1 Şi pe când vorbeau ei către popor li se înfăţişară preoţii şi căpitanul templului şi saduceii,
2 Foarte îngrijaţi, pentru că ei învaţă poporul, şi vesteau în persoana lui Iisus învierea dintre morţi,
3 Şi puseră mânile pe dânşii şi-i deteră în pază până a doua zi; căci acum erà seară.
4 Dar mulţi dintre cei care ascultară cuvântul, crezură, şi se făcù numărul bărbaţilor cinci mii.
5 Şi a fost, că a doua zi fură adunaţi al Ierusalim mai marii lor şi bătrânii şi cărturarii.
6 Şi Ana arhiereul şi Caiafa şi Ioan şi Alexandru şi câţi erau din neamul mai marilor preoţilor.
7 Şi punându-i în mijloc îi întrebară: în ce putere, sau în al cui nume aţi făcut voi aceasta?
8 Atuncia Petru, plin fiind de duh sfânt, zise către dânşii: mai mari ai poporului şi bătrâni ai lui Israel.
9 Fiindcă noi suntem astăzi judecaţi, pentru o facere de bine către un om neputincios, prin care acesta fù scăpat.
10 Cunoscut să vă fie vouă tuturor, şi la tot poporul lui Israel, că în numele lui Iisus Hristos, Nazareul, pe care voi l-aţi răstignit, pe care Dumnezeu l-a înviat dintre morţi, în numele aceluia stă acesta de faţă sănătos înaintea voastră.
11 Acela este, „peatra ce nu fù luată în seamă” de către voi, „clăditorilor, ce a fost făcută pentru cap de unghiu”.
12 Şi în nimenea altul nu este mântuire; căci nici nu este supt cer, alt nume dat între oameni, în care nume noi trebue să fim mântuiţi.
13 Şi văzând ei îndrăzneala lui Petru şi Ioan, şi după ce înţeleseră, că sunt oameni fără carte şi din lumea de jos, se mirau şi cunoşteau, că ei erau împreună cu Iisus.
14 Iar privind pe omul cel tămăduit, stând împreună cu dânşii, n’aveau nimic de zis împotrivă.
15 Şi după ce porunciră, ca ei să iasă afară din sinedriu, se sfătuiră împreună între dânşii.
16 Zicând: ce să facem acestor oameni? Căci este ştiut tuturor locuitorilor din Ierusalim, că printr’înşii s’a făcut o minune cunoscută, şi nu putem tăgăduì.
17 Dar ca să nu se răspândească aceasta mai departe în popor, să-i ameninţăm, ca să nu mai vorbească în acest nume, la nici un om.
18 Şi chemându-i le poruncì, ca să nu mai fie auziţi pe nicăiri, nici să nu mai înveţe în numele lui Iisus.
19 Dar Petru şi Ioan răspunzând, ziseră către dânşii: judecaţi, dacă este drept înaintea lui Dumnezeu, să ascultăm mai mult de voi, decât de Dumnezeu;
20 Căci noi nu putem să nu vorbim, cele ce am văzut şi auzit.
21 Iar dânşii, după ce i-au mai ameninţat, le deteră drumul, ne aflând nimic cum să-i pedepsească, din pricina poporului, fiindcă toţi măreau pe Dumnezeu, pentru ceea ce se făcuse.
22 Căci mai mult de patruzeci de ani aveà omul, asupra căruia se făcuse această minune a tămăduirii.
23 Şi lăsaţi fiind să se ducă, veniră la ai lor şi făcură cunoscut, câte au zis către dânşii mai marii preoţilor şi bătrânii.
24 Iar ei auzind, ridicară într’un glas către Dumnezeu şi ziseră: stăpâne, tu care ai făcut cerul şi pământul şi marea şi toate ce sunt într’însele,
25 Care prin duh sfânt ai zis, prin gura părintelui nostru David, sluga ta: „Pentru ce s’au întărâtat neamuri, şi popoare au cugetat cele deşerte?
26 Împăraţii pământului s’au răsculat şi stăpânitorii s’au adunat împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului său.
27 Căci împotriva lui Iisus, sluga ta cea sfântă, pe care l-ai uns, s’au adunat cu adevărat în acest oraş, Irod şi Ponţiu Pilat împreună cu neamuri şi popoare ale lui Israel,
28 Spre a face, câte mâna ta şi sfatul tău au rânduit, mai dinainte ca să fie.
29 Şi acum, Doamne, ià aminte la ameninţările lor, şi dă robilor tăi, ca fără de nici o sfială să vorbească cuvântul tău,
30 Întinzând în mâna ta spre tămăduire, şi spre a se face semne şi minuni, prin numele lui Iisus, sluga ta cea sfântă.
31 Şi rugându-se ei, se cutremură locul, unde erau adunaţi, şi toţi fură umpluţi de duhul sfânt, şi vorbeau fără sfială cuvântul lui Dumnezeu.
32 Iar inima şi sufletul mulţimii credincioşilor erau una, şi nici unul nu ziceà, că din a sa avere este ceva al său, ci toate le erau de obşte.
33 Şi apostolii dedeau cu multă putere mărturia lor, pentru învierea Domnului Iisus Hristos; şi preste dânşii toţi erà mare dar.
34 Căci nici unul dintre dânşii nu erà în lipsă de ceva; de oarece câţi stăpâneau locuri sau case, vânzându-le aduceau preţul celor vândute.
35 Şi-l puneau la picioarele apostolilor; şi se împărţià fiecăruia după cum aveà cineva trebuinţă.
36 Iar Iosif, care fù numit de către apostoli Barnaba – ceeace însemnează fiul mângăierii – levit, de fel din Cipru
37 Având un loc la ţară îl vândù, aduse suma de bani şi puse la picioarele apostolilor.