1 Curând după aceea, Isus părăsi ţinutul respectiv şi se înapoie la Nazaret, oraşul său de baştină.
2 În Sabatul următor, se duse la sinagogă să propovăduiască. Oamenii erau uimiţi de înţelepciunea şi de minunile sale, fiindcă, după ei, el nu era decât un localnic oarecare, asemenea lor.
3 „Nu-i mai bun decât noi”, spuneau ei. „E doar un tâmplar, fiul Mariei şi fratele lui Iacob, Iosif, Iuda şi Simon. Şi surorile sale locuiesc chiar aici printre noi.” Şi s-au supărat pe el.
4 Atunci Isus le spuse: „Un profet e onorat peste tot, numai în oraşul său şi printre rudele sale şi în propria familie nu.”
5 Şi din cauza necredinţei lor, n-a putut face nici o minune printre ei, în afară de a-şi pune mâinile peste câţiva bolnavi pe care i-a vindecat.
6 Se mira de faptul că ei nu vor să creadă în el.
7 Apoi plecă pe la sate, să-i înveţe pe oameni, şi-i chemă pe cei doisprezece ucenici, trimiţându-i, doi câte doi, să scoată afară demoni.
8 Le-a spus să nu-şi ia nimic cu ei în afară de toiag de drum – nici hrană, nici traistă, nici bani,
9 nici măcar o pereche de încălţăminte în plus ori un schimb de haine.
10 „În fiecare sat să staţi într-o singură casă – să nu vă plimbaţi din casă în casă pe timpul şederii voastre acolo”, le-a spus el.
11 „Şi ori de câte ori nu vă va primi un sat sau nu va voi să vă asculte, scuturaţi-vă praful acelui sat de pe picioarele voastre la plecare; acesta va fi semnul că l-aţi lăsat în plata lui.”
12 Astfel, ucenicii porniră la drum, spunând tuturor celor care le ieşeau în cale să se întoarcă de la păcat.
13 Au scos afară mulţi demoni şi au vindecat mulţi bolnavi, ungându-i cu ulei de măsline.
14 Curând a auzit şi regele Irod despre Isus, căci vestea despre minunile sale circula pretutindeni. Regele credea că Isus este Ioan Botezătorul, revenit printre cei vii. De aceea, oamenii ziceau: „Nici nu e de mirare că poate face asemenea minuni.”
15 Alţii credeau că este Ilie, profetul din vechime, care s-a întors printre cei vii; ba, alţii susţineau că e un profet nou, aidoma profeţilor mari din trecut.
16 „Ba nu, zicea Irod, acesta e Ioan, cel căruia i-am tăiat capul. A înviat din morţi.”
17 Căci Irod trimisese soldaţi să-l aresteze şi să-l închidă pe Ioan,
18 întrucât acesta spunea întruna că e greşit ca regele să se căsătorească cu Irodiada, soţia fratelui său Filip.
19 Irodiada voia cu orice chip să-l vadă mort pe Ioan, dintr-un sentiment de răzbunare însă avea mâinile legate, atâta timp cât îi lipsea acordul regelui.
20 Pe de altă parte, regele îl respecta pe Ioan, ştiindu-l om bun şi sfânt şi, prin urmare, îl ţinea sub protecţia sa. De câte ori stătea de vorbă cu Ioan, Irod se tulbura foarte mult, ceea ce nu-l împiedica totuşi să dorească să-l asculte în continuare.
21 Până la urmă, s-a ivit şi şansa Irodiadei. Era ziua de naştere a lui Irod, care dădu o petrecere pentru sfetnicii săi de la palat, pentru ofiţerii din armată şi cetăţenii mai cu vază din Galileea.
22 Atunci intră fiica Irodiadei şi execută în faţa tuturor un dans care plăcu foarte mult întregii asistenţe. „Poţi să-mi ceri absolut tot ce doreşti, îi spuse regele încântat,
23 chiar şi jumătate din regatul meu, şi-ţi voi împlini dorinţa.”
24 Fiica ieşi din sală să se consulte cu mama ei, care o îndemnă: „Cere capul lui Ioan Botezătorul!”
25 Ea se întoarse în grabă la rege şi-i spuse într-un suflet: „Vreau capul lui Ioan Botezătorul – chiar acum… pe o tavă.”
