23
Şi Pavel uitându-se neclintit la sinedriu zise: bărbaţi, fraţi, eu în toată cunoştinţa bună de mine însumi m’am purtat în chemarea mea pentru Dumnezeu până în această zi.
Iar arhiereul Anania poruncì celor care steteau lângă dânsul ca să-l bată peste gură.
Atuncia Pavel zise către el: Dumnezeu te va bate pe tine, perete văruit, chiar tu şezi judecându-mă după lege, şi călcând legea porunceşti să fiu bătut?
Iar cei care steteau de faţă ziseră: pe arhiereul lui Dumnezeu îl înfruntezi?
Şi Pavel răspunse: nu ştiam, fraţilor, că este arhiereu; căci este scris: „pe mai marele poporului tău nu-l vorbì de rău”.
Şi cunoscând Pavel, că o parte este de saducei, iar alta de farisei, strigà în sinedriu: bărbaţi, fraţi, eu sunt fariseu, fiu al fariseilor; pentru nădejde şi înviere dintre morţi sunt cercetat eu.
Şi zicând el aceasta se ivì neînţelegere între farisei şi saducei: şi desbinată fù mulţimea.
Pentru că saduceii zic, că nu este înviere, nici înger, nici duh: iar fariseii pe amândouă le mărturisesc.
Şi se făcù strigăt mare, şi sculându-se unii dintre cărturari din partea fariseilor se certau zicând: nici un rău nu găsim în acest om: dar dacă duh i-a vorbit sau înger?
10 Şi făcându-se mare neînţelegere, tribunul temându-se ca Pavel să nu fie sfâşiat de către dânşii, poruncì ca venind oştirea jos să-l răpească din mijlocul lor şi să-l ducă în tabără.
11 Iar în noaptea următoare stând Domnul lângă el zise: îndrăzneşte; că după cum ai mărturisit cele despre mine la Ierusalim, astfel trebue ca tu să mărturiseşti la Roma.
12 Şi făcându-se ziuă Iudeii după ce s’au strâns în ceată se deteră pe ei însuşi anatema, zicând nici să nu mănânce, nici să nu beà până când nu omoară pe Pavel.
13 Şi erau mai mulţi de patruzeci cei care făcuseră acest jurământ împreună:
14 Care ducându-se la mai marii preoţilor şi la bătrâni ziseră: cu anatema ne-am dat pe noi înşine, anatemă să nu gustăm nimic până când nu omorîm pe Pavel.
15 Acum dar voi împreună cu sinedriul faceţi cunoscut tribunului pentru ca să-l aducă jos la voi, ca cum aţi aveà de gând să hotărîţi mai cu de amănuntul cele despre dânsul: iar noi mai nainte de-a se apropià el suntem gata să-l răpunem.
16 Dar fiul surorei lui Pavel auzind de pândirea lor, venind şi intrând în tabără, spuse lui Pavel.
17 Şi Pavel chemând la sine pe unul dintre sutaşi, zise: dù pe acest tânăr la tribun, căci are să-i spună ceva.
18 Deci el luându-l îl duse la tribun şi zise: Pavel care este închis chemându-mă la sine, mă rugă să aduc la tine pe acest tânăr, având să-ţi vorbească ceva.
19 Şi tribunul luându-l de mână şi ducându-l la o parte întrebă: ce este ce ai să-mi spui?
20 Şi el zise că Iudeii s’au înţeles să te roage, ca mâne să aduci jos la sinedriu pe Pavel, ca cum ar aveà de gând să cerceteze mai cu de-amănuntul despre dânsul.
21 Deci tu nu te încrede lor; căci mai mult de patruzeci de bărbaţi dintre dânşii îl pândesc, ca unii care s’au dat pe ei însuşi anatema ca nici să nu mănânce, nici să nu beà până când nu-l vor fi răpus; şi acum sunt gata aşteptând făgăduinţa dela tine.
22 Deci tribunul dete tânărului drumul, poruncind să nu spue la nimeni, că ai făcut cunoscut acestea către mine.
23 Şi chemând la sine pe doi oarecare dintre sutaşi zise: dela al treilea ceas din noapte aveţi gata două sute de ostaţi şi şaptezeci de călăreţi şi două sute de arcaşi ca să meargă până la Cesaria.
24 Şi să aduceţi dobitoace de povară, ca punând pe Pavel să-l ducă bine la Felix procuratorul.
25 Scriind scrisoare ce aveà acest cuprins:
26 Claudiu Lisia alesului procurator Felix, multă sănătate.
27 Pe acest bărbat, fiind prins de către Iudei şi având să fie omorît de dânşii, venind eu cu oştire l-am scăpat, aflând că este Roman.
28 Şi voind să cunosc bine vina pentru care îl pârau l-am adus la sinedriul lor.
29 L-am găsit pârât pentru nedumeriri ale legii lor, dar neavând nici o vină vrednică de moarte sau de legături.
30 Şi aducându-mi-se la cunoştinţă, că are să fie o cursă din partea Iudeilor împotriva acestui bărbat, de îndată l-am trimis la tine, poruncind şi celor care-l învinuesc să spună înaintea ta cele împotriva lui. Fii sănătos.
31 Deci ostaşii luând pe Pavel, după cum le fusese rânduit, îl duseră noaptea la Antipatri.
32 Şi a doua zi se întoarseră în tabără, lăsând pe călăreţi să se ducă cu dânsul;
33 Care, intrând în Cesaria şi dând procuratorului scrisoarea, îi înfăţişară şi pe Pavel.
34 Şi procuratorul cetind şi întrebând din care ţinut este, şi aflând că din Cilicia.
35 Zise: te voiu ascultà cu de-amănuntul, când vor fi venit şi cei care te învinuesc; poruncind ca el să fie păzit în pretoriul lui Irod.