1 Când au sosit de cealaltă parte a lacului,
2 un om posedat de demoni ieşi alergând dintr-un cimitir, tocmai pe când cobora Isus din barcă.
3 Omul acesta locuia printre morminte şi avea atâta forţă încât, ori de câte ori era pus în lanţuri şi cătuşe – lucru care se întâmpla destul de des – reuşea să rupă cătuşele de la mâini şi să sfărâme lanţurile, pentru ca apoi să fugă din nou.
4 Nu se găsea nici un om destul de puternic pentru a-l ţine în frâu.
5 Cât era ziua de lungă şi toată noaptea, rătăcea bezmetic printre morminte şi pe dealurile pustii, ţipând cât îl ţinea gura şi tăindu-se cu pietre ascuţite.
6 Pe când se afla Isus încă în larg, omul l-a zărit şi a alergat în întâmpinare, aruncându-i-se înainte.
7 Atunci Isus se adresă demonului din om, spunându-i: „Ieşi afară, duh rău!”
8 Duhul scoase un ţipăt groaznic, zbierând ascuţit: „Ce ai de gând să faci cu mine, Isuse, Fiul Dumnezeului Preaînalt? Pentru Dumnezeu, te rog nu mă chinui!”
9 „Cum te numeşti?” îl întrebă Isus, şi demonul răspunse: „Legiune, pentru că suntem mulţi aici, înlăuntrul acestui om.”
10 Atunci demonii se rugară de el stăruitor să nu-i trimită departe.
11 Întâmplarea a făcut însă ca tocmai atunci să râme pe acolo o turmă mare de porci, pe dealul de lângă lac.
12 „Trimite-ne în porcii aceia,” îl implorară demonii.
13 Şi Isus le dădu voie. Atunci duhurile rele ieşiră din om şi intrară în porci şi atunci întreaga turmă o porni de-a valma peste coasta abruptă drept în lac şi se înecă.
14 Porcarii o luară la fugă spre oraşele şi satele dimprejur, ducând cu ei vestea despre cele întâmplate.
15 Toată lumea s-a grăbit spre locul unde era Isus, să vadă cu ochii cele întâmplate; dar când îl văzură pe om stând jos, îmbrăcat şi sănătos la minte, se înspăimântară.
16 Cei care văzuseră cum s-au întâmplat lucrurile, povesteau acum la toată lumea,
17 aşa că un grup veni la Isus să-l înduplece să plece şi să-i lase în pace.
18 Atunci Isus se întoarse la barcă. Omul care fusese posedat de demoni se rugă mult de Isus să-l lase şi pe el să vină,
19 dar Isus nu a fost de acord. „Du-te acasă la prietenii tăi, îi zise el, şi povesteşte-le ce lucruri minunate a făcut Dumnezeu pentru tine şi cât de îndurător a fost!”
20 Aşa că omul porni să viziteze Decapolis (cele Zece Oraşe din regiunea aceea) şi începu să spună tuturor despre lucrările măreţe pe care le-a făcut Isus pentru el; iar ei rămâneau uimiţi de povestea lui.
21 Trecând cu barca de cealaltă parte a lacului, o mare ceată de oameni se adunară în jurul lui Isus pe ţărm.
22 Conducătorul sinagogii din localitate, pe nume Iair, veni, i se închină,
23 şi se rugă fierbinte de Isus să-i vindece fetiţa. „E pe moarte”, spuse el disperat. „Te rog, vino şi pune-ţi mâinile peste ea ca să se facă bine şi să trăiască!”
24 Isus plecă cu el şi mulţimea se îmbulzi în urma lor.
25 În mulţimea aceea se afla şi o femeie care suferea de hemoragie de doisprezece ani.
26 În toţi aceşti ani, ea îndurase mult de pe urma multor doctori şi-şi cheltuise toţi banii cu ei, dar nu se făcuse bine – de fapt, starea ei se înrăutăţise mereu.
27 A auzit şi ea despre minunile extraordinare pe care le făcea Isus şi, tocmai de aceea, şi-a făcut loc prin mulţime, reuşind să ajungă chiar în spatele lui Isus, şi s-a atins de hainele sale.
28 Căci, îşi zicea ea: „De-aş putea numai să mă ating de hainele sale, mă voi vindeca îndată.”
29 Şi de îndată ce l-a atins pe Isus, n-a mai sângerat şi a ştiut că s-a vindecat.
30 Isus şi-a dat seama imediat că a ieşit din el o putere tămăduitoare şi s-a întors spre mulţime, întrebând: „Cine s-a atins de hainele mele?”
31 Ucenicii săi i-au răspuns: „Cum de mai întrebi cine te-a atins, când vezi toată mulţimea asta de oameni în jurul tău?”
32 Dar el a continuat să privească în jur, pentru a-l zări pe cel în cauză.
33 Atunci biata femeie, tremurând toată de spaimă, când îşi dădu seama că a fost descoperită, veni şi i se aruncă la picioare, spunându-i ce a făcut.
34 Dar el îi zise: „Fiică, credinţa ta te-a însănătoşit; du-te în pace şi fii vindecată de boala ta!”
35 Până nu termină Isus de vorbit cu ea, sosiră mesageri de la casa lui Iair să anunţe că e prea târziu, căci fiică-sa a murit şi nu mai are rost să cheme pe Isus în casa lui.
36 Dar Isus nu le luă în seamă comentariile, ci îi spuse lui Iair: „Nu te teme! Încrede-te numai în mine.”
37 Atunci Isus opri mulţimea în loc şi nu dădu voie nimănui să-l însoţească la casa lui Iair, afară de Petru, Iacob şi Ioan.
38 Când sosiră, Isus văzu îndată că acolo domneşte o stare de haos; lumea plângea şi se tânguia fără reţinere.
39 Intră şi se adresă celor de acolo: „Ce e cu plânsul şi cu haosul acesta? – întrebă el. Copila nu e moartă, doar adormită!”
40 Mulţi îl luară în derâdere, dar el i-a dat pe toţi afară şi, luându-i pe tatăl şi pe mama fetiţei, împreună cu cei trei ucenici ai săi, intră în camera în care zăcea fetiţa.
41 Apucând-o de mână, îi spuse: „Ridică-te, fetiţo!” (Nu avea decât doisprezece ani.)
42 Şi ea sări în picioare, începând să umble prin odaie. Părinţii erau de-a dreptul copleşiţi!
43 Isus le-a cerut stăruitor să nu povestească nimănui cele întâmplate şi le-a spus să-i dea fetiţei ceva de mâncare.