26 Regele s-a întristat foarte tare, dar i-a fost greu să-şi calce jurământul în faţa oaspeţilor.
27 Astfel, a trimis un soldat din garda personală în temniţă să-i taie capul lui Ioan şi să i-l aducă. Soldatul l-a ucis pe Ioan în temniţă,
28 apoi i-a adus capul pe o tavă şi l-a dat fetei, care, la rândul ei, l-a înmânat mamei ei.
29 Când au auzit ucenicii lui Ioan ce s-a întâmplat, au venit să-i ia trupul şi l-au îngropat.
30 Între timp, s-au înapoiat şi apostolii lui Isus din călătoria lor şi i-au povestit tot ce făcuseră şi spuseseră oamenilor vizitaţi de ei.
31 Atunci Isus le făcu o propunere: „Haideţi să lăsăm mulţimile pentru un timp şi să ne odihnim.” Căci atâta amar de lume venea şi pleca încontinuu încât nu mai aveau timp nici să mănânce.
32 Aşadar, se urcară în barcă şi porniră în căutarea unui colţ mai retras.
33 Dar mulţi i-au văzut când au plecat şi au alergat înainte pe ţărm, întâmpinându-i când au tras la mal.
34 Aşa că, la coborârea din barcă, era prezentă acolo mulţimea uriaşă dintotdeauna. Lui Isus i s-a făcut milă de ei, pentru că erau ca nişte oi fără păstor, şi i-a învăţat multe lucruri de care aveau nevoie.
35 După masă, târziu, au venit ucenicii şi i-au zis: „Spune oamenilor să se ducă prin satele şi fermele dimprejur să-şi cumpere de-ale mâncării,
36 fiindcă aici în locul acesta pustiu nu se găseşte nimic de mâncare şi uite că se face târziu.”
37 Dar Isus le-a spus: „Daţi-le voi să mănânce.” „Ce să le dăm?” întrebară ei. „Ne-ar trebui o avere să cumpărăm alimente pentru atâta popor!”
38 „Câtă mâncare avem la noi?” întrebă el. „Mergeţi să vedeţi.” Ei se întoarseră şi raportară că au cinci pâini şi doi peşti.
39 Atunci Isus le porunci să-i aşeze pe oameni în cete pe iarbă.
40 Şi oamenii s-au aşezat în grupuri de câte o sută şi de câte cincizeci.
41 Luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind spre cer, el a mulţumit şi a frânt pâinile. Apoi le-a dat ucenicilor ca aceştia să le pună înaintea oamenilor. De asemenea, a împărţit şi cei doi peşti la toţi.
42 Toată lumea a mâncat şi s-a săturat
43 iar ucenicii au cules de pe jos douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri şi resturi de peşte.
44 Au mâncat şi s-au săturat cinci mii de oameni.
45 Imediat după aceasta, Isus le-a spus ucenicilor să intre în barcă şi să meargă înaintea lui în Betsaida, în vreme ce el a rămas în urmă să dea drumul oamenilor să plece.
46 După ce s-a despărţit de ei, Isus s-a dus pe deal să se roage.
47 Când s-a lăsat întunericul, barca era în mijlocul lacului iar el se afla singur pe uscat.
48 I-a văzut pe ucenici cum se opintesc vâslind, luptându-se cu vântul potrivnic. Cam pe la straja a patra, s-a dus la ei pe lac, umblând pe apă. Când a ajuns în dreptul lor, a dat să meargă mai departe,
49 dar când l-au văzut ei umblând pe apă, au ţipat îngroziţi, crezând că e o stafie.
50 Imediat el le-a vorbit: „Curaj! Nu vă temeţi! Eu sunt.”
51 Apoi a urcat în barcă la ei şi vântul s-a potolit. Ei au rămas înmărmuriţi,
52 căci nu pricepuseră nici minunea cu înmulţirea pâinilor, deoarece inima le era împietrită.
53 Traversând de cealaltă parte a lacului, au ancorat la Ghenazaret şi au coborât pe uscat.
54 De îndată ce au coborât din barcă, oamenii l-au recunoscut pe Isus.
55 Au dat fuga prin tot ţinutul, aducând la Isus bolnavii pe tărgi, purtându-i după el.
56 Şi oriunde mergea, la sat şi la oraş, oamenii scoteau bolnavii în piaţa publică şi se rugau de el să-i lase să se atingă numai de poala hainei sale şi toţi cei ce reuşeau să se atingă de el se vindecau.