10
Isus şi-a chemat cei doisprezece ucenici şi le-a dat putere să scoată duhuri rele şi să vindece orice fel de boală şi suferinţă.
Iată numele celor doisprezece ucenici ai săi: Simon (numit şi Petru), Andrei (fratele lui Petru), Iacob (fiul lui Zebedei), Ioan (fratele lui Iacob),
Filip, Bartolomeu, Toma, Matei (perceptorul sau vameşul), Iacob (fiul lui Alfeu), şi Levi, numit şi Tadeu,
Simon Canaanitul şi Iuda Iscarioteanul (cel care l-a trădat pe Isus).
Isus i-a trimis înarmaţi cu aceste instrucţiuni: „Nu vă duceţi la alte neamuri ori la samariteni,
ci numai la poporul Israel – oile pierdute ale lui Dumnezeu.
Mergeţi şi aduceţi-le la cunoştinţă faptul că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.
Vindecaţi bolnavii, înviaţi morţii, tămăduiţi leproşii şi scoateţi demonii. Totul gratuit, aşa cum aţi primit şi voi!
Nu luaţi nici un ban cu voi;
10 nu luaţi nici măcar o boccea cu haine şi încălţăminte de rezervă – nici măcar un baston de drum să nu luaţi; căci cei pe care îi ajutaţi au datoria să vă dea mâncare şi să vă îngrijească.
11 Ori de câte ori intraţi într-un oraş sau sat, căutaţi un om temător de Dumnezeu şi rămâneţi în casa lui până când veţi porni din nou la drum.
12 Când cereţi permisiunea să rămâneţi, fiţi prietenoşi
13 şi, dacă se dovedeşte a fi o casă de oameni cu frica lui Dumnezeu, daţi-i binecuvântarea voastră; iar dacă nu, păstraţi-vă binecuvântarea
14 În orice oraş sau casă în care nu sunteţi bine primiţi, să vă scuturaţi picioarele de praful acelui loc la plecare.
15 Într-adevăr, cetăţilor rele ale Sodomei şi Gomorei le va fi mai uşor în Ziua Judecăţii decât acestora.
16 Vă trimit ca pe nişte oi între lupi. Fiţi precauţi ca şerpii şi inofensivi ca porumbeii.
17 Dar păziţi-vă! Căci veţi fi arestaţi, judecaţi şi biciuiţi în sinagogi.
18 Ba mai mult, va trebui să staţi la judecată înaintea guvernatorilor şi a regilor, de dragul meu. Acest lucru vă va da ocazia să le vorbiţi despre mine – în adevăr, să oferiţi lumii o mărturie.
19 Când sunteţi arestaţi, nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă ce veţi spune, deoarece vi se vor da cuvintele potrivite, la vremea potrivită.
20 Fiindcă, nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru ceresc va vorbi prin voi!
21 Frate îl va trăda pe frate, dându-l la moarte şi taţii îşi vor vinde proprii copii. Iar copiii se vor ridica împotriva părinţilor şi aceştia vor muri din pricina lor.
22 Toţi vă vor urî pentru că sunteţi ai mei. Dar cei care vor răbda până la sfârşit vor fi mântuiţi.
23 Când sunteţi persecutaţi într-un oraş, fugiţi într-altul! Eu am să mă întorc înainte ca voi să le fi parcurs pe toate!
24 Un discipol nu este mai mare decât învăţătorul său. Un slujitor nu e mai presus de stăpânul său.
25 Discipolul are aceeaşi soartă ca dascălul său. Slujitorul, ca stăpânul său. Şi atunci, dacă mie, stăpânul casei, mi se spune «Satan», cu atât mai mult vi se va spune şi vouă aşa!
26 Dar să nu vă temeţi de cei ce vă ameninţă. Căci vine vremea când adevărul va ieşi la iveală: uneltirile lor ascunse vor fi date pe faţă.
27 Ce vă spun eu acum la întuneric voi să faceţi cunoscut în public când vin zorii zilei. Ce vă şoptesc eu la ureche voi să vestiţi de pe acoperişurile caselor!
28 Nu vă temeţi de cei care nu vă pot ucide decât trupul, neputându-se, în schimb, atinge de sufletul vostru! Să vă fie frică doar de Dumnezeu, cel care poate nimici şi sufletul, şi trupul, în iad.
29 Nici măcar o singură vrabie – cât costă vrăbiile?… două la leu? – nu poate cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru.
30 Până şi perii din cap vă sunt număraţi.
31 Aşa că, nu vă îngrijoraţi! Voi sunteţi cu mult mai de preţ în ochii lui decât toate păsările.
32 Dacă mă recunoaşte cineva în mod public ca prieten al său, şi eu îl voi recunoaşte pe faţă ca prieten al meu înaintea Tatălui meu din cer.
33 Dar dacă se leapădă cineva de mine în mod public, şi eu mă voi lepăda de el pe faţă, înaintea Tatălui meu din cer.
34 Să nu vă închipuiţi c-am venit să aduc pace pe pământ! Ci mai degrabă o sabie.
35 Am venit să-l pun pe câte un fiu împotriva tatălui său şi pe câte o fiică împotriva mamei ei, pe câte o noră împotriva soacrei –
36 duşmanii cei mai mari ai omului vor fi chiar cei din casa lui!
37 Dacă vă iubiţi tatăl şi mama mai mult decât pe mine sau dacă vă iubiţi fiul sau fiica mai mult decât pe mine, nu sunteţi vrednici să fiţi ai mei.
38 Dacă refuzaţi să vă luaţi crucea şi să mă urmaţi nu sunteţi vrednici să fiţi ai mei.
39 Dacă vă agăţaţi de viaţa voastră, ţinând morţiş la ea, o veţi pierde; dar dacă renunţaţi la ea de dragul meu, o veţi câştiga.
40 Cei ce mă primesc pe mine îl primesc pe Dumnezeu, care m-a trimis.
41 Dacă primiţi un profet cu bucurie pentru că acesta e un om a lui Dumnezeu, veţi primi aceeaşi răsplată ca profetul. Iar dacă primiţi cu bucurie pe oamenii buni şi evlavioşi, pentru evlavia lor, veţi avea o răsplată ca a lor.
42 Şi dacă, în calitate de reprezentanţi ai mei, daţi până şi un pahar de apă rece unui copilaş, veţi fi, cu siguranţă, răsplătiţi şi pentru aceasta.”