1 Din nou s-a strâns o mulţime imensă în jurul său, pe ţărmul mării, în timp ce vorbea, aşa că Isus s-a urcat într-o barcă, s-a aşezat în ea şi a vorbit de pe mare.
2 Metoda sa curentă de a-i învăţa pe oameni era de a le istorisi pilde. Iată una din ele:
3 „Ascultaţi! Un agricultor s-a hotărât să semene nişte grăunţe. În timp ce le împrăştia pe ogor,
4 unele au căzut pe o cărare, şi fiindcă pământul era bătătorit, au venit păsările şi le-au ciugulit pe toate.
5 Altele au căzut pe un sol subţire, cu substrat de rocă. Seminţele au prins rădăcini destul de repede,
6 dar s-au ofilit numaidecât sub bătaia razelor de soare şi au murit, întrucât rădăcinile nu aveau hrană destulă.
7 Alte seminţe au căzut printre spini, care, crescând mult mai repede, le-au năpădit cu totul şi seminţele n-au mai ajuns să dea rod.
8 Dar câteva seminţe au căzut în sol bun şi au dat o producţie de treizeci de ori cât cantitatea însămânţată – ba, unele au dat chiar de şaizeci şi de o sută de ori pe atâta!
9 Cine are urechi de auzit să audă!”
10 După aceea, când a rămas singur cu cei doisprezece şi ceilalţi ucenici, ei l-au întrebat: „Care este tâlcul povestirii tale?”
11 El a răspuns: „Vouă vi s-a dat să cunoaşteţi secretele Împărăţiei lui Dumnezeu, care altora le sunt ascunse.
12 După cum spune profetul Isaia: «Cu toate că văd şi aud, ei nu vor pricepe şi nu se vor întoarce la Dumnezeu, şi nu vor fi iertaţi de păcatele lor.»
13 Dar dacă voi nu înţelegeţi această ilustraţie simplă, ce-o să vă faceţi cu celelalte pe care am să vi le mai spun?
14 Agricultorul despre care am vorbit este oricine duce mesajul lui Dumnezeu altora, încercând să semene sămânţă bună în vieţile lor.
15 Cărarea bătătorită, pe care au căzut o parte din seminţe, reprezintă inimile împietrite ale unora dintre cei ce aud mesajul lui Dumnezeu; îndată însă vine Satan, încercând să-i facă să uite Cuvântul vestit.
16 Terenul pietros reprezintă inimile acelora care ascultă mesajul cu bucurie,
17 dar, asemenea plantelor tinere semănate pe un astfel de teren, rădăcinile lor nu ajung prea adânc şi, deşi la început toate par să meargă strună, de îndată ce vine prigoana, se ofilesc.
18 Terenul spinos reprezintă inimile oamenilor care ascultă Vestea Bună şi o primesc,
19 dar, cât ai bate din palme, intervin atracţiile acestei lumi şi desfătările bogăţiei, goana după succes şi vraja lucrurilor frumoase şi înăbuşă mesajul lui Dumnezeu din inimile lor, făcându-l neroditor.
20 Dar solul bun reprezintă inimile acelora care acceptă mesajul lui Dumnezeu cu adevărat şi produc o recoltă îmbelşugată pentru Dumnezeu – de treizeci, de şaizeci sau chiar de o sută de ori cât s-a sădit în inimile lor.”
21 Apoi el îi întrebă: „Când aprinde cineva o lampă, o acoperă oare, ca să împiedice lumina să se răspândească? Fireşte că nu! Lumina nu s-ar mai vedea şi lampa n-ar mai fi de nici un folos. Lampa se aşează într-un loc potrivit, pentru a lumina în jur şi a fi de folos, împlinindu-şi astfel rostul.
22 Tot ce este ascuns în prezent va ieşi într-o zi la iveală.
23 Dacă aveţi urechi, ascultaţi!
24 Şi aveţi grijă să puneţi în practică ceea ce auziţi. Cu cât veţi face mai mult aşa, cu atât veţi înţelege mai bine ceea ce vă spun.
25 Celui ce are i se va mai da; celui ce nu are i se va lua până şi ce are.”
26 „Iată încă o parabolă ilustrând natura Împărăţiei lui Dumnezeu: Un agricultor şi-a semănat ogorul şi
27 după aceea a plecat. Pe măsură ce treceau zilele, grânele creşteau – fără să fie nevoie de ajutorul lui.
28 Căci solul era acela care le făcea să crească. La început, a răsărit un firicel, mai apoi s-a format spicul de grâu şi, în cele din urmă, s-au copt grăunţele.
29 Atunci a venit şi agricultorul cu secera şi a recoltat grâul.”
30 Isus a întrebat apoi: „Cum să descriu Împărăţia lui Dumnezeu? Prin ce pildă s-o ilustrez?
31 Ea este ca o sămânţă minusculă de muştar. Deşi este una din seminţele cele mai mici,
32 creşte devenind una din plantele cele mai mari, cu ramuri întinse în care păsările îşi pot clădi cuiburile şi se pot adăposti.”
33 Isus folosea multe ilustraţii de felul acestora, pentru a-i învăţa pe oameni atât cât erau ei pregătiţi să înţeleagă.
34 De fapt, nu-i învăţa în public decât prin intermediul pildelor, dar pe urmă, când rămânea singur cu ucenicii, lor le explica ce voise să spună.
35 Când s-a făcut seară, Isus a zis ucenicilor: „Să traversăm de cealaltă parte a lacului.”
36 Atunci ei îl luară şi porniră în larg, lăsând în urmă mulţimile (deşi mai veneau şi alte bărci după ei).
37 Dar în curând se iscă o furtună cumplită. Valuri mari începură să izbească barca, până când se umplu aproape cu apă, fiind gata să se scufunde.
38 Isus dormea la pupa corăbiei. Disperaţi, ei îl treziră zicând: „Învăţătorule, nu-ţi pasă că suntem gata să ne înecăm?!”
39 Atunci el certă vântul şi spuse mării: „Linişteşte-te!” Vântul se opri şi se făcu o mare linişte.
40 Apoi îi întrebă pe ucenici: „De ce v-aţi temut aşa de tare? Nici voi încă nu aveţi încredere în mine?”
41 Dar ei erau plini de veneraţie şi ziceau între ei: „Cine să fie omul acesta, de-l ascultă până şi vântul şi marea?”