1 Omeneşte vorbind, Avraam a fost întemeietorul naţiunii noastre evreieşti. Ce experienţe a avut el în această privinţă a mântuirii prin credinţă? Oare din cauza faptelor sale bune era privit cu ochi buni de Dumnezeu?
2 Dacă aşa ar sta lucrurile, ar avea cu ce să se laude. Dar din punctul de vedere al lui Dumnezeu, Avraam nu avea de ce să fie mândru.
3 Căci Scripturile ne spun că Avraam l-a crezut pe Dumnezeu şi de aceea Dumnezeu l-a declarat un om după voia sa (neprihănit).
4 Dar oare nu şi-a câştigat el dreptul la rai prin toate faptele bune pe care le-a săvârşit? Nu, căci mântuirea este un dar; dacă ar putea-o câştiga cineva prin propria sa bunătate, atunci nu ar mai fi gratuită –
5 or, ea este gratuită şi se dăruieşte tocmai acelora care nu muncesc pentru obţinerea ei. Căci Dumnezeu îi declară pe păcătoşi buni în faţa sa numai dacă aceştia au credinţă în Cristos că el îi va salva de la mânia lui Dumnezeu.
6 Regele David a vorbit despre aceasta, descriind fericirea unui păcătos nevrednic, pe care Dumnezeu îl declară neprihănit.
7 „Binecuvântaţi şi vrednici de invidiat, spunea el, sunt toţi cei ale căror păcate sunt iertate şi trecute cu vederea,
8 Într-adevăr, de câtă bucurie au parte toţi aceia cărora Domnul nu le mai ţine la socoteală păcatele.”
9 Acum însă se pune întrebarea: oare această binecuvântare e dăruită doar celor care au credinţă în Cristos, dar resptectă şi legile evreieşti, sau este dăruită şi celor care doar se încred în Cristos? Hai să vedem la Avraam: noi spunem că el a primit aceste binecuvântări prin credinţă. Oare numai prin credinţă? Sau şi pentru că a respectat regulile evreieşti?
10 Pentru a putea răspunde la cele de mai sus, consideraţi mai întâi următoarea întrebare: Când i-a dat Dumnezeu această binecuvântare lui Avraam? Evident, înainte de a deveni evreu – adică înainte de a fi fost iniţiat prin ritualul evreisc al tăierii împrejur.
11 Avraam a fost tăiat împrejur abia mai târziu, după ce Dumnezeu îi promisese deja că-l va binecuvânta, din pricina credinţei sale. Ritualul circumciziei a constituit un semn că Avraam avea deja credinţă şi că obţinuse trecere la Dumnezeu, care îl declarase drept şi bun în ochii săi – înainte de a fi avut loc ceremonia. Astfel, Avraam este tatăl spiritual al celor care cred şi sunt mântuiţi fără obligaţia respectării legii lui Moise. Aşadar, observăm că, credincioşii sunt eliberaţi de obligaţiile impuse de lege, fiind justificaţi de către Dumnezeu prin credinţă.
12 De asemenea, Avraam este şi tatăl spiritual al acelor evrei care au fost tăiaţi împrejur. Din exemplul său, aceştia pot trage concluzia că nu ritualul în sine îi mântuieşte, întrucât Avraam a găsit bunăvoinţă în ochii lui Dumnezeu numai prin credinţă şi înainte de a fi fost tăiat împrejur.
13 Prin urmare, e limpede că nu din pricina faptului că Avraam a păzit legile lui Dumnezeu i-a promis Dumnezeu că-i va da întreg pământul, – lui şi urmaşilor săi – ci pentru că el a avut încredere în Dumnezeu că îşi va ţine promisiunea.
14 Aşa că voi dacă mai susţineţi încă faptul că binecuvântările lui Dumnezeu sunt destinate doar celor care se supun cerinţelor legii lui Moise, afirmaţi, de fapt, că promisiunile lui Dumnezeu făcute celor care se bizuie pe credinţă sunt lipsite de sens iar credinţa este o nebunie!
15 Dar fapt este că atunci când încercăm să obţinem binecuvântarea şi salvarea lui Dumnezeu prin respectarea legilor sale, întotdeauna sfârşim prin a-i stârni mânia sa, întrucât niciodată nu reuşim să le respectăm. Singura cale de a evita călcarea legii este de a nu mai avea nici o lege pe care s-o poţi călca!
16 Aşadar binecuvântările lui Dumnezeu ne sunt date prin credinţă, ca dar gratuit; le vom primi cu siguranţă, indiferent dacă ţinem sau nu datinile evreieşti, cu condiţia să avem o credinţă ca cea a lui Avraam, căci în chestiunile legate de credinţă Avraam este tatăl nostru, al tuturor!
17 La aceasta se referă Scripturile când spun că Dumnezeu l-a făcut pe Avraam tatăl multor naţiuni. Dumnezeu îi va primi pe toţi oamenii, de orice naţiune, care îşi pun încrederea în el întocmai cum a făcut şi Avraam. Şi această promisiune vine din partea lui Dumnezeu însuşi, care învie morţii şi vorbeşte despre evenimentele viitoare cu aceeaşi certitudine ca şi când deja s-ar fi întâmplat!
18 Aşadar, atunci când Dumnezeu i-a spus lui Avraam că-i va dărui un fiu, care va avea mulţi urmaşi şi va deveni o mare naţiune, Avraam l-a crezut pe Dumnezeu, chiar dacă o asemenea promisiune era pur şi simplu de necrezut!
19 Şi fiindcă avea o credinţă puternică, el nu şi-a făcut probleme că este mult prea bătrân pentru a mai fi tată – la vârsta de o sută de ani – sau că Sara, nevastă-sa, la cei nouăzeci de ani ai ei, era, şi ea, mult prea bătrână pentru a mai avea copii.
20 Dar Avraam nu s-a îndoit niciodată. El l-a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa şi încrederea sa deveneau tot mai puternice iar el l-a lăudat pe Dumnezeu pentru această binecuvântare chiar înainte de a se împlini.
21 El avea deplină certitudine că Dumnezeu poate face tot ce a promis.
22 Iar Dumnezeu, datorită credinţei lui Avraam, i-a iertat păcatele şi l-a declarat un om după voia sa.
23 Dar, acum, această afirmaţie minunată – că el a fost acceptat şi aprobat datorită credinţei sale – nu a fost făcută doar spre folosul lui Avraam,
24 ci şi într-al nostru, asigurându-ne că Dumnezeu ne va primi aşa cum l-a primit pe Avraam – atunci când credem promisiunile lui Dumnezeu, care l-a înviat din morţi pe Isus, Domnul nostru.
25 El a murit pentru păcatele noastre şi a înviat, pentru a ne pune în ordine cu Dumnezeu, umplându-ne cu bunătatea lui Dumnezeu.