1 Când a auzit regele Irod de Isus,
2 a spus oamenilor săi: „Acesta trebuie să fie Ioan Botezătorul, revenit printre cei vii. De aceea poate face toate minunile acestea.”
3 Căci Irod îl arestase pe Ioan şi-l aruncase în lanţuri în închisoare, la cererea soţiei sale, Irodiada, fosta soţie a fratelui său, Filip,
4 întrucât Ioan îi spusese că nu este drept să se căsătorească cu ea.
5 L-ar fi ucis el pe Ioan, dar se temea de o rebeliune, fiindcă tot poporul era convins că Ioan este profet.
6 Însă la petrecerea dată în cinstea lui Irod, cu ocazia zilei de naştere a acestuia, fiica Irodiadei a executat un dans care l-a încântat atât de mult,
7 încât s-a jurat să-i dea orice doreşte.
8 Ca atare, la îndemnul mamei, fata a cerut capul lui Ioan Botezătorul pe tavă.
9 Regele s-a întristat profund, însă fiindcă promisese, şi nu voia să dea înapoi în văzul oaspeţilor, a poruncit să se facă cum ceruse fata.
10 Prin urmare, Ioan a fost decapitat în închisoare
11 şi capul i-a fost adus pe o tavă şi înmânat fetei, care i l-a dat mamei ei.
12 Atunci au venit ucenicii lui Ioan după trupul său şi l-au îngropat, după care au venit la Isus să-i spună ce s-a întâmplat.
13 De îndată ce a auzit vestea, Isus a plecat singur cu o barcă într-un colţ retras. Dar mulţimea de oameni din mai toate satele învecinate au văzut încotro se duce şi s-au luat după el pe mal.
14 Astfel că, pe când s-a întors Isus din locul acela retras, o mulţime mare de oameni îl aştepta, iar lui i s-a făcut milă de ei şi i-a vindecat pe cei bolnavi.
15 În seara aceea au venit ucenicii la el şi i-au zis: „E deja trecut de ora cinei şi n-avem ce să mâncăm aici în deşert; dă drumul deci mulţimilor să se ducă prin sate să cumpere de-ale mâncării.”
16 Dar Isus a răspuns: „Nu e nevoie – daţi-le voi de mâncare!”
17 „Cum?” s-au mirat ei. „Când noi nu avem decât cinci pâini mici şi doi peşti!”
18 „Aduceţi-le încoace”, le-a zis el.
19 Apoi a spus poporului să se aşeze pe iarbă; a luat cele cinci pâini şi cei doi peşti, a privit spre cer şi l-a rugat pe Dumnezeu să binecuvinteze mâncarea, apoi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor să le împartă la oameni.
20 Şi fiecare a mâncat până s-a săturat. Iar la urmă, când s-au strâns resturile, au adunat douăsprezece coşuri.
21 În mulţime erau vreo cinci mii de bărbaţi în ziua aceea, în afară de femei şi copii.
22 Îndată după aceasta, Isus a spus ucenicilor să se urce în barca lor şi să treacă de cealaltă parte a lacului, în timp ce el a rămas în urmă să-i trimită pe oameni la casele lor.
23 Apoi s-a dus pe deal să se roage.
24 S-a făcut noapte şi în largul lacului ucenicii erau la strâmtoare, deoarece se stârnise un vânt puternic şi valuri mari se izbeau de barcă.
25 Cam pe la patru dimineaţa, a venit Isus la ei, umblând pe apă!
26 Ei au ţipat îngroziţi, crezând că e o stafie.
27 Imediat însă Isus le-a vorbit, liniştindu-i. „Nu vă temeţi!” le-a zis el.
28 Apoi Petru i-a strigat: „Doamne, dacă eşti chiar tu, spune-mi să vin la tine, umblând pe apă.”
29 „Foarte bine”, i-a zis Domnul, „haide, vino!” Astfel, Petru s-a dat jos din barcă şi a pornit pe apă spre Isus.
30 Dar când s-a uitat la valurile înalte din jur, a intrat groaza în el şi a început să se scufunde. „Salvează-mă, Doamne!” a strigat el.
31 În aceeaşi clipă Isus i-a întins mâna şi, apucându-l, i-a zis: „Omule cu credinţa mică, de ce te-ai îndoit?”
32 Şi când s-a urcat înapoi în barcă, vântul s-a oprit.
33 Ceilalţi stăteau neclintiţi, cuprinşi de teamă şi uimire. Au exclamat: „Nu mai încape îndoială că eşti Fiul lui Dumnezeu!”
34 Au debarcat la Ghenezaret.
35 Vestea sosirii lor s-a răspândit cu iuţeala fulgerului în tot oraşul, astfel că nu după mult timp oamenii au început să alerge în stânga şi-n dreapta, spunând tuturor să-şi aducă bolnavii pentru a fi tămăduiţi.
36 Bolnavii îl rugau să le dea voie doar să se atingă de poala hainei sale, şi toţi cei ce reuşeau să facă aceasta erau vindecaţi.