1 Iubiţi prieteni din Roma, această scrisoare este din partea lui Pavel, robul lui Isus Cristos, ales să fie misionar şi trimis să predice Vestea Bună a lui Dumnezeu.
2 Această Veste bună fusese promisă de mult prin profeţii lui Dumnezeu din Vechiul Testament.
3 Este Evanghelia despre Fiul său, Isus Cristos, Domnul nostru, care a venit ca un copilaş, s-a născut din spiţa regală a familiei regelui David
4 şi, fiind înviat din morţi, s-a dovedit a fi slăvitul Fiu al lui Dumnezeu, având natura sfântă a lui Dumnezeu însuşi.
5 Astfel, prin Cristos, toată bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu au fost revărsate peste noi, păcătoşii lipsiţi de orice merit; şi acum el ne trimite în toată lumea să vestim popoarelor de pretutindeni marile lucrări pe care le-a făcut Dumnezeu pentru ei, aşa încât şi ei să-l creadă şi să-l asculte.
6 Şi voi, scumpi prieteni din Roma, vă număraţi printre cei mult iubiţi de el:
7 da, şi pe voi Isus Cristos v-a chemat la el ca să fiţi ai lui Dumnezeu – poporul lui sfânt. Ale voastre să fie toată pacea şi toate îndurările care vin de la Dumnezeu Tatăl şi de la Isus Cristos, Domnul nostru!
8 Mai întâi de toate, permiteţi-mi să spun că, oriunde mă duc, aud vorbindu-se bine despre voi, deoarece credinţa voastră în Dumnezeu a ajuns să fie cunoscută în toată lumea. Cât de mult îi mulţumesc lui Dumnezeu prin Isus Cristos pentru aceste veşti, şi pentru fiecare din voi în parte!
9 Numai Dumnezeu ştie cât mă rog pentru voi: zi şi noapte vă aduc pe voi şi nevoile voastre în rugăciunile mele către cel pe care-l slujesc cu toată puterea mea, spunând altora Vestea Bună despre Fiul Său.
10 Un lucru pentru care mă rog neîncetat este ca Domnul să-mi dea prilejul de a veni să vă văd, în cele din urmă, şi – dacă e cu putinţă – să am o călătorie lipsită de primejdii.
11 Căci tânjesc să vă fac o vizită, pentru a vă putea împărtăşi credinţa care va ajuta bisericii voastre să crească puternic în Domnul.
12 Apoi, am nevoie şi eu de ajutorul vostru, căci n-aş vrea doar să împărtăşesc credinţa mea cu voi, ci să fiu şi eu la rându-mi încurajat de a voastră. Astfel, fiecare din noi va fi o binecuvântare pentru celălalt.
13 Doresc să ştiţi, iubiţi fraţi, că am plănuit să vin de multe ori (dar am fost împiedicat) pentru a putea lucra printre voi şi a vedea rezultate bune, cum sunt cele obţinute în alte biserici dintre Neamuri.
14 Căci am o mare datorie faţă de voi şi faţă de toţi ceilalţi – fie popoare civilizate, fie naţiuni păgâne; şi mă consider dator şi faţă de cei cu carte, şi faţă de cei fără carte.
15 Aşadar, în ce mă priveşte, voi face tot ce îmi stă în putinţă pentru a veni şi la voi, cei din Roma, să predic Vestea Bună a lui Dumnezeu.
16 Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos această veste bună despre Cristos. Ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea tuturora care cred. Mesajul acesta a fost vestit mai întâi iudeilor în exclusivitate dar acum toţi sunt invitaţi să vină la Dumnezeu în acelaşi mod.
17 Vestea aceasta bună ne spune că Dumnezeu ne pregăteşte pentru cer – ne pune într-o stare după voia lui Dumnezeu – când ne punem credinţa şi încrederea în Cristos, pentru a fi mântuiţi. Acest lucru se realizează, de la început până la sfârşit, prin credinţă. Sau, cum spune Scriptura: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă”
18 Dar Dumnezeu îşi revarsă mânia din cer împotriva tuturor oamenilor răi şi păcătoşi care resping adevărul.
19 Căci adevărul despre Dumnezeu le este cunoscut în mod intuitiv. Dumnezeu a pus această cunoaştere în inimile lor.
20 Din timpurile cele mai vechi, oamenii au văzut pământul şi cerul şi tot ce a făcut Dumnezeu şi au avut cunoştinţă despre existenţa sa, precum şi despre marea sa putere eternă. Aşa că nu vor avea nici o scuză când vor sta înaintea lui Dumnezeu în Ziua Judecăţii.
21 Au avut cunoştinţă despre el – ba bine că nu! – dar n-au vrut să-l recunoască ori să i se închine, n-au vrut nici măcar să-i mulţumească pentru toată grija sa zilnică. Şi, după o vreme, au început să inventeze tot felul de idei stupide cu privire la înfăţişarea lui Dumnezeu şi la ce dorea el de la ei. Drept consecinţă, minţile lor neroade s-au întunecat şi au luat-o razna.
22 Pretinzându-se înţelepţi, au devenit, în schimb, proşti de-a binelea.
23 Şi atunci, în loc să se închine slăvitului Dumnezeu, cel viu în vecii vecilor, au pus mâna pe lemn şi piatră şi şi-au făcut idoli, cioplindu-i în forme de păsări, animale, şerpi sau în chip de om.
24 Aşa că, Dumnezeu i-a lăsat să se dedea la tot felul de perversiuni sexuale şi să facă tot ce-i taie capul cu trupurile lor – ah, lucruri din cale-afară de rele şi păcătoase.
25 În loc să creadă adevărul despre Dumnezeu – care le era cunos cut – au preferat să creadă, în mod deliberat, în minciuni. Astfel, s-au rugat lucrurilor făcute de Dumnezeu dar au refuzat să asculte de binecuvântatul Dumnezeu care le-a făcut.
26 De aceea, Dumnezeu şi-a luat mâna de pe ei şi i-a lăsat să facă toate lucru rile acestea rele, încât până şi femeile lor şi-au schimbat rostul lor normal într-unul împotriva naturii complăcându-se în relaţii sexuale una cu alta.
27 Iar bărbaţii, în loc să aibă raporturi normale cu femeile lor, ardeau de pofte unul pentru celălalt, făcând lucruri ruşinoase între ei şi primind, drept rezultat în sufletele lor, pedeapsa pe care o meritau cu vârf şi îndesat.
28 Astfel, s-a întâmplat că atunci când l-au părăsit pe Dumnezeu, nemaivoind să-l recunoască, Dumnezeu i-a părăsit, lăsându-i în voia minţii lor bolnave.
29 Viaţa lor s-a umplut de tot felul de răutăţi şi păcate, de lăcomie şi ură, de invidie, de crime, de lupte, de minciuni, de amărăciune şi bârfeli.
30 Şi astfel au devenit clevetitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, lăudăroşi, îngâmfaţi. neascultători de părinţii lor, veşnic concepând alte şi alte forme de păcătuire.
31 Complet dezorientaţi, îşi călcau promisiunile, erau fără pic de inimă în ei – lipsiţi de cel mai elementar simţ al milei.
32 Ei erau întru totul conştienţi de pedeapsa lui Dumnezeu cu moartea pentru aceste încălcări, şi cu toate acestea nu s-au sfiit să le facă în continuare – ba încă i-au încurajat şi pe alţii.