1 Mai târziu, în cursul aceleiaşi zile, Isus a ieşit din casă şi s-a dus pe ţărm,
2 unde se adună îndată o mulţime de oameni. S-a suit în barcă şi a predicat de acolo în timp ce mulţimile ascultau pe mal.
3 A istorisit multe întâmplări cum e şi aceasta: „Un agricultor a ieşit să semene grăunţe pe ogorul său.
4 împrăştiind seminţele pe pământ, unele au căzut pe-o cărare şi păsările au venit şi le-au mâncat.
5 Altele au căzut pe un teren stâncos, unde stratul de pământ era foarte subţire; plantele au răsărit destul de repede în solul acela,
6 dar soarele dogorâtor le-a ars curând şi au murit, căci n-aveau rădăcini adânci.
7 Alte seminţe au căzut printre spini, care au înăbuşit tulpinile firave.
8 Dar câteva au căzut în pământ bun şi au dat o recoltă bogată, de treizeci, de şaizeci şi chiar de o sută de ori mai mare decât cantitatea însămânţată.
9 Cine are urechi să audă!”
10 Au venit ucenicii săi şi l-au întrebat: „De ce le vorbeşti mereu în parabole?”
11 Atunci Isus le-a explicat cum numai lor le-a fost îngăduit să priceapă rostul Împărăţiei Cerurilor, nu şi celorlalţi.
12 „Căci celui ce are i se va mai da”, le spuse el, „aşa încât va avea din belşug; dar celui ce n-are i se va lua până şi puţinul pe care îl are.
13 De aceea folosesc aceste pilde, pentru ca oamenii să audă şi să vadă, dar să nu înţeleagă.
14 Asta împlineşte profeţia lui Isaia: «Ei aud, dar nu pricep; privesc, dar nu văd!
15 Căci inimile lor sunt împietrite, sunt tari de urechi şi ochii le sunt cuprinşi de somn,
16 ca să nu vadă, să nu audă, să nu priceapă şi să nu se întoarcă la Dumnezeu, şi să nu mă lase să-i vindec.» Ochii voştri sunt însă binecuvântaţi, căci ei văd; de asemenea şi urechile voastre, pentru că aud.
17 Mulţi profeţi şi oameni cu frică de Dumnezeu ar fi dorit să vadă ce-aţi văzut voi şi să audă ce aţi auzit voi, dar nu s-a putut.
18 Şi acum, iată tâlcul parabolei cu agricultorul care a semănat grăunţe:
19 Cărarea bătătorită unde a căzut o parte din seminţe reprezintă inima unei persoane care aude Vestea Bună despre împărăţie şi nu o înţelege. Atunci vine Satan şi fură seminţele din inima sa.
20 Stratul subţire de pe stâncă reprezintă inima unui om care aude mesajul şi îl primeşte cu o bucurie adevărată,
21 dar sufletul lui nu are profunzime iar seminţele nu-şi pot adânci rădăcinile în el, aşa încât, după o vreme, când vine necazul sau se pornesc persecuţiile din pricina convingerilor sale, entuziasmul lui scade iar el se dă la fund.
22 Terenul acoperit de mărăcini reprezintă omul care aude mesajul, dar grijile acestei vieţi şi patima banului înăbuşă cuvântul lui Dumnezeu, iar el trăieşte tot mai puţin pentru Dumnezeu.
23 Terenul bun reprezintă inima unui om care ascultă mesajul, îl înţelege şi apoi iese în lume, aducând alte treizeci, şaizeci şi chiar o sută de suflete în Împărăţie.”
24 Împărăţia Cerurilor se aseamănă cu un ogor în care agricultorul a semănat sămânţă bună.
25 Dar într-o noapte, pe când dormea, a venit duşmanul lui şi a semănat neghină în lan,
26 aşa încât, o dată cu grâul, a crescut şi neghina.
27 Oamenii agricultorului au venit şi i-au spus: «Stăpâne, ogorul în care ai semănat sămânţă aceea de soi e năpădit de neghină!»
28 «Aici e lucrătura duşmanului», le explică el. «Să smulgem neghina?» întrebară ei.
29 «Nu, pentru că o să vătămaţi şi grâul dacă faceţi aşa», răspunse el.
