Dar Isus îl luă de mână şi-l ajută să se ridice şi să se ţină pe picioare până îşi reveni complet!
28 După aceea, când Isus rămase singur cu ucenicii în casă, ei îl întrebară: „Noi de ce n-am putut izgoni demonul?”
29 Isus răspunse: „Cazuri ca acesta necesită rugăciune şi post.”
30 Părăsind regiunea aceea, porniră prin Galileea, unde Isus încercă să evite lumea, cu scopul de a petrece mai mult timp cu ucenicii, învăţându-i.
31 Obişnuia să le spună: „Eu, Fiul omului, voi fi trădat şi ucis iar la trei zile după aceea voi învia.”
32 Dar ei nu înţelegeau şi se temeau să întrebe la ce se referă.
33 Şi astfel au ajuns la Capernaum. După ce se instalară în casa în care urmau să stea, el îi întrebă: „Despre ce vorbeaţi între voi când veneam pe drum?”
34 Dar lor le era ruşine să răspundă, căci avuseseră discuţii contradictorii, căutând să afle cine e cel mai mare dintre ei.
35 El se aşeză, îi chemă în jurul său şi le spuse: „Oricine vrea să fie cel mai mare trebuie să fie cel mai mic, slujitorul tuturor!”
36 Apoi aşeză un copilaş între ei şi, luându-l în braţe, le spuse:
37 „Oricine primeşte cu drag, în numele, meu un copilaş ca acesta pe mine mă primeşte şi oricine mă primeşte pe mine îl primeşte pe Tatăl meu, care m-a trimis!”
38 Unul din ucenicii săi, Ioan, îi spuse într-o zi: „Învăţătorule, am văzut un om care făcea uz de numele tău pentru a izgoni demoni dar i-am spus să nu mai facă acest lucru, căci nu este din grupul nostru.”
39 „Nu-i interziceţi,” spuse Isus. „Fiindcă nici unul din cei care fac minuni în numele meu nu se va întoarce curând împotriva mea.
40 Oricine nu este împotriva noastră este cu noi.
41 Dacă vă dă cineva şi un pahar de apă, din pricină că sunteţi ai lui Cristos, adevărat vă spun că acela nu-şi va pierde răsplata.
42 Dar dacă cineva face pe unul din micuţii aceştia care cred în mine să-şi piardă credinţa, ar fi mai bine pentru acel om dacă i s-ar lega de gât o piatră uriaşă de moară şi ar fi aruncat în mare.
43 Dacă mâna ta face rău, tai-o. Mai bine să trăieşti în veci cu o singură mână,
44 decât să fii aruncat în focul de nestins al iadului cu două.
45 Dacă piciorul te duce la păcat, taie-l. Mai bine şchiop, dar să trăieşti în veci,
46 decât să ai două picioare care te duc în iad.
47 Şi dacă ochiul tău e păcătos, scoate-l. Mai bine să intri în Împărăţia lui Dumnezeu chior, decât să ai doi ochi cu care să vezi flăcările iadului,
48 acolo unde viermele nu moare niciodată şi focul nu se stinge nicicând –
49 unde toţi sunt săraţi cu foc.
50 Sarea bună nu mai are valoare dacă-şi pierde sărătura; nu mai poate da gust la nimic. Deci aveţi grijă să nu vă pierdeţi aroma! Trăiţi în pace unii cu alţii.”