24
Şi după cinci zile venì arhiereul Anania cu unii bătrâni, şi cu un retor Tertul, care făcuse cunoscut procuratorului împotriva lui Pavel.
Şi chemat fiind el. Tertul începù să-l învinuească zicând:
Având prin tine parte de multă pace şi de întocmiri bune făcute acestui neam prin îngrijirea ta în orice parte şi pretutindenea, noi cunoaştem, alesule Felix, cu toată mulţumirea.
Dar ca să nu te ţin mult timp, te rog să ne asculţi pe scurt cu a ta bunăvoinţă.
Căci aflând pe bărbatul acesta aducător de peire şi îndemnând la răscoală pe toţi Iudeii, care sunt preste tot pământul locuit, fiind căpetenie a eresii Nazareiilor,
Care a încercat să spurce şi templul, şi pe care am pus mâna,
Şi am voit să-l judecăm după legea noastră, dar venind tribunul Lisia l-a dus jos cu multă silnicie din mânile noastre, poruncind celor care-l învinuiau să vie înaintea ta;
Dela care poţi, însuşi cercetând cu scumpătate, să cunoşti cu de-amănuntul despre toate acestea pentru care noi îl învinuim.
Şi se învoiră şi Iudeii zicând că acestea aşà sunt.
10 Şi Pavel răspunse, după ce procuratorul îi făcù semn să vorbească: Ştiind că tu de mulţi ani eşti judecător acestui neam, bucuros mă apăr de cele pentru mine însumi,
11 Putând tu cunoaşte bine, că nu am mai mult de douăsprezece zile, de când am venit la Ierusalim, ca să mă închin;
12 Şi nici în templu nu m’am găsit vorbind către cineva, sau făcând răscoală de gloată, nici în sinagogi, nici prin oraş,
13 Nici nu pot să-ţi dovedească cele pentru care mă învinuesc ei acum.
14 Dar îţi mărturisesc aceasta, că potrivit cu calea pe care dânşii o numesc eresie, slujesc într’adevăr Dumnezeului părintesc, crezând toate cele scrise după lege şi în profeţi,
15 Având în Dumnezeu nădejde, pe care şi aceştia însuşi o au, că are să fie înviere a drepţilor şi a nedrepţilor.
16 Deaceea şi eu însumi mă ostenesc să am totdeauna întreagă cunoştinţă de mine înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor.
17 Şi după mai mulţi ani am venit ca să fac milostenii pentru neamul meu şi daruri:
18 La care m’au găsit unii Iudei din Asia curăţit în templu, nu cu gloată, nici cu sgomot.
19 Aceia trebuià să fie de faţă înaintea ta şi să mă învinuiască, dacă ar aveà ceva împotriva mea.
20 Sau chiar aceştia să spună ce nedreptate au găsit, când am stat înaintea sinedriului.
21 Decât numai acest singur cuvânt, pe care l-am rostit tare, stând între dânşii, că pentru înviere dintre morţi sunt cercetat eu astăzi înaintea voastră.
22 Şi Felix, auzind acestea, îi amână pentru altădată, ştiind mai cu de-amănuntul cele despre calea aceasta, zicând: când va fi venit tribunul Lisia, voiu hotări cele ale voastre;
23 Poruncind sutaşului ca Pavel să fie ţinut în pază şi să aibă linişte şi să nu oprească pe nimenea dintre ai lui ca să-i slujească.
24 Şi după câteva zile venind Felix cu Drusila femeia sa, care erà Iudee, trimise să cheme pe Pavel, şi-l ascultă despre credinţa în Hristos Iisus.
25 Şi vorbind el cu dânşii despre dreptate şi înfrânare şi despre judecata viitoare. Felix înfricoşându-se răspunse: pentru acum du-te, şi când voiu aveà timp potrivit te voiu chemà iar.
26 Aşteptând în acelaşi timp, că i-se vor d bani de către Pavel, pentru ca să-i deà drumul; de aceea şi mai adesea trimiţând să-l cheme, vorbeà cu dânsul.
27 Şi împlinindu-se doi ani, Felix avù urmaş pe Porciu Festu: şi Felix voind să-şi dobândeasc mulţumire dela Iudei lăsă pe Pavel închis.