30 «Lăsaţi-le pe amândouă să crească până la vremea secerişului şi atunci am să le spun secerătorilor să separe neghina şi s-o ardă, iar grâul să-l pună în hambare.»”
31 Iată încă una din parabolele sale: „Împărăţia Cerurilor se aseamănă cu o sămânţă de muştar, semănată pe un ogor.
32 E cea mai mică dintre seminţe, dar se face cea mai mare dintre plante şi devine un pom în care păsările îşi pot găsi adăpost.”
33 A mai folosit şi acest exemplu: „Împărăţia Cerurilor se poate compara cu o femeie care face pâine. Ea ia o cantitate de făină şi o frământă cu drojdie până când aceasta pătrunde în fiecare părticică din aluat.”
34 Isus folosea mereu aceste parabole cu conţinut semnificativ când vorbea mulţimilor. De fapt, întrucât profeţii au spus că avea să folosească atâtea ilustraţii, niciodată nu le vorbea fără să le spună cel puţin o parabolă.
35 De altfel, aşa se proorocise: „Voi vorbi în parabole; voi dezlega tainele ascunse de la începutul timpului.”
36 Apoi, lăsând mulţimile afară, intră în casă. Ucenicii îl rugară să le explice parabola cu neghina şi grâul.
37 „De acord”, spuse el. „Eu sunt agricultorul care seamănă sămânţă aleasă.
38 Ogorul e lumea iar sămânţă reprezintă oamenii Împărăţiei; neghina sunt oamenii lui Satan.
39 Duşmanul care a semănat neghina printre grâu este diavolul; secerişul e sfârşitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii.
40 Cum în această istorioară neghina este separată şi arsă, tot aşa va fi şi la sfârşitul lumii:
41 Eu îmi voi trimite îngerii iar ei vor elimina din Împărăţie orice ispită şi pe toţi cei răi,
42 aruncându-i în cuptor, unde vor arde. Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
43 Atunci cei evlavioşi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi să asculte!
44 Împărăţia Cerurilor este ca o comoară, ascunsă într-un ogor, pe care un om o descoperă din întâmplare pe câmp. De bucurie, se duce şi vinde tot ce are pentru a face rost de bani să poată cumpăra acel ogor şi, odată cu el, desigur, şi comoara!
45 Iarăşi, Împărăţia Cerurilor este ca un negustor de perle, în căutare de mărgăritare rare.
46 Dă peste un târg bun – o perlă de mare valoare – şi vinde tot ce are pentru a o cumpăra.
47 Iarăşi, Împărăţia Cerurilor se mai poate ilustra printr-un pescar ce-şi aruncă plasa în apă şi adună peşti de tot soiul, şi buni, şi răi.
48 Când s-a umplut plasa în apă, o trage la mal, se aşează şi îi sortează pe cei comestibili în coşuri, pe ceilalţi aruncându-i.
49 Aşa va fi la sfârşitul lumii – îngerii vor veni şi vor despărţi pe oamenii răi de cei evlavioşi,
50 aruncându-i pe cei răi în foc. Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
51 Înţelegeţi? „Da”, i-au răspuns ei, „Înţelegem.”
52 Apoi le-a spus: De aceea, orice cărturar care a devenit un discipol al Împărăţiei Cerurilor este ca un gospodar ce scoate din comoara lui şi lucruri noi, şi lucruri vechi.”
53 Când a terminat Isus de spus aceste parabole, a plecat mai departe.
54 S-a întors în oraşul său de baştină din Galileea, Nazaret, şi a început să-i înveţe pe oameni în sinagogă, uimindu-i pe toţi cu înţelepciunea şi minunile sale.
55 „Cum este oare posibil acest lucru?” se mirau oamenii. „Nu e decât un simplu fiu de tâmplar, or, pe mama lui Maria şi pe fraţii săi Iacob, Simion şi Iuda îi cunoaştem.
56 Ba şi surorile lui, tot aici locuiesc şi ele. Cum se face că el e aşa de mare?”
57 Şi s-au supărat pe el. Atunci Isus le-a spus: „Un profet e onorat peste tot, numai în ţara sa şi între ai săi, nu!”
58 Astfel, n-a săvârşit decât vreo câteva minuni acolo, din pricina necredinţei lor.